SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Tuesday, March 28, 2017
Sunteti aici: Home » Sporturi de contact » Lupte » Albert Saritov, tricolorul din Daghestan

Albert Saritov, tricolorul din Daghestan 

RIO

Olimpiada de la Rio s-a incheiat, iar bilantul de medalii al României ne întoarce în timp cu mai bine de 50 de ani. Modest, cu un loc 47, ce ne situează în urma unor ţări mai mici, poate chiar şi fără mare tradiţie sportivă. Moment de crâncene analize, verificări şi calcule de cheltuire a banului public, etcetera, etcetera. Soluţii peste soluţii, voci peste voci, dar nimic viabil sau cu efect real pe termen lung. În ultima zi a competiţiei s-a întâmplat însă ceva important, care reprezintă şi ar putea reprezenta un real exemplu pentru oricare dintre sportivii noştri. Medalia cu numărul cinci a ţării noastre a venit într-o probă unde exista o “secetă” de 28 de ani, de la Vasile Puşcaşu, campion olimpic la Seul, în 1988, la lupte libere (Ioan Grigoraş obţinuse bronz la Barcelona, 1992, dar în proba de greco-romane). Câştigătorul? Albert Saritov, cecenul devenit român la începutul lunii mai, cu numai cinci zile înainte de ultimul turneu de calificare pentru Rio.Bronzul obţinut nu-l mulţumeşte pe Saritov. ”Am venit aici pentru aur, bronzul nu mă bucură atât de mult. Însă am luat o medalie, chiar şi de bronz, şi este o bucurie mare şi o mândrie pentru România. Este prima mea participare la Jocurile Olimpice, este prima medalie, iar următoarea medalie, la Tokio, va fi de aur. M-am simţit român şi cecen”, a declarat Saritov, sportiv legitimat la CSA Steaua.

Este Albert Saritov al României? Este Brâncuşi al tău, al meu, al nostru? Vocile care contestă naturalizarea spun că medalia e cecenă sută la sută, că de fapt şi noi avem o şcoală de lupte cu valoare şi tradiţie, că puteam face mai mult în sensul descoperirii de talente şi promovării lor. De acord cu valoarea şcolii româneşti. De sport.În multe discipline. Dar cercul vicios în care ne învârtim de ani, nu lasă la îndemână decât marota lipsei de finanţare, condiţiile proaste şi managementul deficitar. Nu mai ştim să ieşim de acolo, deşi politici construim.

Toată starea în care se găseşte sportul românesc ţese o ceaţă deasă în care nu mai vedem nici o luminiţă. Un succes, o medalie, creează o stare ce depăşeşte stadiul proiectelor birocratice.E o făclie în noapte.Iată de ce aveam nevoie de reuşita lui Albert Saritov, iată de ce ideea Federaţiei Române de Lupte va produce impus, emulaţie, imaginea lui “se poate”. Contestate sau nu, naturalizările sunt o soluţie viabilă şi nu sunt o noutate.Nu numai în lupte, dar şi în alte sporturi, naţiuni care altădată învăţau de la români, au naturalizat, învăţat şi au ajuns înaintea noastră, înţelegând că progresul îşi are cheia în invitaţia oferită altuia mai bun ca tine, de a arăta cum se face.

Jordan Burroughs, campionul olimpic şi mondial la categoria 74 kg, un sportiv fabulos al acestei discipline a clacat la Rio, deşi a avut un an de pregătire intensă, cu nişte condiţii cum nici nu vă închipuiţi. Se pare însă că sportul cere şi altceva, în afară de condiţii de 5 stele şi organizare, absolut necesare şi ele. Cere exemple, spirit, impulsuri ce forţează barierele în primul rând, mentale, şi apoi fizice.

Prin exemplul său, Albert Saritov e al meu, al tău, al tuturor luptătorilor, sau al copiilor care se vor apuca de acest sport. Nu sângele lui cecen contează şi determină apartenenţe de naţie, ci rezultatul său ( alături de cele de la scrimă, tenis, canotaj, haltere), ca o pârghie la căruţa împotmolită, undeva pe drum, a sportului românesc.Bravo, Federaţiei Române de Lupte!

foto: frl.ro

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.