Dorin Arădăvoaicei, unul dintre oamenii a cărui activitate sportivă a fost şi încă este tumultoasă, a stat de vorbă cu noi despre starea sportului românesc. În calitate de sportiv, antrenor, profesor, director, conducător de şcoală şi de club, Dorin Arădăvoaicei a impresionat pe cei care l-au cunoscut datorită realizărilor la Liceul "Letea", la Sport Club Municipal Bacău, la Dinamo Bucureşti sau la Clubul Sportiv Municipal Oneşti. Cel supranumit "omul condamnat să învingă" sau "cel care nu ştie să piardă" a fost ales de curând ca membru al COSR, fiind şi gazetar sportiv cu o serie întreagă de articole despre strategie, etică sportivă, fair-play.

S.R.: Ca om de sport, ce părere aveţi despre panta descendentă pe care alunecă performanţa sportivă românească acum?
D.A.: Despre ce se întâmplă acum în sportul românesc, sunt multe de spus şi reproşat, ineficacitatea sistemului este determinată de foarte multe "fracturi", "paralelisme", "bicefalisme", disfuncţionalităţi, nesincronizări, "democratizări", părţile care îl compun, structurile îşi doresc independenţa, autonomia. Este vorba despre o stare de nevertebrată, în care nimic nu se mai leagă în sistem unitar, nimic nu se mai articulează într-o funcţionalitate eficientă, în loc apărând hazardul, întâmplarea.

S.R.: La ce vă referiţi când spuneţi asta?
D.A.: Plec de la părerea "autorizată" a fostului prim-ministru liberal Tăriceanu că "sportul, în România, nu reprezintă o prioritate a guvernului". Ori această activitate, pentru toate naţiunile, reprezintă "bucuria de a trăi". Mecanismul funcţionării sportului românesc ar trebui să se supună asprului criteriu al eficienţei, asta plecând de la bază la vârf, de la parte la întreg. Trebuie promovată gândirea înlănţuită cauzală, în cadrul unui astfel de fenomen. O primă condiţie este ca această activitate să nu fie încredinţată unor "ageamii", unor persoane incompetente, fără chemare, vocaţie, pasiune. Este necesar să se plece de la ideea că totul trebuie planificat, realizat, urmărit, corectat, optimizat.

S.R.: Care sunt "disfuncţionalităţile" sistemului de care vorbeaţi?
D.A.: "Fracturile" sunt la tot pasul, pe distanţa sau lungimea, înălţimea piramidei, de la iniţiere, selecţie, şcoală la perfecţionare, performanţă, înaltă performanţă, elită. Sunt vizate apoi, elementele organizatorice din "triumvirat" (baza materială, specialişti, selecţie). Educaţia fizică, mai bine zis "sportivă", este departe de adevăr, paradoxal avem mai mulţi profesori, specialişti, doctori (vezi cum se vând şi se cumpără diplomele) şi mai puţină eficienţă, pasiune, cunoaştere. Formele învăţământului "de la distanţă", "de la mare distanţă" pentru cei plecaţi din ţară au declanşat dezastrul. Aici trebuie să se ţină seama de dictonul lui Hypocrate: "Primo non Nocere".
Selecţia, la întâmplare, neinstituţionalizată, asigură un start dezavantajos decisiv pentru ce va urma (se lucrează cu cine vine, nu cu cine trebuie). Conducători de structuri, ignoranţi, "incompetenţi cu diplomă", numiţi politic, au dus sportul românesc în derizoriu, la rang de "bagatelă" (toţi se pricep la agricultură şi sport în România!), evaluarea structurilor şi finanţarea lor, în contradicţie flagrantă (unii muncesc eficient, alţii sunt răsplătiţi). Ce să analizezi? Ce să urmăreşti când şi acesta are erori, greşeli, clasamente incorecte. "Eratele" nu mai pot consola pe nimeni. S-au amestecat sportul amator cu cel profesionist, sporturile olimpice cu cele neolimpice, structurile de drept public cu cele private. Mai recent, auzind de descentralizare, unele primării au înfiinţat cluburi private sau, mai grav, de drept public, în paralel cu CSM-urile pe care le desfiinţează, luându-le sportivii, antrenorii, cert că "spală bani". Cluburile de juniori (cluburile sportive şcolare, liceele cu program sportiv, palatele copiilor) se luptă la acest nivel cu cele de seniori.

S.R.: Şi ce ar fi de făcut în acest caz?
D.A.: Bilanţul anului preolimpic 2011 este ultimul S.O.S. înainte de scufundare! E timpul să declanşăm "un nou început", să facem analizele pertinente, să diagnosticăm corect în urma lor "boala" şi să trecem o nouă terapie, chiar de şoc, menită să vindece acest sistem bolnav. Vom încerca împreună, din numărul următor, să răspundem fiecărei "verigi", nu prin "ce", ci "cum", să trecem la practic, la concret.