SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Saturday, September 23, 2017
Sunteti aici: Home » Sporturi de echipă » Handbal » Bronz mondial în premieră pentru handbalistele noastre. Cristina Neagu – golgeteră

Bronz mondial în premieră pentru handbalistele noastre. Cristina Neagu – golgeteră 

blog-de-handbal

Echipa Poloniei a fost o pradă uşoară pentru handbalistele românce în meciul pentru bronzul Mondialelor din Danemarca, care au câştigat la pas, 31-22 (15-7), la capătul unui meci în care au avut şi un avantaj de 12 goluri. Cristina Neagu, desemnată din nou MVP-ul partidei, a înscris de zece ori, devenind golgetera competiţiei cu un total de 63, devansând-o pe muntenegreanca Jovanka Radicevic, 60. Este a treia medalie mondială pentru handbalul feminin în 7 românesc, după aurul din 1962 şi argintul cucerit în 2005. La care se adaugă două titluri câştigate la handbal în 11, artizanul celor trei trofee din cel mai strălucitor metal fiind antrenorul Constantin Pilică Popescu.

Handbalistele pregătite de Tomas Ryde şi Costică Buceschi au condus din primul până în ultimul minut, având doar un singur moment emoţii că adversarele s-ar putea apropia. Polonezele antrenate de danezul Kim Rasmussen au egalat o singură dată, la 1. Cu o apărare foarte bine pusă la punct, cu doi portari, Paula Ungureanu şi Ionica Munteanu, în mare formă, care au apărat patru lovituri de la 7 metri, cu un atac ce a greşit ţinta de puţine ori, echipa României a evoluat din nou la turaţie maximă, făcând uitate cele trei eşecuri consecutive din grupele preliminarii. Nu şi regretul că n-au reuşit mai mult în dramatica semifinală pierdută după prelungiri în faţa Norvegiei. Au marcat Cristina Neagu, 10, Oana Manea, 4, Patricia Vizitiu, 3, Valentina Ardean Elisei, 3, Melinda Geiger, 3, Eliza Buceschi, 2, Ada Nechita, 2, Gabriela Szucs, 1, Ana Maria Tănăsie, 1, Gabriela Perianu, 1 şi Luciana Marin, 1.

Foto: www.sport.ro

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.