A plecat în Statele Unite ale Americii ca să poată practica arte marţiale la un nivel înalt. A găsit dincolo de Ocean ceea ce căuta, respect şi recunoaştere, dar nu neagă faptul că inima i-a rămas în România. Este vorba de profesorul Florin Szondi, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale şi practicant renumit în SUA, acolo unde şi-a adus contribuţia la dezvoltarea stilului Wushu. Am stat de vorbă cu Florin Szondi, de la care am învăţat foarte multe despre artele marţiale, despre viaţă, despre conduită morală. Şi pentru că nu vrem să păstrăm doar pentru noi aceste învăţăminte, vi le oferim şi dumneavoastră în cele ce urmează
S.R.: Cum este spectrul marţial în SUA şi ce importanţă se oferă educaţiei, laturii culturale, sportive şi pur marţiale ale acestui domeniu?
F.S.: În Statele Unite, artele marţiale sunt foarte răspândite. Se practică în egală măsură atât stilurile tradiţionale, cât şi cele moderne, sportive. Mă refer la toate stilurile, nu doar la cele chinezeşti. Aceasta se datorează multiculturalismului, libertăţii de exprimare, modului democratic de conducere şi organizare a activităţii marţiale, condiţiile socio-economice şi bineînţeles a teritoriului. Pot spune că toate stilurile marţiale ce poartă amprenta culturilor şi popoarelor care le-au creat sunt puternic reprezentate în toate statele americane. Dinamica artelor marţiale în totalitatea lor este ascendentă şi continuă. Interesul tot mai crescut al tuturor categoriilor sociale se datorează conştientizării rolului educativ şi efectelor pozitive morfo-funcţionale pe care disciplinele marţiale le au asupra practicanţilor. Preocuparea federaţiilor, asociaţiilor, instructorilor, organizatorilor de competiţii şi a celor din mass-media în promovarea acestor beneficii face ca numărul celor care bat la uşile şcolilor de arte marţiale să fie tot mai mare. Dacă veţi călători în Statele Unite, veţi sesiza imediat că în aproape toate zonele comerciale, şi chiar şi în zonele mai puţin populate, sunt şcoli, cluburi, asociaţii de arte marţiale. Comunitatea americană a asimilat într-un timp foarte scurt artele marţiale, promovându-le în special datorită valorii educative.
S.R.: Cât de diferit sunt privite artele marţiale în SUA şi China faţă de România?
F.S.: Plec de la convingerea că arta marţială este practicată de oameni şi pentru oameni. Depinde cine le priveşte, cum le priveşte, cine le practică şi cine le predă. Oriunde s-ar practica, arta marţială trebuie să fie înţeleasă că artă marţială în toată dimensiunea ei, fără să i se deformeze conţinutul, scopul şi rolul educaţional. În majoritatea cazurilor în Statele Unite, cei care vin spre artele marţiale au deja clar în minte faptul că se îndreaptă spre o practică a disciplinei fizice, self-controlului şi formării atitudinii de învingător. Este ştiut că adevăratele şcoli de arte marţiale nu sunt locuri unde se învaţă „să se dea cu pumnul“ pentru a dovedi cine este mai tare. Cei care caută agresivitatea, egocentrismul, violenţa greşesc uşa. Un alt aspect esenţial este că maeştrii, indiferent de locul în care s-au născut, nu pun niciodată bariere celor oneşti şi dornici de cunoaştere. Din contră, sprijină, coordonează şi îndrumă spre calea corectă. Cei care obturează căile de acces, denaturează conţinutul pregătirii marţiale sau pun frâne dezvoltării studenţilor sunt ei înşişi pe un drum înfundat. În opinia mea, acest tip de instructori nu sunt învăţători de oameni sau dascăli. Sunt altceva…
Să nu uităm nici faptul că marţialitatea, indiferent de stil, este un drum personal de restaurare, de reconstrucţie fizică, morală şi spirutuală. Este relevare nemijlocită şi necondiţionată a sinelui, un model psiho-moral pe care ţi-l asumi indiferent de culoare, religie sau convingeri politice. Diferenţele apar deci la nivel de individ. Nu condiţiile socio-economice falsifică adevărul, ci oamenii. Amintiţi-vă de pildă de perioada post-decembristă. Spiritul marţial exista, se construia şi se trăia în inima fiecăruia dintre noi, chiar şi fără să avem la dispoziţie o bogată bază informaţională ca acum. Merg chiar mai departe şi consider că marţialitatea, ca act şi atitudine, este genetică, karmică. Este o caracteristică a genomului uman. Din prima zi de viaţă, asistaţi de părinţii noştri, ne adaptăm la mediul fizic şi social. Putem spune că existenţa noastră depinde de atitudinea pe care o avem în faţa vieţii. Nu este acesta un mod marţial de a privi şi trăi viaţa?
S.R.: Există o unitate şi un respect marţial mai pregnante în China şi SUA decât în România?
F.S.: Respectul, bunul-simţ şi buna intenţie duc la unitate de acţiune spre binele fiecăruia şi al comunităţii, indiferent de ţară. Respectul marţial nu ar trebui să fie diferit. Există un singur respect, un singur adevăr. Trebuie apărate!
China este ţara de origine a artelor marţiale. Din câte ştiu, practicanţii de arte marţiale se respectă între ei şi, de aceea, sunt respectaţi de comunitate. În SUA este la fel. Practicanţii de arte marţiale sunt respectaţi şi recunoscuţi ca modele sociale, fiind mereu apreciaţi pentru rolul lor. În cei 12 ani de când am decis să trăiesc în SUA, am văzut acest respect şi recunoaştere necondiţionate. Respectul nu este doar o atitudine de moment, ci un act act social care se învaţă, se practică, se trăieşte. E simplu! Dacă trebuie ceva demolat acela este ego-ul! Trebuie să renunţi la invidie, la nefasta preocupare de a minimaliza, a demotiva, a intimida şi frâna iniţiativele şi efortul altora. Cu alte cuvinte, majoritatea folosesc energia, cunoştinţele şi voinţa într-un scop constructiv. Dorinţa de a fi mai bun, chiar şi într‑un mediu ostil, îi uneşte pe toţi spre mai binele comunităţii. Văd că în România sunt mult mai multe stiluri şi federaţii pe stiluri decât în 1990, anul de înfiinţare al F.R.A.M. Dorinţa şi efortul individual spre perfecţionare sunt mult mai puternice. Am văzut că mulţi şi‑au învins temerile şi au înţeles că pot progresa fără să ceară permisiunea.
Pot spune că în SUA sunt foarte multe grupări şi organizaţii de arte marţiale, chiar în cadrul aceluiaşi stil. Există o concurenţă acerbă doar la un singur capitol, calitatea. Succesul şi realizările altora nu deranjează pe nimeni, ci motivează.
Notă: În numărul viitor al revistei SPORT REVOLUTION veţi putea citi continuarea acestui interviu.
Leave a Reply