Liderul HCM Baia Mare a învins pe teren propriu în ultima etapă a turului Ligii Naționale de handbal feminin ocupanta locului trei, Dunărea Brăila.
Băimărencele au făcut o primă repriză excepțională în care au reușir să primească numai șase goluri, scorul după primele 30 de minute fiind 14-6. Pe fondul relaxării gazdelor, Dunărea Brăila a redus din handicap după pauză, însă HCM Baia Mare s-a impus fără emoții, 25-20. Într-un alt meci disputat astăzi, U Jolidon Cluj a învins în deplasare CSM București cu 32-29, după ce la pauză scorul a fost egal, 14-14.
Astfel, după ce și-a încheiat meciurile din tur, Jolidon acumulează 21 de puncte, cu nouă mai puțin decât liderul Baia Mare. Dunărea Brăila și CSM București își păstrează momentan locurile trei, respectiv șapte în clasament.
FOTO: hcmbaiamare.ro
Leave a Reply