…50 de ani!!! Mi-e şi frică să pronunţ această cifră. Acum 50 de ani, doar unul dintre părinţii mei se născuse, iar la celălalt nu se gândise nimeni încă. Nu, nu o să vă povestesc istoria mea, o să vă împărtăşesc ce am aflat de la doi oameni minunaţi într-o zi însorită de sâmbătă. Anul acesta, sărbătorim jumătate de secol de când Rapid Bucureşti - echipa de volei masculin -, a câştigat pentru prima dată Cupa Campionilor Europeni, mai exact în 1961. „Mai mare bucurie şi realizare cu echipa Rapid ca în anii ’60 când am câştigat de trei ori la rând Cupa Campionilor Europeni nu a fost şi nu cred că mai există“, avea să declare în prezent unul dintre simbolurile rapidiste de atunci, domnul Gheorghe Ferariu. În perioada 1960-1967, echipa masculină de volei a fost prezentă de şapte ori în ultimul act al Cupei Campionilor Europeni, reuşind să se impună de trei ori în 1961, 1963 şi 1965, când a şi intrat definitiv în posesia cupei. Performanţa a fost cu atât mai mare pentru ţara noastră, cu cât în anii 1966 şi 1967, în finală au ajuns două echipe, care speriau Europa la vremea aceea: Rapid Bucureşti şi Dinamo Bucureşti. Rapid a fost învinsă doi ani la rând de Dinamo, în 1966 şi 1967. Echipa din Giuleşti a fost şi multiplă campioană naţională - 12 titluri: 1949, 1950, 1955, 1956, 1959-1966, consacrând jucători precum Aurel Drăgan, Horaţiu Nicolau (căpitanul echipei şi al naţionalei), Gheorghe Ferariu, Davila Plocon, Mihai Grigorovici, care acum este în Germania, şi Vasile Pavel.

În zilele noastre, nici voleiul şi niciun alt sport individual sau de echipă, cu excepţia sportului-rege, nu mai prezintă un interes major pentru cititorul de rând. Şi nici măcar fotbalul nu mai înseamnă doar performanţă, mai interesaţi suntem de titluri precum: fotbalistul X umblă cu o siliconată, Y şi-a cumpărat maşină de 200.000 de euro şi Z a primit cadou un ceas cu diamante de 40.000 de euro. Din păcate, acesta e tristul adevăr, ne dă dreptate un alt simbol al Rapidului, a cărui iubire a fost sportul jucat peste fileu, domnul Aurel Drăgan: „În decursul anilor s-a întrerupt legătura de performanţă, nu numai cei care se ocupă de ea, ci cei care sunt în mijlocul performanţei nu mai sunt la nivelul la care erau în trecut. În timp, cei care se ocupau de instruirea jucătorilor s-au împuţinat şi interesul pentru pregătire este mai scăzut decât ce a existat înainte. Ne întristează să vedem că astăzi se vinde doar cancanul, că ziarele specializate pe sport sunt pline doar cu fotbal şi că noi am fost daţi uitării“. Colegul de echipă Gheorghe Ferariu îi întăreşte spusele: „Sunt foarte indignat că de aceste cupe europene pe care Rapidul le-a câştigat ani de-a rândul, nimeni nu a mai povestit în decursul vremii. Echipa Rapidului a constituit şi nucleul de bază al câştigării Campionatului European în 1963, noi reuşind să câştigăm şi acest campionat, cu aceeaşi formaţie, în proporţie de 90%. Eu îmi exprim totala nemulţumire faţă de uitarea pe care federaţia, ministerul le manifestă vizavi de aceste realizări ale Rapidului. Voleiul la ora actuală este departe de ceea ce am fost noi. Sunteţi singurii care faceţi acest material de aducere aminte, nimeni nu a mai pomenit de realizările acestui club, Rapid Bucureşti“.

Şi totuşi, componenţii echipei Rapid de acum 50 de ani nu au dat totul uitării, ei ţin legătura, aşa cum aveau să ne confirme ambii campioni cu care am avut onoarea să discutăm: „Ne mai vedem, adică noi colegii campioni ne mai întâlnim şi ne-am mai întâlnit, dar de noi nimeni nu mai povesteşte. Noi am fost o familie ca jucători, o unitate deosebită în echipă, ne-am sprijinit unul pe celălalt. În echipa campioană a Rapidului au fost o serie de jucători, formaţia lor de bază, la care ne-am adăugat eu de la Braşov (Gh. Ferariu) şi Udişteanu de la Galaţi, care este decedat. Noi am jucat până în ultima ediţie de Cupă a Campionilor, înaintea meciului cu Dinamo şi am întărit echipa Rapidului în Cupele Europene“.

Cei doi rapidişti ne-au povestit cum le-a schimbat lor destinul câştigarea acestor competiţii ani de-a rândul: „Această victorie din 1961, mi-a schimbat viaţa în sensul că m-a determinat să continui şi a meritat, deoarece am câştigat Cupa Campionilor Europeni şi în 1963 şi 1965, până în 1966 când am jucat cu Dinamo“, avea să declare Aurel Drăgan. Domnul Gheorghe Ferariu: „Impactul pentru mine a fost des­tul de puternic, pentru că federaţia, la vremea aceea, ca o recunoaştere a performanţelor pe care noi le-am obţinut, a făcut un mare gest şi o mare realizare şi ne-a trimis în străinătate. Eu, în perioada anilor 1971-1973, am fost antrenor şi jucător în Italia, ceea ce într-adevăr la vremea anilor ’70 a fost ceva deosebit, deoarece nu treceau peste graniţă decât artiştii şi eventual diplomaţii“.

Şi cum a devenit „A fost odată“…

Odată cu înaintarea în vârstă, un sportiv îşi pierde din forţă şi din capacităţile de altădată şi este nevoit să renunţe. „Aşa s-a întâmplat şi cu noi, în timp ne-am retras cu toţii şi ne-am continuat drumurile ca observatori federali, arbitri“, avea să confirme veriga puternică a Rapidului de altădată, domnul Aurel Drăgan. Ridicătorul formaţiei giuleştene, Gheorghe Ferariu se destăinuie: „După ce m-am întors din Italia, am mai jucat în campionatul naţional până în 1975, când aveam deja vârsta de 38 de ani şi nu mai puteam să fac faţă cerinţelor echipei noastre. După ce am renunţat la sport ca jucător, am fost şi arbitru internaţional, până când m-au scos din arbitraj din cauza vârstei, apoi am devenit observator federal, ca şi Aurică Drăgan, şi aşa am trecut prin toate fazele ulterioare după performanţa de jucător. După ’89, tot sportul de performanţă a început să sufere, pentru că nu mai este subvenţionat de nimeni. Foarte rar mai găseşti patroni care se implică şi sunt dispuşi să scoată din buzunar bani pentru a menţine o echipă sau un sport individual. Federaţiile nu mai au bani, toţi vor să se autofinanţeze. Din această cauză, nici cluburile nu mai lucrează ca pe vremuri, nu mai sunt nici antrenori care să pună suflet. Consider că subvenţia de stat a fost covârşitoare în obţinerea tuturor performanţelor până în 1989“.

I-am ascultat sfatul domnului Drăgan şi am mers la Clubul Rapid pentru a vedea cupa obţinută cu sudori de trei ori şi uitată „în praf“ de alte publicaţii şi minister. Oare câte poveşti de oameni mari au mai fost date uitării?