Preşedintelui FR Kempo, Amatto Zaharia, i-a fost conferit recent Ordinul Mondial FILA, o recunoaştere la cel mai înalt nivel a meritelor deosebite în promovarea sportului de luptă atât pe plan intern, cât şi internaţional. Ordinul a fost acordat de preşedintele FILA, Nenad Lalovic, fiind înmânat de Cristian Poteraş, vicepreşedintele CELA-FILA. Înaltul Ordin este extrem de importantă pentru imaginea atât a FR Kempo, cât şi a sportului românesc, avand în vedere că a fost conferit de către FILA în anul aniversar în care acest for internaţional împlineşte 100 de ani de olimpism (n.r. FILA este inclusă în programul Jocurilor Olimpice începând cu 1914).
Pe de altă parte, această distincţie confirmă că profesorul Amatto Zaharia se bucură de o imagine ireproşabilă la nivelul instituţiilor sportive internaţionale, o organizaţie de talia FILA fiind elocventă în acest sens. Spiritul de învingător şi de sacrificiu, curajul şi onestitatea au făcut din Zaharia un manager eficient şi competent, calităţi care sunt recunoscute, iată, inclusiv la nivel internaţional. Nu trebuie uitaţi nici sportivii coordonaţi şi îndrumaţi de preşedintele FR Kempo, care se întorc cu rezultate bune şi foarte bune de la competiţiile la care participă.
Pentru că a pus umărul serios la performanţele obţinute de români în sporturile marţiale şi pentru neobosita implicare în dezvoltarea sectorului marţial din România, redacția revistei Sport Revolution îi acordă lui Amatto Zaharia distincția de ”Personalitatea săptămânii”.
FOTO: FR Kempo
8 Comments
Simion B
12/05/2015 at 10:49 amFelicitari pentru munca depusa si rezultatele obtinute de-a lungul timpului.
Simion B
12/05/2015 at 10:50 amFelicitari pentru munca depusa si rezultatele obtinute de-a lungul timpului. Este nevoie de asemenea oameni in sport si mai ales in sportul de lupta.
Lucian Grosu - Bistrita Nasaud
12/05/2015 at 11:27 amStiu de Kempo si domnul Amatto Zaharia din revista Sport4all si apoi din Sport Revolution. Multe performante si rezultate notabile obtinute pt Romania. De asemenea vreu sa va felicit domnule Budica Octavian pt activitatea dvs prodigioasa in media sportiva si minister. Personaje precum Carmen Tocala si Szabo Gabriela ar trebui sa va aprecieze si dea cat mai multa putere, mai ales ca MTS-ul este plin de ipocriti, spagari, corupti si interese meschine. Sa nu va dati batut!
Loti Crig - Timisoara
12/05/2015 at 4:17 pmFelicitari domnului prof. Amatto Vali Zaharia. Materiale de calitate in Sport Revolution. Stiu ca ati avut multe neplaceri cu cei din MTS, ce sa le facem acestor jepcari indiferenti la nevoile sportivilor. Se mai gasesc ‘nebuni’ ca domnul Budica Octavian, care se lupta sa rezolve cate ceva…uneori in zadar, uneori cu rezultate…
Doru Dumitriu
18/05/2015 at 11:03 amFelicitari si respect pt domnul Amatto Zaharia.
Gabriel- MMA4life
18/05/2015 at 3:25 pmDomnul Amatto Zaharia chiar se poate lauda ca a facut ceva in viata sa, iar sportivii si rezultatele obtinute sunt dovada vie. Fara rautati, fara invidie si poate cel mai important fara sa loveasca pe nimeni. Nu acelasi lucru pot spune si despre cei din FRAM de exemplu.
amariei neculai
19/05/2015 at 1:25 pmPai cei din FRAM sunt suparati, in special ‘domnul’ Florentin Marinescu, ca nu isi mai primeste dreptul!!! banii luati pe vrajala, asa cum face la SKDUN de exemplu! nici Grindeanu Petru nu este prea fericit, de ce nu si-au facut federatie de wushu? ca este de papa mult!!!
Eu felicit fr kempo si toata activitatea sa, de la an la an au crescut si dezvoltat sistemul, fiind prezenti la Sport Accord, FILA, MMA…bv!
Dragan M. Razvan - Arad
20/05/2015 at 4:03 pmAm vrea si noi o dezvoltare a Kempo in zona, niste stagii, campionate. Va felicit munca domnule Zaharia Amatto, urmarim ziarul sport revolution si vedem multe stiri despre performantele dvs si ale lotului.