UPDATE Carol Eduard Novak susţine că demiterea sa este un abuz instrumentat de MTS. “Conform Statutului, Consiliul de Administraţie se poate convoca doar de către preşedinte. Ei au convocat de capul lor, au cerut doi reprezentanţi din partea MTS, au făcut şedinţa, m-au suspendat cu încă cinci cluburi. Este un abuz din partea MTS că a avut doi reprezentanţi la această şedinţă. Am cerut control financiar din partea MTS şi nu am primit niciun răspuns. Parcă îi acoperă pe oamenii de acolo. Aşteptăm o poziţie oficială a MTS legată de această şedinţă şi în funcţie de asta ne decidem dacă mergem sau nu în instanţă. Nici nu am deschis procesul verbal. Eu mă bazez doar pe faptul că acest Consiliu de Administraţie nu este convocat statutar. Cele 25 de motive aş putea să le combat”, a precizat Novak.
Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Carol Eduard Novak, a fost demis de Consiliul de Administraţie federal din cauza deselor şi gravelor încălcări ale Statutului şi Regulamentului de Organizare ale FR de Ciclism, informează Mediafax.
“Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Ciclism, întrunit statutar în şedinţă, cu participarea a şase din nouă membri, în data de 12 noiembrie 2013, la sediul FRC, luând act de Raportul Comisiei de disciplină, a hotărât demiterea domnului Carol Eduard Novak din funcţia de preşedinte al FRC, în urma încălcărilor grave ale Statutului şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale FRC“, se arată în comunicatul dat publicităţii de forul de ciclism.
Iată câteva dintre motivele care au făcut ca membrii CA al FR de Ciclism să decidă demiterea lui Novak:
– neconvocarea Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Ciclism în data de 26 martie, încâlcând astfel prevederile Art. 27 şi ale Art. 66, punctul 6) din Statutul Federaţiei Române de Ciclism, blocand toată activitatea federatiei;
– a decis participarea loturilor naţionale la Campionate Mondiale, Europene şi Balcanice, fără autorizaţie de la MTS şi fără consultarea Comisiei tehnice, cu sportivi selecţionaţi pe criterii subiective, de cele mai multe ori aparţinând Clubului Sportiv Intersport Miercurea Ciuc, în detrimentrul altor ciclişti mult mai bine clasaţi şi mai bine cotaţi, cu şanse reale la medalii;
– a solicitat întocmirea şi eliberarea licenţelor pentru sportivi aparţinând unor structuri sportive neafiliate sau suspendate, licenţe pe care acei sportivi le-au utilizat spre a participa la concursuri interne, dar şi internaţionale;
– nu a permis startul în Turul Ţinutului Secuiesc pentru echipele de club româneşti, precum CS Dinamo Bucureşti şi CS Petrolul Ploieşti;
– a convocat, ajutându-se de câteva structuri sportive neafiliate, Adunarea Generală extraordinară, în data de 12 octombrie, la Marghita, cu toate că fusese notificat de către Ministerul Tineretului şi Sportului despre faptul că adunarea era nestatutară,
În urma demiterii lui Novak, Consiliul de Administraţie al FR de Ciclism a decis să convoace o Adunare Generală extraordinară de alegeri pentru data de 5 decembrie.
4 Comments
gogu
13/11/2013 at 3:40 pmAsta era la fel ca Tanczos de la hochei, stapanul biicletelor.
Anonimul Curajos
13/11/2013 at 5:16 pmDin pacate, asa pare. Pacat daca e asa.
cristi neacsu
14/11/2013 at 2:03 amAceste personaje confunda functia de presedinte la o federatie, cu SRL-ul propriu! Din pacate pt noi, nu ei sunt de vina!
Cristi
16/11/2013 at 1:19 pmImediat dupa demiterea sa din functia de Presedinte al FRC, domnul Novak a afirmat printre altele, ca poate sa combata cele 25 puncte de acuzare aduse de Consiliul de Administratie al FRC
Pina astazi, domnul Novak nu a putut sa combata nici macar unul din cele 25 puncte ale acuzarii sale in urma careia a fost demis de catre Consiliul de Administratie al FRC:
Ma intreb, cit timp doreste domnul Novak sa tot repete ca adunarea Consiliului de Administratie nu a fost legala tinind seama de faptul ca el insusi nu si-a indeplinit datoria de a convoca Consiliul de Administratie cel putin o data la trei luni ??