La invitaţia Preşedintelui FR Kempo, Amatto Zaharia, o delegaţie oficială din Thailanda, Indonezia şi Republica Democrată Coreea, a efectuat o vizită de lucru în România, în intervalul 19-28.09.2014.
Delegaţia, formată din personalităţi şi ofiţeri de rang înalt din Thailanda, Indonezia şi R.D. Coreea, implicaţi în coordonarea şi promovarea sportului la nivel naţional şi internaţional, a fost coordonata de Gabrielle Murg (preşedinte EMC) şi Antonio Krauss (Secretar WMF&EMC).
- Prof. Dr. Chang Ung – Senior Member – International Olympic Committee (IOC Commission for Culture and Education)
- General Lt. AKACHAI CHANTOSA – Director – Comitetul Forţelor Armate din Thailanda – Preşedinte – World Muay Federation
- General APICHART THAEBSORNCHAI – Consilier Superior – Consiliul Regal al Thailandei – Ofiţer de Rang Înalt – Garda Regală a Thailandei
- General TUNWAKOM TIPPAYACHAN – President Councilor Thai Affairs – Thailanda – Pregătirea şi antrenamentul Forţelor Armate – Thailanda
- General Syafruddin Kambo – Directorul Forţelor de Poliţie – Indonezia – Preşedinte de Onoare – Indonezia Muay Kempo Federation
- Dr. Sudirman – Director – Comitetul Naţional Olimpic – Indonezia
- Prof. KIM SUNG HWAN – Director Executiv – ITF
Delegaţia oficială a vizitat Casa Centrală a Armatei, fiind întâmpinaţi cu profesionalism de reprezentanţii CSA Steaua Bucureşti.
Prof. Dr. Chang Ung împreună cu membrii delegaţiei au efectuat o vizită de lucru la Comitetul Olimpic şi Sportiv Roman unde au avut loc o serie de discuţii cu preşedintele COSR, Alin Petrache, privind necesitatea unei susţineri mai mari a sporturilor marţiale, acestea fiind „apreciate şi susţinute foarte mult pe plan internaţional“, aşa cum a declarat şi înaltul oficial CIO. Preşedintele COSR a coordonat discuţia argumentat, având o atitudine deschisă şi plină de profesionalism, dovedind încă odată că merită să ocupe această funcţie.
Delegaţia a efectuat o vizită şi la sediul MTS.
Şedinţa de lucru la sediul FR Kempo în care, pe parcursul a mai bine de 6 ore, s-a discutat şi stabilit strategia de dezvoltare şi promovare a acestui sport de luptă în perioada imediat următoare.
Vizita înalţilor oficiali s-a înscris în calendarul FR Kempo de promovare şi dezvoltare a acestui sport de luptă, dovedind încă odată prin prezenţa acestora în România, aprecierea şi respectul de care se bucură această federaţie pe plan internaţional.
Federaţia Română de Kempo mulţumeşte şi pe această cale domnului Cosmin Jieanu, preşedintele SWAT FORCE SECURITY, pentru sprijinul acordat.
Articol publicat în nr. 53 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply