Forul olimpic român mai mizează pe calificarea echipelor de handbal feminin şi cea de sabie masculin, dar şi pe pugiliste, judokane, luptători. Opt luni au mai rămas până la debutul Jocurilor Olimpice de la Londra, iar pe lista forului olimpic român sunt trecute până în prezent doar numele a 63 de sportivi români. Dintre aceştia, zece nu au obţinut decât al doilea criteriu valoric, baremul B. Trei înotători şi 7 atleţi. "Comitetul va decide la anul care dintre cei cu baremul B vor face deplasarea pentru că nu vor merge toţi, ci doar cei care vor avea o comportare onorabilă la Londra sau sportivii de perspectivă pentru care participarea la o asemena competiţie înseamnă o investiţie în viitor", a explicat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR.
Printre cei care nu au realizat încă baremul A se numără şi Marian Oprea, vicecampionul olimpic de la Atena 2004. Triplusaltistul, care a revenit în această vară după o pauză de un an şi jumătate, nu a apucat să participe decât la câteva competiţii majore, acuzând la mijlocul sezonului o recidivă la coloana vertebrală. De pe listă lipseşte însă numele Alinei Dumitru, campioana de la Beijing la judo neprinzând un bilet olimpic la Mondialele din toamnă, dar şi echipa masculină de sabie. Oficialul COSR consideră însă că elevii lui Mihai Covaliu "sunt mai mult calificaţi, decât necalificaţi".
Concursurile continuă Următorii sportivi care pot completa tabelul COSR pot fi halterofilii Valeriu Calancea şi Roxana Cocoş, care participă în aceste zile la Mondialele de la Paris, dar şi componentele naţionalei feminine de handbal. Ca să fie sigure de calificare, fetele lui Radu Voina ar trebui să câştige medalia de aur. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, ele trebuie să obţină o clasare între locurile 2-6 pentru a primi dreptul de organizare a turneului de calificare olimpică. Teoretic, lista COSR este deschisă pentru toţi sportivii, atleţii şi înotătorii având termen de realizare a baremurilor până în iulie 2012. FR Box mizează pe patru pugiliste, care au 90% şanse să obţină calificarea la JO la Mondialele din primăvară. Turnee preolimpice vor mai fi şi la kaiac-canoe, lupte, judo, box masculin şi polo. "Mizăm pe o delegaţie compusă din 100 de sportivi", a afirmat Ioan Dobrescu, care crede că palmaresul României la Londra va fi unul asemănător cu cel de la Beijing, adică de 8 medalii.
228 este delegaţia României la JO de la Moscova 1980, fiind cea mai numeroasă participare "tricoloră" la Olimpiade
ROMÂNI LA JO Sydney 2000 145 sportivi 26 medalii Atena 2004 108 sportivi 19 medalii Beijing 2008 101 sportivi 8 medalii
CALIFICAŢII LA LONDRA Adelina Gavrilă - triplusalt, barem B Nicoleta Grasu - disc, barem A Mihai Donişan - înălţime, barem B Marius Ionescu - maraton, barem A Maria Negoiţă - suliţă, barem B Andreea Ogrăzeanu - 100m, barem A Nuţa Olaru - maraton, barem B Marian Oprea - triplusalt, barem B Bianca Perie - ciocan, barem A Viorica Ţigău - lungime, barem B Cristina Bujin - triplusalt, barem A Estera Petre - înălţime, barem A Cristina Casandra - 3.000 m obstacole, barem A Claudia Ştef - 20 km marş, barem A Ana Maria Groza - 20 km marş, barem B Echipajul de două rame canotaj Echipajul de 8 plus unu canotaj Camelia Potec - înot, barem A Dragoş Agache - înot, barem B Norbert Trandafir - înot, barem B Alexandru Coci - înot, barem B Echipajul C2 1.000 (m) canoe Echipajul K2 500 (f) kaiac Echipajul K2 200 (m) kaiac Echipajul K4 1.000 (m) Elisabeta Samara - tenis de masă Daniela Dodean - tenis de masă Adrian Crişan - tenis de masă Alin Moldoveanu - tir, barem A Lucia Mihalache - tir sportiv, barem A Bogdan Juratoni - box Echipa feminină gimnastică Echipa masculină gimnastică Echipa feminină spadă Andrei Nechita - ciclism şosea *La atletism şi înot există două criterii valorice de calificare: barem A şi barem B, al doilea reprezentând o şansă acordată sportivilor care provin din ţări în care disciplina respectivă este slab dezvoltată. |