Competiţia care adună an de an sute de sportivi legitimaţi în cadrul FR Karate WKC îşi va deschide porţile sâmbătă, 22 noiembrie, la Sala Apollo din Bucureşti. Pe durata a doua zile, sute de sportivi, componenţi ai cluburilor membre FRK WKC, îşi vor disputa medaliile puse în concurs la Cupa României FRK WKC.
Conducerea FRK WKC urează bun venit grupării Shorin Ryu din România, care a decis să se alăture membrilor FRK WKC, dorind ca această mişcare să întărească şi mai mult lotul naţional FRK WKC, recent întors de la Campionatul Mondial WUKF, unde România a reconfirmat din nou pozitia de lider în cadrul WUKF.
“Am decis afilierea grupării Asociaţia Shorin Ryu din România şi a cluburilor membre ale acestei asociaţii în vederea promovării acestui stil pe plan naţional şi internaţional şi întărirea unei federaţii care reprezintă cu cinste România pe plan internaţional. Ne face o deosebită onoare că am fost foarte bine primiţi în rândul membrilor FRK WKC şi pentru asta vrem să mulţumim conducerii FRK WKC pentru sprijinul acordat în organizarea “Cupa Shorin Ryu a XX la Târgovişte. Sportivii noştri vor încerca să dovedească la Cupa României că pot să contribuie semnificativ la ridicarea nivelului sportiv prezent în cadrul competiţiilor FRK WKC“, a declarat Alexandru Dumitru. preşedintele Asociației Române de Shorin Ryu.
Cupa României FRK WKC se va desfășura în incinta Complexului Apollo din București după următorul program:
Sâmbătă, începând cu ora 10.00, categoriile de vârstă 7 ani – 14 ani
Duminica, începând cu ora 09.00, categoriile de vârstă peste 15 ani
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sambătă la 13.30.
Leave a Reply