Pentru prima oară la Campionatul Mondial de Enduro, Sorina Sandu a făcut recunoaÅŸtere pe probele speciale, împreună cu Ludivine Puy, campioana mondială en titre.
Sorina Sandu, primul pilot român în Campionatul Mondial de Enduro, se află deja de câteva zile în Spania, în micul orăşel catalan Ponts, situat la 100 de kilometri de Barcelona, pentru prima etapă a competiÅ£iei care îi reuneÅŸte pe cei mai piloÅ£i de enduro din lume. “M-am acomodat destul de repede cu atmofera din paddock ÅŸi am făcut recunoaÅŸtere pe probele speciale împreună cu franÅ£uzoaica Ludivine Puy, campioana mondială en-titre, care aleargă tot pe o motocicletă Gas Gas. Ludivine este foarte simpatică ÅŸi ne-am înÅ£eles foarte bine”, a declarat Sorina Sandu.
Campioana româncă va participa în această seară la o probă super-specială care va stabili ordinea de start pentru mâine, când va avea de parcurs două tururi a câte 75 de kilometri pe acelaÅŸi traseu cu cel al băieÅ£ilor, cu excepÅ£ia a două bucle. Traseul include câte trei probe cronometrate sau teste, este desigur vorba despre Extrem Test, Motocros Test ÅŸi Enduro Test. “Traseul pregătit de organizatori include o urcare de 2 kilometri, cu bolovani, care va fi foarte solicitantă”, a mai spus Sorina Sandu.
Benoit Fortunato, antrenorul Sorinei Sandu, se declară optimist ÅŸi foarte mulÅ£umit de faptul că traseul din Ponts, Spania este unul rapid. Fracezul în vârstă de 23 de ani are un titlu de vice-campion mondial la juniori obÅ£inut în 2009 ÅŸi pentru acest sezon a reuÅŸit să pună la punct propria sa echipă, FTO Racing, tot cu sprijinul sponsorului Sorinei, Patrick Moto, care i-a furnizat două motociclete Yamaha în doi timpi. “Nu vreau să mă pronunÅ£ deocamdată în legătură cu un obiectiv, mă voi concentra să adun cât mai multe puncte în cele două zile de concurs”, a declarat campionul francez, care anul trecut s-a aflat de două ori în România pentru stagii de pilotaj cu sportivii români. |