Pe 7 și 8 septembrie vor avea loc la Sala Polivalentă din București Campionatele Naționale de gimnastică artistică.
La această competiție vor participa cei mai buni gimnaști din țară, inclusiv componenții lotului pentru Campionatul Mondial de la Anvers: Larisa Iordache, Diana Bulimar, Sandra Izbașa, Cristian Bățagă, Andrei Muntean, Ovidiu Buidoso și Flavius Koczi.
Concursul va debuta sâmbătă, de la ora 10:30, prin concursul masculin pe echipe și proba de individual compus, în care se vor întrece 32 de gimnaști de la șase echipe din țară. Începând cu ora 14:00 vor debuta aceleași probe, de data aceasta la feminin, unde s-au înscris șapte echipe.
Duminică de la ora 10:00 vor avea loc finalele pe aparate la categoria Speranțe, iar de la 15:00 cele de la categoria Maeștri.
FOTO: romgym.ro
Leave a Reply