SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Wednesday, October 18, 2017
Sunteti aici: Home » Alte sporturi » Cluburi » Din barca olimpică de aur, în conducerea CS Dinamo

Din barca olimpică de aur, în conducerea CS Dinamo 

dinamo-andrunache-03

Dacă alegi lumea sportului de la o vârstă fragedă, cu siguranţă ajungi să i te dedici o viaţă întreagă. Odată ce ai prins gustul victoriei, al succesului, al medaliei, dar şi al înfrângerilor şi eşecurilor, al nopţilor nedormite şi zilelor intens muncite, odată ce ai simţit sudoarea pe frunte şi lacrimile pe obraz, fie ele de bucurie sau tristeţe, cu greu poţi renunţa la acest stil, cu greu te poţi desprinde şi alege altă cale. Tocmai de aceea, după ce îşi încheie cariera, sportivii îmbrăţişează meserii tot în acest domeniu atât de mult iubit de ei. În cele ce urmează, am avut onoarea şi bucuria de a discuta cu Georgeta Andrunache, cvintuplă campioană olimpică la canotaj, care în prezent este Şef Serviciu Organizare şi Instruire Sportivă în cadrul clubului pe care l-a reprezentat atâţia ani cu succes, Dinamo Bucureşti.
Georgeta Andrunache a vâslit în echipajul României de 8+1 care a câștigat probele aferente la Campionatele Mondiale în 1997, 1998 și 1999, și de asemenea la Olimpiada din 2000, unde a câștigat aurul și la proba de pereche femei. Împreună cu Viorica Susanu, a format timp de un deceniu cel mai de succes dublu românesc. Cunoscute drept „Gemenele aurului“, au câștigat proba de două rame fără cârmaci la Campionatele Mondiale din 2001 și 2002 și la Jocurile Olimpice din 2004 și din 2008. În 2004 a câștigat și la proba de 8+1. Fosta mare sportivă deţine 11 medalii la Campionatele Mondiale, dintre care 7 de aur. Alături de „jumătatea“ din barcă, Georgeta Andrunache a pus monopol pe proba de dublu rame la Jocurile Olimpice, trei ediţii consecutive cucerind aurul (2000, 2004, 2008), dublat în 2000 şi 2004 în proba regină a canotajului, 8+1.

Sport Revolution: Aţi fost „regina valurilor“ timp de aproape un deceniu. Ce înseamnă sportul pentru dumneavoastră? Implicit, canotajul?
Georgeta Andrunache: Sportul a însemnat pentru mine cea mai bună școală a vieţii. M-a învăţat, m-a consacrat, m-a ajutat să mă integrez și să lucrez în echipă. Canotajul mi-a dat tot ceea ce am acum și de aceea îi sunt recunoscătoare și nu mă voi rupe de familia lui niciodată. Și nu este vorba doar de întreţinerea unor prietenii și relaţii pe care le-am dezvoltat în 23 de ani de canotaj, ci și de munca efectivă pentru acest sport minunat. Poate nu se știe, dar particip și în calitate de arbitru la competi­ţiile interne de canotaj, iar în cadrul Federaţiei Române de Canotaj sunt președintele Comisiei pentru sportivi.

„Onoare prin performanţă“

De când aţi preluat funcţia de şef serviciu organizare şi instruire sportivă în cadrul Clubului Sportiv Dinamo şi ce presupune mai exact?
M-am alăturat echipei administrative de la CS Dinamo imediat după Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, și pot să spun că nu am avut rezervat din start un scaun de șef serviciu. Nici măcar nu am pretins așa ceva. Am pornit de jos, de la funcţia de instructor sportiv, acumulând experienţa necesară pentru a putea da examen atunci când mi s-a oferit ocazia, pentru promovare. Mi s-a părut normal să nu ard etapele, să muncesc pentru a urca din punct de vedere profesional, nu să consider că mi se cuvine o poziţie privilegiată în virtutea titlurilor olimpice cucerite. Ca șef al Serviciului Organizare și Instruire Sportivă coordonez întreaga activitate organizatorică și de instruire pentru pregătirea și participarea în competiţii a sportivilor secţiilor din cadrul clubului, în vederea îndeplinirii obiectivelor de performanţă propuse.

Aţi ales să rămâneţi în mijlocul sportivilor, dar nu ca antrenor. De ce nu v-aţi îndreptat spre o astfel de carieră?
Mi-ar fi plăcut foarte mult să fi rămas ca antrenor la un lot naţional de canotaj, pentru că viaţa de antrenor este la fel de frumoasă precum cea de sportiv. Este o activitate în care trăiești intens, cu victorii și înfrângeri, pentru că și eșecurile fac parte din viaţa de sportiv și uneori înveţi mai mult dintr-o înfrângere decât dintr-o victorie. Dar am doi copii mici și am considerat că după atâţia ani petrecuţi în cantonament trebuie să stau mai mult lângă ei.

Cum apreciaţi situaţia clubului în prezent? Tinerii sportivi reuşesc să ducă tradiţia, renumele şi faima mai departe?
Clubul Sportiv Dinamo nu se poate rupe de contextul actual al sportului românesc, care, vrem să recunoaștem sau nu, este într-un regres vizibil. Nu mai sunt atât de mulţi sportivi de valoare, poate nu mai există același spirit de sacrificiu ca altădată, dar procentual rămânem în vârful structurilor din ţară, din punct de vedere al rezultatelor obţinute. Vă dau un singur exemplu, CS Dinamo a contabilizat 148 de medalii internaţionale în anul 2015, dintre care 75 la discipline sau probe olimpice. Se poate spune astfel că sportivii duc tradiţia și renumele clubului mai departe, reconfirmând cu fiecare medalie cucerită sloganul nostru, „Onoare prin performanţă“.

CS Dinamo are sălile pline de copii atraşi de mirajul sportului

Suntem mereu tentaţi să facem o paralelă între trecut şi prezent: „A fost odată, pe vremea mea… ?“ Ce s-a schimbat? Au intervenit alte priorităţi?
Totul a evoluat, tinerii au acces mai ușor la informaţii, și-au diversificat lista de priorităţi, au și alte preocupări. Deși nu a trecut atât de mult timp de când am ieșit din performanţă, pot spune că pe vremea generaţiei mele nu existau atât de multe oportunităţi. De pildă, sportivii de acum cer remuneraţie lunară, indemnizaţii și alte drepturi fixe, regulate, fără să se mai gândească atât de mult la recompensa finală, pe care o pot primi după ce câștigă o medalie importantă. La noi era invers, aveam un salariu decent, dar gândul nostru era îndreptat spre medalia supremă. După aceea venea și recompensa financiară care răsplătea efortul depus. Condiţii sunt și acum pentru obţinerea marii performanţe, dar contează implicarea și do­rinţa de sacrificiu. Și până la urmă, nici nu este un sacrificiu, pentru că nu a murit nimeni.

Mai vin copiii către sport? Cum resimţiţi acest lucru în cadrul secţiilor?
Da, vin. Sălile de la Dinamo sunt pline de copii care sunt atrași de mirajul sportului. Numai că atunci când dau de greu și sunt aproape de a ajunge la marea performanţă, renunţă. La nivel de copii și juniori avem mai mulţi sportivi ca oricând și de la an la an numărul crește.

Are Dinamo porţile deschise pentru micuţii dornici de mişcare?
Toate secţiile sunt deschise copiilor care vin la iniţiere și avem antrenori dedicaţi pentru fiecare categorie de vârstă în parte. Pe lângă acest aspect, să nu uităm că avem una dintre cele mai bune baze sportive din ţară.

Va fi un an greu pentru Dinamo, pentru tot sportul românesc, avem în faţă Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Cum vă încurajaţi sportivii, reuşiti să îi sprijiniţi aşa cum v-aţi dori?
2016 este un an greu, iar atenţia noastră este îndreptată spre Jocurile Olimpice de la Rio. Asta înseamnă un cumul logistic, uman și financiar îndreptat spre asigurarea celor mai bune condiţii de pregătire celor calificaţi și cei care urmează să se califice, deoarece lupta pentru obţinerea unui loc în delegaţia olimpică încă nu s-a terminat. În ceea ce privește asigurarea unei stabilităţi profesionale și financiare, CS Dinamo le oferă sportivilor de înaltă performanţă sau celor de mare perspectivă oportunitatea în­cadrării în cadrul clubului, pe funcţii corespunzătoare studiilor, în urma unor concursuri organizate pe posturile respective.

Georgeta Andrunache: „Nu putem antrena neprevăzutul!“

Ce obiective şi-a propus direcţia pe care o reprezentaţi pentru anul 2016?
Obiectivele sunt legate în principal de Olimpiada de la Rio. Federaţiile naţionale și-au asumat câștigarea a 6-8 medalii la Rio, iar noi sperăm ca 3-4 să fie de la Dinamo. Este însă un aspect pe care aș vrea să-l remarc. Putem stabili un plan de pregătire, putem antrena un sportiv în vederea participării şi obţinerii unor rezultate, dar nu putem antrena neprevăzutul. Larisa Iordache s-a accidentat și a suferit o intervenţie chirurgicală la un deget. Sperăm să-și revină cât mai repede, pentru că altfel misiunea echipei feminine de gimnastică a României devine extrem de dificilă. Ne-am dori din toată inima ca Octavian Bellu şi Mariana Bitang să reuşească o minune şi de această dată şi să califice echipa la Rio. Până la Jocurile Olimpice ar urma să revină şi Larisa, iar ambiţioasă cum o ştim, sigur se va bate pentru medalii. La capitolul neprevăzut aş pune şi două pierderi generate de retrageri în anul preolimpic. Roxana Borha a hotărât să plece în SUA, punând viaţa personală înaintea obiectivelor sportive. Este decizia ei, trebuie să o respectăm, dar mie, ca sportivă olimpică, îmi este greu să o înţeleg. Roxana calificase ka­iacul de dublu la Jocurile Olimpice, împreună cu Elena Meroniac, avusese un an foarte bun în 2015 şi se anunţa ca o speranţă pentru Rio. Conducerea Federaţiei Române de Kaiac-Canoe şi colectivul tehnic de la kaiac vor decide cu cine va fi înlocuită Roxana, de ce nu, tot cu o sportivă de la Dinamo. La fel s-a retras şi multipla medaliată la canotaj, Cristina Grigoraş. Şi ea calificase barca de dublu rame la Jocurile Olimpice de la Rio, dar a decis să renunţe. N-aş vrea să discutăm însă prea mult de pierderi, ci de speranţe. Fiecare sportiv de la Dinamo care va ajunge la Rio are șansa lui. În fine, dincolo de Jocurile Olimpice de la Rio, aș vrea să nu uităm că Dinamo înseamnă și jocuri sportive. Avem șase echipe angrenate în primele divizii ale federaţiilor de specialitate. La handbal masculin ţintim titlul naţional și am jucat la nivel înalt în cadrul Cupei EHF. La volei fete ne batem pentru un loc în play-off, în condiţiile în care abordăm Divizia A1 cu un proiect sută la sută românesc. La fel și la polo, unde luptăm pentru medalii, deși am reîntinerit masiv echipa în toamna anului trecut. Am promovat zece juniori, majoritatea din pepiniera proprie, și cred că prin ceea ce întreprindem dovedim că suntem un pilon de bază al sportului românesc, un partener al federaţiilor naţionale. Echipa de baschet a revenit în Liga Naţională, cu rugbyul rezistăm de ani buni la nivelul Superligii, deși nu ne putem compara la nivelul bugetului cu alte cluburi. În fine, voleiul masculin se află ­într-o situaţie mai delicată, dar în viaţa unei echipe pot apărea și sincope.

Articol publicat în nr. 59 al revistei Sport Revolution

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.