SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Saturday, September 23, 2017
Sunteti aici: Home » Sporturi de apă » Kaiac-Canoe » “Sportul este viaţa mea”

“Sportul este viaţa mea” 

lucian mursez arhiva personala

Pe Lucian Nicolae Mursez îl știm drept omul de afaceri care deține firma de pază și protecție Scorseze Security. Dar, în spatele figurii publice, stă un campion veritabil. O dovedește faptul că, la cei  44 de ani ai săi, a reușit să se întoarcă în ramura sportivă pe care a îndrăgit-o în tinerețe, kaiac canoe, și să cucerească o medalie de argint la Jocurile Mondiale dedicate veteranilor.

Lucian Mursez a practicat kaiac-canoe  într-o perioadă în care marele Ivan Patzaichin se apropia de finalul carierei. „Am făcut sport de performanță între 1983 și 1987, la Clubul Sportiv Școlar 2 București”, precizează domnul Mursez. „În acea perioadă, am fost de mai multe ori campion local și am participat la Campionatele Naționale care se țineau la Bascov”.

Deși a devenit ulterior medic stomatolog și a lăsat vâsla din mână, Lucian Mursez s-a întors de curând la sportul pe care îl iubea odinioară. S-a întâmplat în 2010, când și-a cumpărat un canoe de simplu și una de dublu și a început să se antreneze pe lacul Herăstrău . „Motivul pentru  care m-am întors pe apă este că am fost atras de noile tipuri de canoe. Acum, ele sunt mai înguste decât cele pe care am concurat eu, dar și legende ale acestui sport, precum Ivan Patzaichin sau Leon Rotman”, mărturisește domnul Mursez.

Fostul sportiv adaugă că această revenire a fost una dificilă, dar, treptat, și-a intrat din nou în ritm: „Când este vremea bună, fac și câte 6-7 kilometri zilnic pe Herăstrău”.

Întoarcerea în kaiac-canoe s-a dovedit a nu fi doar una de plăcere, deoarece setea de performanță și-a făcut simțită prezența. Astfel, în 2011, Lucian Mursez a participat la Campionatul Mondial de Canoe Sprint, care s-a desfășurat la Szeged (Ungaria), iar un an mai târziu, la o competiție desfășurată la Brandenburg (Germania).

Deși nu a urcat pe podium la niciunul din cele două concursuri internaționale, nu s-a descurajat, iar în vara lui 2013 și-a încercat norocul la Jocurile Mondiale dedicate veteranilor, o competiție desfășurată la Torino, care a reunit practicanți din 30 de ramuri sportive. Conform organizatorilor, un astfel de eveniment atrage de 4 ori mai mulți sportivi decât o ediție de vară a Jocurilor Olimpice!

Episodul „Torino 2013” a fost inițiat 100% de domnul Mursez. El a fost cel care a susținut financiar întreaga expediție și i-a convins să i se alăture pe alți trei foști practicanți ai acestui sport, Fănel Miloş (46 de ani), Petre Capusta (57 de ani, fost coleg cu marele Ivan Patzaichin) și Ivan Anghel (57 de ani). Media de vârstă le-a permis să concureze la categoria de vârstă de peste 50 de ani.

Țin să mulțumesc și Federației de Kaiac Canoe pentru sprijinul acordat. Fără ajutorul domnului președinte, Ioan Bâlădeanu și al secretarului general, Daniel Stoian, nu am fi participat la Torino. Ei ne-au împrumutat o canoe de patru și una de dublu.”, a menționat domnul Mursez.

Toate eforturile depuse nu au fost în zadar. Echipajul românesc condus de Lucian Mursez a reușit să cucerească argintul în proba de 4×200 de metri, fiind învins la un „cioc de barcă” de Lituania. Bronzul i-a revenit Poloniei. „Evident că a fost o cursă grea. A intervenit și stresul, nivelul a fost unul ridicat, dar în cele din urmă am reușit să obținem o medalie. Asta e tot ce contează.”, a adăugat domnul Mursez.

Succesul delegației prezente la Torino a fost cu atât mai mare cu cât echipajul de dublu, format din Petre Capusta și Ivan Anghel, a cucerit argintul la 200 de metri.

Iubirea faţă de sport s-a concretizat şi prin susţinerea echipajului de dublu masculin de kaiac-canoe, format din Alexandru Dumitrache şi Victor Mihalache.

Dar kaiac canoe nu este singurul sport din inima lui Lucian Mursez. Din 1983 este și practicant al  sporturilor marțiale, fiind deținător al centurii negre – 6 dan Jiu-Jitsu. În 1990 a devenit instructor sportiv, iar din 1993 este antrenor „cu acte în regulă”. „Sportul este viața mea.”, concluzionează el.

Echipa Sport Revolution îl felicită pe Lucian Mursez pentru spiritul de luptător, modestia de care dă dovadă şi pentru susținerea sportului românesc!

FOTO: Lucian Mursez (arhiva personală)

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.