SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Saturday, September 23, 2017
Sunteti aici: Home » Politică Sportivă » Stăpânirea „ecranelor” sau explozia ignoranţei

Stăpânirea „ecranelor” sau explozia ignoranţei 

Dorin Arădăvoaicei - Senior Editor

Am convenit că fenomenul sportiv e un sistem care trebuie controlat, organizat şi administrat pe un „ecran” din cauza mulţimii de subsisteme şi a cuprinderii acestora pentru a le putea stăpâni. Acest „ecran” ne pune la dispoziţie totalitatea faptelor petrecute într-un an competiţional în sportul românesc, într-un tablou sinoptic ce poate fi integrat într-un ciclu olimpic de patru ani.

Acest lucru ne ajută (pe fiecare structură din sistem) să ne evaluăm contribuţia la realizarea proiectului conceput de „arhitect” (dacă există). Primele substructuri din sistemul sportiv sunt federaţiile, care îşi prezintă şi ele realizările pe câte un „ecran federal”.

Se vede clar raportul între numărul de secţii, ierarhizarea lor, nominalizarea, numărul de antrnori şi efectivele de sportivi, calitatea acestora, modul cum este realizată „piramida performantă” şi cum se rulează „clepsidra selecţiei”. Astfel putem compara, putem sesiza evoluţia sau involuţia într-un ciclu olimpic.

În acest caz apar disfuncţiile, fracturile, care trebuie corectate pentru a putea ţine pasul şi direcţia cu proiectul stabilit de „arhitect” (care arhitect, care proiect, ce strategie?). Aceste treburi federale, aceste „ecrane” vorbesc de la sine despre interes, despre pricepere, despre cum se operează pentru îmbunătăţirea performanţei şi organizării ei. După ele se poate ameliora gradul de organizare al sistemului.

Să luăm federaţia X cu 105 structuri (cluburi şi asociaţii). Aceată federaţia are 105 antrenori plătiţicu normă întreagă şi 23 de instructori plătiţi cu jumătate de normă care se ocupă de 240 de seniori (în fapt, la Campionatele Naţionale participă 119, dintre care 40 sunt de la tineret). Dintre aceştia, 11 sunt maeştri ai sportului şi doar unul maestru emerit. Din cei 150 de antrenori, 46 sunt antrenori emeriţi. Amestecând senorii cu tineretul, dar şi cu juniorii, cadeţii şi copiii, se amestecă uşor sportul de înaltă performanţă cu cel de performanţă şi cel de masă, intrând în „zona gri”.

Sunt federaţii sau discipline cu 10-12 structuri sau chiar şase (badminton, tir cu arcul, sărituri în apă), caz în care numărul antrenorilor e mai mic chiar decât al arbitrilor (aici putem nominaliza un băiat şi trei fete la seniori de care se ocupă 14 antrenori). Raportul optim între numărul de secţii ne arată că un antrenor se ocupă de 5-6 sportivi sau mai puţin cu valori declinabile. Concluziile? Fără un proiect de strategie iniţial, fără cifre monitorizabile, fără arhitect, noi doar „văruim” şi nu construim nimic.

Nu ne rămâne decât să ne ocupăm de „mişcare”, de „sportul pentru toţi”, de mersul pe jos ori să evităm liftul folosind scările odată la două zile cum ne recomandă oamenii de sport. Suntem în 2013 şi noi nu avem „ecranul” anilor 2011 sau 2012, ce mai putem analiza?

La juniori şi copii se petrec lucruri curioase, abandonul după procesul de iniţiere şi legitimare. Acest aspect vorbeşte de la sine despre selecţie. Sunt secţii cu 1-2 antrenori care fac performanţă şi altele cu 8-10 care nu se văd pe nicăieri. Antrenorii sunt plătiţi la fel, fie că lucrează cu sportivii de lot, fie că se ocupă de copii sau nu se ocupă cu nimic, luând de-a gata de la alţii. Există, însă, o singură excepţie în acest „ecran cenuşiu”.

FR Atletism, care se respectă datorită unei statistici de ţinută, cu sistem de ierarhizare şi evaluare anuală a secţiilor şi antrenorilor. În acest caz, conform unei piramide, se acordă puncte şi juniorilor şi copiilor, care sunt astfel stimulaţi. Mai mult decât atât, această federaţie reuşeşte să aibă cel mai exact clasament şi la MTS, dincolo de imensitatea datelor. Cum este posibil? Dacă aţi şti ce volum de muncă au cei care se ocupă de aceste statistici şi cât sunt de serioşi, atunci i-aţi privi admirativ. Să nu uităm de evidenţa recordurilor la fiecare nivel de vârstă.

În concluzie, fără arhitecţi, fără proiect, fără „ecran”, înotăm în ape tulburi cu diletanţi şi pricepuţi în ale haosului şi aleatoriului, ale schimbărilor tuturor şi peste tot, de la cap la coadă, fără continuitate. La ce să ne aşteptăm? Să câştigăm la 6 din 49 fără să cumpărăm bilete sau să jucăm la ruletă pe 27 de negru?

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.