SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Saturday, September 23, 2017
Sunteti aici: Home » Politică Sportivă » Drumul sportului românesc, de la comoară la povară

Drumul sportului românesc, de la comoară la povară 

dorin aradavoaicei

După un început ezitant și o istorie ce nu consemna mari reușite la începutul secolului trecut, sportul românesc a înaintat anevoios printre marile puteri ale lumii la acea vreme. Explicațiile, cauzele țin de dezvoltarea economică, de industrializare, doar școala încercând să aducă și la noi noutățile sportive de pe mapamond. Cu o medalie de bronz câștigată la rugby, la Jocurile Olimpice și una la călărie (Iosif Rang), cu câteva debuturi mai mult sau mai puțin spectaculoase la anumite discipline sportive (box, haltere), am încercat firav să ne exprimăm. A venit perioada celui De-al Doilea Război Mondial, care a oprit încercarea de organizare și exprimare în sport.

Odată cu Olimpiada din 1948, la Londra, se simțea că talentul și dorința de a deveni cunoscuți în această lume ne-a făcut să urcăm treptat și rapid spre culmile gloriei sportive. Ce a urmat în partea a doua a secolului, începând din 1952, a fost o explozie de neoprit. În tot acest parcurs de cinci decenii am devenit campioni mondiali la atletism, la box, la lupte (libere și greco-romane), gimnastică băieți și fete, haltere, scrimă, tenis de masă, tir, canotaj, kaiac-canoe, judo, natație. La toate aceste discipline am devenit și campioni europeni și am urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice, triumfând de o manieră greu de imaginat. Mai mult decât atât, la handbal, fie el în 7 sau în 11, am ajuns campioni mondiali atât la băieți, cât și la fete. Am cucerit deopotrivă Cupa Campionilor Europeni și am luat medalii la Jocurile Olimpice.

La volei am devenit campioni europeni, urcând pe podiumul marilor competiții ale lumii. Tot aici ne amintim și de finalele Cupei Campionilor Europeni, care se desfășurau în familie: Dinamo-Steaua, Rapid-Dinamo. Fotbalul a reușit să aducă la București Cupa Campionilor Europeni. Hocheiul a ajuns în grupa de elită la Campionatele Mondiale, participând la Jocurile Olimpice. Ce să mai vorbim că și baschetul a ajuns pe locul 5 în Europa la băieți, iar fetele au ajuns în Cupa Campionilor Europenei printre laureate?!

În această perioadă de cinci decenii am devenit o forță a sportului mondial, un model de organizare, perfectibil, mereu în pas cu adversarul, de multe ori chiar înaintea lui. Îți pui acum întrebarea stupefiat: Ce au avut acei sportivi, ce au avut acei antrenori sau conducători și nu mai avem astăzi? E suficient să vezi cine era la cârma federațiilor. L-aș aminti doar pe Lucică Grigorescu la handbal, supranumit “Omul negru”, care impunea respect, disciplină și excludea orice comentarii din partea oricui. “Cartea albastră” a Federației Române de Handbal poate constitui un model de organizare pentru orice federație din lume. Din ea nu scăpa nimic din programul competițional intern și internațional, de la campionatele școlare și de juniori până la ultimul eșalon. Erau fixate până și orele, localitățile, arbitri pentru întreg anul. Ce vremuri…

Să-i amintim și pe Corneanu, Boroga, Mociani, Simionescu, Navasart, Pellegrini și lista e lungă. Toți acești oameni aveau simțul datoriei, simțul răspunderii și al onoarei. Fiecare federație avea strategia ei pe care o urmărea zi de zi, pas cu pas, cu corecțiile făcute la timp, dar mai ales pătrunse de pasiune, de dăruire, animate de dorința de a fi mereu pe podium și nu numai atât, chiar pe locul 1.

Această comoară de sute de medalii olimpice, de titluri de campioni mondiali și europeni s-a constituit într-o comoară de care mulți ani ne-am simțit mândri ca popor. Fiecare generație și-a adăugat prinosul la această zestre, încercând să se ridice peste predecesori. Astăzi încercăm cu pași grăbiți să transformăm această comoară într-o povară. Pentru că vrând-nevrând trebuie să ne comparăm cu ce a fost, cu ce este și cu ce va fi. Nimic nu mai e cum a fost. Am început să dăm vina ba pe condiții, ba pe școală, ba pe colectivul de antrenori, ba pe sistemul organizatoric, ba pe baza materială, nevăzând adevărul.

Cei care conduc acest fenomen pretențios al excelenței nu se uită deloc înapoi pentru a selecta lucrurile cu adevărat valoroase, care pot fi preluate și îmbunătățite. Nu se uită cum modelele de profesori, antrenori, sportivi, conducători, manageri au reușit. Azi, cei care nu cunosc fenomenul știu doar cum să urce spre vârful nu al performanței, ci al bunăstării lor, știu doar să cumpere, să vândă, știu foarte bine arta distrugerii, cum să ne rătăcească pe toți într-un labirint de unde nu vom mai ieși niciodată. Ei nu au simțul onoarei și știu doar că răspunderea nu e a lor, iar eșecul aparține mereu celorlalți. Îmi pun întrebarea dacă totuși sportul românesc e condus de doctori, nu era la îndemâna lor de a duce medicina sportivă la locul ce i se cuvenea? Nu era de datoria lor să introducă în sportul românesc principiul lui Hipocrat? – „Primum non nocere”.

Câte centre de medicină sportivă sunt în România, câte dispensare sportive, cum sunt ele dotate, câți medici sportivi mai are România, câte centre de refacere și recuperare, cum se desfășoară controlul medical, cu ce aparatură? Știți că înainte fiecare școală avea cabinet medical, fiecare club avea un asemenea cabinet cu doctori specialiști, cu aparatură, cu asistenți? Doctorii care au venit în sistem știți cu ce se ocupă azi? Cu partea financiară, aia cu banii!! Se gândesc cum să-i împartă, pe ce criterii, așa că, această comoară s-a schimbat repede în povară, făcându-ne pe cei mai mulți să ne fie lehamite. Mai nou, bogații sportului roâmânesc, se știu ei care sunt, au început să-i judece pe “salahorii performanței”, pe cei care au muncit o viață, fără să agonisească nimic pentru că alții le-au furat munca.

Oamenii politici au distrus România sportivă cum niciun alt dușman n-ar fi putut s-o facă. Au vândut baze sportive, au vândut sportivi, au cumpărat străini, ne-au declinat identitatea, dar cel mai rău, ne-au otrăvit sufletul, mândria națională, ne-au dat libertatea de a ne detesta trecutul și de a-l uita și, în final, chiar a-l vandaliza în numele democrației. Acum poate înțelegeți de ce mândra comoară s-a transformat într-o tristă povară și cine sunt autorii acestei tranformări.

FOTO: arhivă personală

* Articol publicat în numărul 45 al revistei “Sport Revolution”

 

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.