Sala Sporturilor Andrei Isărescu din comuna Voluntari, Ilfov a găzduit în data de 19 noiembrie Campionatul NaÅ£ional de karate SKDUN destinat echipelor de kata ÅŸi kumite. CompetiÅ£ia a reunit la start peste 500 de sportivi din 28 de cluburi ale departamentului SKDUN din cadrul FederaÅ£iei Române de Arte MarÅ£iale.
PreÅŸedintele secÅ£iei SKDUN, Shihan Aurel Pătru 7 Dan Karate, a declarat pentru revista „Sport Revolution“ despre organizarea concursului de karate SKDUN: „A fost un campionat foarte echilibrat, în care majoritatea cluburilor participante au obÅ£inut rezultate bune. Mă bucură faptul că din ce în ce mai multe cluburi participă la Campionatul NaÅ£ional pe echipe. Este, de asemenea, încurajator faptul că în probele de kata echipe este o concurenţă foarte mare, pentru că acest lucru duce indiscutabil la progres. Din păcate, nu pot să nu remarc faptul că încă nu dispunem de suficiente săli de sport în BucureÅŸti, care să permită desfăşurarea în bune condiÅ£ii a unei competiÅ£ii pe 6 tatami, deoarece Sala Polivalentă ÅŸi Sala Floreasca au fost ocupate cu alte activităţi sportive. De aceea, am fost nevoiÅ£i să organizăm această competiÅ£ie într-o sală mai mică, unde cu chiu cu vai abia am reuÅŸit să facem 4 tatami. Pentru aceasta, îmi cer scuze faţă de sportivi, antrenori ÅŸi părinÅ£i ÅŸi nu pot decât să sper că la următoarea ediÅ£ie vom putea organiza această competiÅ£ie într-o sală mai mare. Vreau să remarc însă efortul deosebit depus de Sensei Adrian Moldova, preÅŸedintele Clubului Voluntari, care a organizat impecabil această competiÅ£ie. În rest, cred că imaginile Å£in loc de cuvinte“, a precizat Shihan Aurel Pătru 7 Dan Karate la finalul Campionatului NaÅ£ional de Karate SKDUN – Kata ÅŸi Kumite pe echipe. |