În numărul anterior al revistei Sport Revolution prezentam, în linii mari, Country Club, un loc edenic, situat în oraşul Mihăileşti din judeţul Giurgiu, unde bucureştenii se pot relaxa, practicând tenis, echitaţie, înot, fitness sau se pot distra la petrecerile organizate în incinta acestui complex situat pe o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi. Pentru cei care doresc să afle cum pot să-şi petreacă timpul liber într-un mod plăcut şi relaxant, vom detalia mai jos câteva dintre facilităţile oferite de Country Club.
În numărul anterior scriam că la Country Club pasionaţii de echitaţie se simt în centrul atenţiei. De ce? Pentru că aici există posibilitatea de a învăţa să călăreşti sau efectiv de a-ţi perfecţiona abilităţile de călăreţ. Complexul creşte mai multe rase de cai, unii speciali pentru echitaţie, alţii pentru tracţiune şi organizează periodic şedinţe de călărie cu instructori specializaţi. “Avem şase cai care provin din rase diferite, fiecare specializat pe un stil de călărie. Sunt cai mai liniştiţi sau mai nărăvaşi. Caii sunt greu de întreţinut, trebuie curăţaţi tot timpul, trebuie să aibă grajduri special amenjate şi curate. Există o zonă special amenajată unde intră instructorul, cursantul şi calul. Şedinţele de echitaţie se fac întotdeauna cu programare. De asemenea, se pot face şi plimbări în natură doar dacă cel care învaţă stăpâneşte foarte bine calul. Avem şi patru ponei, care nu se călăresc, îi ţinem doar pentru vizionare. Ei nu sunt buni pentru echitaţie, sunt foarte obraznici şi au reacţii neaşteptate”, precizează Mihaela Aghiniţă, asistent managerul Country Club.
Echitaţia, un sport pentru cei cu dare de mână
Deşi este un sport frumos, antrenant şi elegant, echitaţia nu este pentru oricine. Nu este suficient să existe doar pasiune, ci e nevoie şi de mulţi bani pentru a practica acest sport. Astfel, cei care doresc să înveţe tainele călăriei au nevoie de câteva mii de euro pentru a-şi satisface capriciile. Cu toate acestea, sunt destul de mulţi oameni care treg pragul Country Club pentru a învăţa această artă. “Cei care fac echitaţie trebuie să aibă un echipament special format din pantalon lung, pantof fără toc, de preferat cizme speciale de călărie, care costă destul de mult şi, obligatoriu, toca pe cap. Aceasta are rolul de a proteja în cazul în care cazi de pe cal. Echitaţia este un sport frumos, dar pretenţios, pentru că e destul de scump. O pereche de cizme speciale poate ajunge să coste şi 2000-3000 de lei. Cam toată lumea care vine la noi este încântată. N-am văzut o persoană care să plece de aici şi să nu-i placă. Cel mai mic copil pe care l-am avut la călărie a avut trei ani, iar cel mai vârstnic cursant a avut 75 de ani”, completează Mihaela Aghiniţă.
Tenis pentru amatori şi profesionişti
Country Club este un loc destinat nu doar celor care îndrăgesc caii, ci şi celor care iubesc înotul sau tenisul. Complexul dispune de o piscină interioară unde atât amatorii, cât şi profesioniştii se menţine într-o formă fizică de invidiat. De asemenea, există şi patru terenuri de tenis exterioare, plus încă unul acoperit, aşa încât activitatea nu încetează, indiferent de anotimp. “Avem profesori de tenis care lucrează pe patru terenuri exterioare, plus încă unul acoperit. Cele exterioare sunt folosite vara, iar cel interior iarna. Sunt clienţi care vin special la noi să joace tenis când vremea e urâtă. Organizăm anual competiţii de tenis pe diferite niveluri. Competitorii vin la noi, se cazează vineri seara şi rămân până la finalul concursului, adică duminică. Oricine are nivel, care a jucat tenis şi ştie jocul, se poate înscrie la aceste concursuri, care se desfăşoară pe parcursul a două zile. Atmosfera este foarte prietenoasă, jucătorii se simt bine la noi, pentru că dincolo de miza competiţiei, se relaxează în acelaşi timp”, punctează asitent-managerul clubului.
Petreceri ca-n poveşti cu preparate din ferma proprie
Country Club se poate lăuda nu doar numărul mare de sporturi ce pot fi practicate în acest complex, ci şi cu alte metode de petrecere a timpului liber. Astfel, aici se organizează periodic petreceri într-o sală special amenajată pentru astfel de evenimente. „La noi se fac nunţi ca-n poveşti. Salonul poate aduna până la 500 de persoane, ceea ce e destul de greu în Bucureşti să găseşti un asemenea local, unde să încapă atâta lume. Sonorizarea este foarte bună, ceea ce face ca atmosfera să fie extraordinară la evenimentele organizate aici. Un meniu de nuntă costă 240 de lei, dar putem adapta meniurile în funcţie de dorinţele clienţilor. Localul dispune şi de o terasă în aer liber, unde invitaţii se pot relaxa şi mânca. Fără falsă modestie, la noi se fac petreceri ca-n poveşti, iar clienţii pot confirma. Cei mai mulţi dintre ei sunt din Bucureşti. Dacă ei sunt mulţumiţi, data viitoare vor veni şi cu prieteni. Asta se întâmplă frecvent, deoarece avem clienţi noi, care vin pe bază de recomandare. Noi ne dorim ca fiecare om care ne trece pragul să plece mulţumit”, mai spune Mihaela Aghiniţă.
Interesant de aflat este că toate aceste petreceri organizate de Country Club au ceva special, cu care nu multe localuri sau restaurante româneşti se pot lăuda: toate preparatele oferite invitaţilor la astfel de evenimente provin din ferma proprie. Aşa cum precizat şi în ediţia anterioară, Country Club creşte animale şi cultivă legume şi plante, iar acestea constituie materia primă pentru hrana oferită oaspeţilor. Cu alte cuvinte, la Country Club totul este natural şi tradiţional!
Country Club dispune de 15 camere de cazare ale hotelului, Salonul Hanovra, cochetul restaurant Andaluz, Centrul SPA şi trei terase pentru evenimentele pline de originalitate, loc de joacă şi piscină exterioară pentru copii, sală de sport, 4 terenuri exterioare de tenis de câmp cu zgură, seră şi loc pentru echitaţie, plus ferma proprie.
Pentru detalii despre tarife şi program, accesaţi site-ul www.clubcountry.ro.
Articol publicat în nr. 51 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply