In perioada 12-23 august, România participă cu o delegaţie de 60 sportivi (28 fete şi 32 de băieţi), la a XXVI-a ediţie a Universiadei de vară, găzduită de oraşul chinez Shenzhen. Obiectivele stabilite pentru sportivii români de către propriile federaţii, sunt câştigarea a 7-8 medalii şi 10 locuri 4-6. Cei 60 de sportivi studenţi vor participa la 9 discipline: atletism, baschet, gimnastică artistică, gimnastică aerobică, înot, haltere, judo, scrimă şi tenis de masă. Bugetul necesar pentru participarea delegaţiei române, cu o componenţă totală de 85 persoane, la competiţia din China s-a ridicat la 600.000 lei, 80 la sută din această sumă fiind numai transportul. La ediţia din 2009, de la Belgrad, România a ocupat locul 33 în clasamentul pe medalii la Jocurile Mondiale Universitare, cu un bilanţ de patru medalii, una de aur, două de argint şi una de bronz. Gimnastul Flavius Koczi a câştigat aurul la sărituri şi bronzul la paralele, atleta Ancuţa Bobocel a cucerit argintul la 3.000 m obstacole, iar scrimera Simona Deac a luat argint la spadă individual. România a fost reprezentată la Belgrad de 90 sportivi ce au concurat la 7 discipline. Iată delegaţia României: Atletism: Cristina Bujin, Mihai Donişan, Bianca Perie, Roxana Bîrcă, Cornelia Deiac, Cristina Furmuz, Mihai Grasu, Atilla Nagy, Andreea Ogrăzeanu, Carmen Toma, Alexandru Ghinea, Maria Negoiţă; Baschet: Vlad Moldoveanu, Laszlo Lazăr, Titus Nicoară, Andrei Mandache, Bogdan Tibârnă, Andrei Guţoaia, Valentin Boian, Daniel Popescu, Szabolcs Santa, Iulian Orbeanu, Radu Paliciuc, Dragoş Andrei. Gimnastică artistică: Flavius Koczi, Ovidiu Buidoso, Marius Berbecar, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna; Gimnastică aerobică: Andreea Bogati, Laura Cristache, Anca Surdu, Mircea Zamfir, Petru Tolan Porime, Tudorel Mavrodineanu; Haltere: Gabriel Olaru, Silviu Berbec, Istvan Dioszegi; Înot: Bogdan Urichianu, Cătălin Cosma, Alexandru Coci, Constantin Petcu, Norbert Trandafir, Ionela Cozma; Judo: Amado Lazea, Violeta Dumitru, Valentin Radu, Ioana Matei, Iulian Brătulescu, Angela Mara; Scrimă: Mihaela Bulică, Simona Deac, Elena Munteanu, Bianca Pascu, Adrian Pop; Tenis de masă: Anamaria Sebe, Elisabeta Samara, Ioana Ghemeş, Alexandru Petrescu, Ovidiu Ionescu. |