Pe parcursul a patru zile, de joi până duminică, va avea loc la Tâncăbești-Snagov concursul internațional de sărituri peste obstacole, cu participarea a 70 de concurenți și 100 de cai din Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Grecia, România, Suedia, Turcia și Ungaria. Competiția. Primul, după șapte ani organizat în țara noastră, de clubul de echitație Equestria, sub egida Federației Ecvestre Internaționale (FEI).Vor fi 18 probe în patru circuite: Bronze Tour, Silver Tour, Gold Tour și unul destinat sportivilor sub 21 de ani. Din totalul de 45.000 de euro al premiilor oferite, peste jumătate, 25.000, se vor acorda la finala Gold Tour, care este și un Grand Prix FEI Longines.
Dr. Ozana Moraru, președintele clubului Equestria și al competiției, a declarat azi la conferința de presă de la Jockey Club că va încerca să organizeze anual acest concurs, cu sprijinul sponsorilor și partenerilor. Alexandru Iavorovski, președintele juriului, a menționat că acest eveniment poate constitui un deșteptător pentru echitația românească. La rândul său, Cristian Țopescu, care va comenta pentru Digi Sport, remarca faptul că Bucureștiul este singura capitală europeană fără un hipodrom. Au mai fost prezenți arbitrul internațional Gilbert Remy și dr. Ilie Georgescu, președintele Jockey Club.
Printre sportivii români care vor concura la Tâncăbești se vor afla campionii din anii trecuți Radu Ilioi (foto) și Claudiu Gheorghe, alături de Aurel Cojocariu, Norbert Schumann, Ionel Bucur. Dintre adversarii lor rețin atenția turcii Armagan Ozkorey, vicepreședinte al Federației Ecvestre Europene, membru al forului internațional și Husein Dinc, campion balcanic, bulgarul Rosen Raitchev.