SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Monday, September 25, 2017
Sunteti aici: Home » Sporturi de contact » Box » Campionul mondial AIBA Pro Boxing, Mihai Nistor: “Vreau să fiu campion olimpic !”

Campionul mondial AIBA Pro Boxing, Mihai Nistor: “Vreau să fiu campion olimpic !” 

box

Joi, 24.09.2015, în sala Hotelului Erbaşu a avut loc conferinţa de presă a proaspătului campion mondial la categoria supergrea, versiunea AIBA Pro Boxing, Mihai Nistor. Evenimentul a avut loc ca urmare a implicării fostului secretar general al FR Box, Viorel Sima, precum şi a fostului vicepreşedinte al FR Box, Vasile Câtea, care au asigurat şi închirierea unei limuzine speciale pentru turul de onoare al campionului mondial. Deşi văduvită de prezenţa unor oficiali ai FR Box, conferinţa de presă, plimbarea cu limuzina, au oferit prilejul unei promovări demne de performanţa sportivului nostru.

Alături de acesta, nimeni altul decât antrenorul său, arhicunoscutul Relu Auraş, care mai bifează astfel încă o mare performanţă în boxul mondial, după alte titluri mondiale (primul in 1986 cu Leu si Vaştag), europene, sau medalii la Olimpiadă. S-a vorbit limpede şi chibzuit, recunoscându-se că, până acum, nici nu s-a dat frâu liber bucuriei, totul succedându-se ca într-un film derulat pe repede înainte. În centrul atenţiei, campionul nostru, cu ochii protejaţi de ochelari de soare, ce nu aveau darul de a-l feri de blitz-ul fotografilor, ci de a ascunde preţul plătit pentru o victorie de poveste, în urma căreia Mihai Nistor a devenit al patrulea campion mondial al României la profesioniști (APB este divizia profesionistă a AIBA — Asociația Internațională a Boxului Amator), după Mihai Leu, Leonard Doroftei și Lucian Bute.

Trebuie precizat că Nistor  a câştigat marţi, titlul mondial, după și-a trimis adversarul la podea cu o lovitură de stânga în bărbie, chiar dacă acesta, germanul Pfeifer, primise din partea arbitrilor cinci din cele opt reprize disputate. Mihai Nistor, medaliat cu bronz la Europenele din acest an, și-a îndeplinit astfel un nou obiectiv, titlul mondial, după ce își asigurase calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, ca și adversarul său.Mihai Nistor a impresionat și anul acesta, obținând victorii în fața rusului Magomed Omarov, în prima rundă a ciclului unu al competiției, dar și în fața marocanului Mohammed Arjaoui, chiar la Casablanca.

Relu Auraş: “În spatele realizării noastre se află o muncă enormă.Mihai a trecut de la sistemul meciurilor de 8 reprize, la cele de 3 reprize (Europene), pentru ca apoi să meargă la meciul de 12 reprize pentru titlu.Să ştiţi că adaptarea nu e uşoară, dacă nu ai caracter, putere de concentrare şi dacă nu ai antrenor.Avantaj a avut germanul, pentru că s-a pregătit la el acasă, pe sistemul care i-a convenit.Am avut şi o galerie mică, dar inimoasă, care s-a făcut auzită. Dar, de acum cei care trebuie să se teamă, sunt ceilalţi, nu noi.Vrem să mergem la Mondiale pentru a lua medalie, dar aşteptăm şi verdictul medicului, întrucât ochii lui Mihai au avut de suferit, şi nu au fost afectaţi doar la suprafaţă, altfel ar fi fost o chestiune de zile, în ceea ce priveşte vindecarea.O să vedem ce se va întâmpla, însă vă spun un singur lucru: Mihai are toate calităţile să iasă campion olimpic şi să spargă “blestemul” vechi de 60 de ani. Ţin să menţionez că avem o echipă extraordinară,  secundul meu fiind Ablalim Ferodin, un profesionist desăvârşit. După meci, am fost sunaţi de d-na ministru Gabriela Szabo, de d-na ministru secretar de stat, Carmen Tocală, şi fireşte şi de preşedintele FR Box, Leonard Doroftei.”

Mihai Nistor: ” Vreau să fiu campion olimpic.Mă voi reapuca de antrenamente, iar primul obiectiv îl reprezintă Mondialele de la Doha, pentru că vreau să particip, şi să particip cu succes. Nu vreau să întrerup şirul participărilor României la Mondiale, chiar dacă am fost afectat după acest meci, fiind probleme medicale cu ochii. Sunt singurul sportiv român calificat, şi voi reprezenta România cu onoare.Simt o bucurie enormă, şi da, am plâns în ring, dar am mai plâns şi după calificarea la Olimpiadă.De emoţie şi bucurie.”

Viorel Sima: “Pregătim o surpriză, cu sprijinul lui Mihai Craiu, viitorul meci de titlu al lui Mihai, urmând a se desfăşura la Bacău, sau la Iaşi, oraşul natal al lui Mihai. Centura câştigată de Mihai, APB reprezintă trofeul cuvenit diviziei pro din cadrul AIBA, programul profesionist al organizaţiei. Practic, cei mai buni amatori nu vor mai putea trece la profesionişti la celelalte versiuni existente.Este un program cu viziune şi o dezvoltare enormă, în timp.În altă ordine de idei,  preşedintele AIBA i-a felicitat personal pe Mihai Nistor şi pe antrenorul său, Relu Auraş.”

Probabil că toţi cei prezenţi în sala unde vorbeau oamenii momentului în boxul românesc, au rămas sub impresia imaginii ochilor lui Mihai, greu încercaţi  în bătălia cu teutonul. Dar şi sub impresia că s-ar fi putut mai mult.Mai multă implicare oficială, mai multă grijă pentru cei care plătesc greu un succes românesc de răsunet. Mai multă atenţie, mai multă apreciere. Şi luare aminte asupra condiţiilor ce trebuie oferite tinerelor generaţii, precum şi a răsplătirii celor ce pot şi fac.Şi au rezultate.

Am plecat totuşi bucuroşi şi mândri, că, şi dacă nu ne ridicăm la nivelul condiţiilor oferite de o ţară ca Germania, noi avem cu ce. Ca inimă, ca spirit. Avem speranţa că poate lucrurile se vor îndrepta, lupta trebuind să continue, chiar şi dacă piedicile sunt la tot pasul. Speranţa aceea, care, ne mai aprinde o flacără în suflet, şi ne face să ne întrebăm, la aproape 60 de ani de la succesul lui Nicolae Linca: Şi dacă?

A consemnat Cătălin Vlad

Foto: SR

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.