Într-adevăr, de la RevoluÅ£ia din decembrie ’89, peste sportul românesc au trecut chiar mai bine de 20 de ani.
ToÅ£i aceÅŸti ani au marcat viaÅ£a ÅŸi structura întregii societăţi româneÅŸti, transformând-o ÅŸi înscriind-o pe un drum care asigură dezvoltarea, actualizarea ÅŸi modernizarea tuturor sectoarelor sale de activitate.
Din păcate, dacă pentru majoritatea domeniilor s-au găsit soluÅ£ii pentru alinierea la standardele europene, sportul românesc a rămas „înÅ£epenit“ în vechile sale structuri, a renunÅ£at la unele „obiceiuri“ care erau eficiente, iar organizarea, disciplina ÅŸi responsabilitatea au devenit cerinÅ£e „la liberă alegere“ a fiecărui organism sau individ implicaÅ£i în acest domeniu.
Fără a intra în amănunte, de la început trebuie subliniat faptul că sportul românesc, în cei 20 de ani, în totalitatea sa, a regresat foarte mult, mărturie stând atât valoarea scăzută a performanÅ£elor, îndepărtarea unui număr însemnat de tineri de activitatea fizică, precum ÅŸi sprijinul insuficient pe care îl acordă statul acestui domeniu declarat „de interes naÅ£ional“.
Cauzele sunt multiple, iar în deschiderea dezbaterilor iniÅ£iate de revista „Sport Revolution“, le voi enumera pe cele mai importante încercând să marchez ÅŸi unele soluÅ£ii care pot contribui la redresarea situaÅ£iei prezente.

În prim plan menÅ£ionez faptul că în toÅ£i aceÅŸti ani, organismul reprezentativ al statului, care are obligaÅ£ia să conceapă ÅŸi să dirijeze activitatea acestui domeniu a fost supus permanent unor schimbări de structură, de subordonare ÅŸi de conducere. Adăugând ÅŸi criteriul politic, în dauna celui profesional, care a stat la baza numirii conducătorilor, la toate nivelurile (agenÅ£ie, departament, direcÅ£ii judeÅ£ene, cluburi, baze sportive) avem răspunsul la „pasivitatea ÅŸi incompetenÅ£a“ cu care s-a acÅ£ionat ÅŸi se acÅ£ionează în continuare. Structura ÅŸi conÅ£inutul activităţii unui domeniu nu pot fi concepute sau modificate ÅŸi actualizate decât de specialiÅŸtii care îl cunosc bine, au trecut prin compartimentele practice care îl compun ÅŸi vorbesc aceeaÅŸi limbă.
În cei 20 de ani a existat ÅŸi o excepÅ£ie – profesorul Octavian Bellu, un profesionist de mare clasă care s-a retras din funcÅ£ia de preÅŸedinte al AgenÅ£iei NaÅ£ionale pentru Sport tocmai din cauza mediocrităţii multora dintre subalternii săi „impuÅŸi“ ÅŸi de la care nu putea aÅŸtepta soluÅ£ii pentru revigorarea sportului românesc.
În altă ordine de idei, nu putem trece peste faptul că în aceÅŸti ani, sportul românesc a pierdut zeci de cluburi ÅŸi sute de asociaÅ£ii sportive susÅ£inute de sindicate, fără a mai pune ceva în loc. Au rămas în activitate cluburile sportive municipale ÅŸi departamentele, care nici astăzi nu se ÅŸtie prea clar cui aparÅ£in ÅŸi cine trebuie să le susÅ£ină, cluburile sportive ÅŸcolare ÅŸi universitare, precum ÅŸi un început timid al cluburilor sportive private.
În activitatea acestor structuri, cantitatea ÅŸi mai ales calitatea procesului de selecÅ£ie ÅŸi pregătire au rămas mult în urma cerinÅ£elor metodologice impuse de marea performanţă. În timp ce aceste cerinÅ£e pornesc ÅŸi promovează minimum două activităţi de pregătire pe zi, noi, în foarte multe cazuri suntem încă la „două antrenamente pe săptămână“ ÅŸi acestea efectuate adesea fără continuitatea necesară.
Această realitate impune, ca soluÅ£ie urgentă, gândirea ÅŸi crearea unor structuri, în primul rând pentru activitatea juniorilor, activitate care se înscrie ca o cauză majoră a scăderii valorice a sportului românesc. Avem experienÅ£e bune în centrele naÅ£ionale de pregătire a juniorilor, dar care în loc să fie dezvoltate ÅŸi perfecÅ£ionate conceptual ÅŸi material, numărul lor s-a redus mereu, iar combinaÅ£ia de coordonare a activităţii lor – Comitetul Olimpic ÅŸi Sportiv român, federaÅ£ii, direcÅ£ii judeÅ£ene, cluburi, a condus la scăderea eficienÅ£ei ÅŸi a preocupărilor pentru perfecÅ£ionare, la divizarea răspunderii.
Conform obiceiului nostru, apare întrebarea: „Cine ÅŸi cum să le organizeze?“. Răspunsul îi vizează direct pe cei care au fost investiÅ£i de conducerea statului în plan central ÅŸi local.
Practic, primul nivel al acestor structuri există deja în Å£ara noastră ÅŸi este reprezentat de cluburile sportive ÅŸcolare ÅŸi secÅ£iile de juniori ale unităţilor sportive municipale, care prin volumul de pregătire pe care îl pot desfăşura vor asigura selecÅ£ionarea, iniÅ£ierea ÅŸi promovarea unor tineri cu calităţi deosebite pentru sportul de performanţă în „structuri“ care trebuie să asigure într‑un perimetru restrâns: posibilităţi de ÅŸcolarizare adaptate specificului activităţii de pregătire sportivă, cazare sau odihnă între antrenamente, hrana corespunzătoare efortului depus, baze sportive ÅŸi, nu în ultimul rând, antrenori specializaÅ£i pe pregătirea juniorilor.
În afara acestor două probleme la care m-am referit, voi puncta sub forma unor întrebări ÅŸi alte domenii care îÅŸi aÅŸteaptă soluÅ£ii de rezolvare.

Ce facem în ÅŸcoala românească – educaÅ£ie fizică sau sport?
ExperienÅ£a multor ţări din Europa ne arată că este de preferat sportul, bine organizat, în funcÅ£ie de condiÅ£ii, în cadrul unui număr mare de ore opÅ£ionale pentru elev ÅŸi obligatorii pentru cadrele didactice, care nu deranjează orarul zilnic, conduse de profesori încadraÅ£i pe specialităţi ÅŸi cu o finalitate care să pornească de la campionatul ÅŸcolii ÅŸi să meargă până la olimpiada sportului ÅŸcolar.

Ce facem cu numărul tot mai mic al antrenorilor care au pregătirea ÅŸi competenÅ£a de a „ÅŸlefui“ valoarea unor performanÅ£e de mare valoare?
Nu ne putem plânge de numărul acestora atâta timp cât avem în evidenţă mii de antrenori ÅŸi continuăm să pregătim alte mii prin puzderia de instituÅ£ii de învăţământ superior. Åži în acest caz, soluÅ£ia ne conduce la nevoia de a se organiza una sau două instituÅ£ii de învăţământ superior care să pregătească în principal specialiÅŸti pentru antrenamentul sportiv.

Ce facem cu banii puÅ£ini pe care statul îi alocă sportului?
Dacă Autoritatea naÅ£ională, care primeÅŸte aceste fonduri de la statul român, va continua să le împartă celor peste 200 de structuri pe care le are încă în subordine (federaÅ£ii, cluburi, direcÅ£ii judeÅ£ene, baze sportive) pe principiul că fiecare să primească câte ceva „ca să poată trăi“, atunci toÅ£i vor trăi din ce în ce mai modest ÅŸi vor fi tot mai puÅ£ini cei care vor putea realiza performanÅ£e sportive.
Ca soluÅ£ie, în situaÅ£ia dată, cred că aceste fonduri pot fi mult mai eficiente dacă vor fi acordate cu prioritate ÅŸi în mod satisfăcător acelor federaÅ£ii ÅŸi unităţi sportive care au potenÅ£ialul tehnic ÅŸi uman de a produce ÅŸi menÅ£ine valoarea unor performanÅ£e.
Întrebările pot continua ÅŸi consider că este necesar ca cei care le vor pune ÅŸi vor recomanda soluÅ£ii, să o facă în speranÅ£a că vor contribui la revigorarea sportului românesc.

Teme propuse pentru dezbateri în scris sau oral, care vizează dezvoltarea ÅŸi modernizarea sportului românesc
• Organizarea ÅŸi conducerea activităţii de educaÅ£ie fizică ÅŸi a sportului de performanţă în România. SoluÅ£ii pentru actualizarea Legii educaÅ£iei fizice ÅŸi sportului.

• EducaÅ£ia fizică ÅŸi sportul în ÅŸcoala românească.

• SoluÅ£ii pentru organizarea ÅŸi modernizarea sistemului de selecÅ£ionare, pregătire ÅŸi promovare a tinerilor cu calităţi pentru sportul de performanţă.

• „Åžcoală“ sau „Academie“ pentru pregătirea ÅŸi perfecÅ£ionarea antrenorilor.

• Locul ÅŸi rolul federaÅ£iilor sportive naÅ£ionale în activitatea de soluÅ£ionare ÅŸi pregătire a sportivilor de performanţă.

• Locul ÅŸi rolul cercetării ÅŸtiinÅ£ifice ÅŸi al medicinii sportive în modernizarea ÅŸi creÅŸterea eficienÅ£ei procesului de pregătire ÅŸi susÅ£inere a efortului.

• Profesionalismul ÅŸi sportul românesc. Perspective de implementare ÅŸi dezvoltare.

• Baza materială în directă concordanţă cu valoarea performanÅ£elor sportive.