Cunoscând-o pe VeneÅ£ia Ghiţă pentru prima oară, este greu să-Å£i imaginezi că trupul delicat, vocea calmă ÅŸi zâmbetul reÅ£inut sunt atribute ale unei veritabile învingătoare. VeneÅ£ia Ghiţă (Åžchiopu, pe numele ei de fată) este multiplă campioană naÅ£ională cu echipa Dinamo ÅŸi a fost numărul unu în Å£ară la categoria copii ÅŸi juniori. Ea locuieÅŸte acum în BucureÅŸti, după ce a petrecut trei ani în Germania, timp în care a urmat cursurile Åžcolii de Antrenori din Offenbach, ÅŸi momentan este antrenor la AB.CE Tenis Club din capitală.

Povestea VeneÅ£iei începe de la vârsta de cinci ani, o vârstă fragedă, la care alÅ£i copii învaţă alfabetul. La acea vârstă a învăţat VeneÅ£ia alfabetul tenisului: „Mama ne-a dus pe mine ÅŸi pe cei trei fraÅ£i ai mei la tenis pe când aveam cinci ani. Eu am fost singura care a continuat să joace, ei nesimÅ£ind aceeaÅŸi atracÅ£ie pe care am simÅ£it-o eu faţă de acest sport nobil. Primul club la care am jucat se numea „Tot înainte“, unde l-am avut antrenor pe Enrico Modeano.“

Astfel, VeneÅ£ia continuă să enumere oamenii care i-au marcat viaÅ£a ÅŸi cariera de sportiv de performanţă, fără a uita vreunul dintre numele celor care i-au conturat profilul de campioană. AceÅŸti oameni, păstraÅ£i cu fidelitate în memoria VeneÅ£iei, sunt antrenori români despre care prea puÅ£ini au vorbit, precum Ecaterina RoÅŸianu, Mihai TăbăraÅŸ, Alexe Bardan ÅŸi Radu Bădin, care au antrenat‑o la lotul naÅ£ional din care a fost nelipsită, sau antrenorii ei de la club Gheorghe Boaghe, Constantin Cosmescu, Marin Bădin, dar ÅŸi un nume cunoscut în tenisul româ­nesc, Aurel Segărceanu, care i-a fost ÅŸi profesor la Facultatea de EducaÅ£ie Fizică ÅŸi Sport pe care a terminat-o cu nota 10.

Dintre amintirile VeneÅ£iei, alături de oamenii care au marcat-o, se detaÅŸează victoriile: „Îmi amintesc cu plăcere anul 1988, anul în care am câÅŸtigat campionatul naÅ£ional la senioare, deÅŸi eu nu mă încadram la această grupă. Eram practic o junioară ÅŸi fericirea era cu atât mai mare, cu cât am cucerit titlul în faÅ£a eternei rivale, Steaua. Am primit atunci ca premiu o garsonieră“.

Dar nu numai victoriile sunt amintiri frumoase pentru VeneÅ£ia. Fosta jucătoare zâmbeÅŸte amintindu‑şi de meciul jucat cu fosta colegă ÅŸi buna ei prietenă Ruxandra Dragomir, meci pe care l-a pierdut în setul decisiv cu 4-6, ultimul meci înainte de plecarea din Å£ară.

„Imediat după RevoluÅ£ie, am plecat din Å£ară împreună cu logodnicul meu, care a fost ÅŸi el sportiv de performanţă. Mă antrenam pe unde puteam ÅŸi cum puteam până am găsit o echipă. Am ajuns la Bad Soden, un orăşel de lângă Frankfurt, unde am renunÅ£at la antrenamentele cu pereÅ£ii ÅŸi alte metode rudimentare ÅŸi am început să mă antrenez la un cu totul alt nivel.“

Noile standarde au dat rezultate. Jucătoarea a cunoscut spiritul german ÅŸi a învăţat să îl aprecieze, iar condiÅ£iile nemÅ£eÅŸti îmbinate cu talentul autentic românesc al VeneÅ£iei Ghiţă au funcÅ£ionat precum o trambulină pentru jucătoare, care a fost propulsată pe culmi: „Din perioada petrecută în Germania am învăţat să apreciez condiÅ£iile bune de muncă ÅŸi rezultatele la care poÅ£i ajunge dacă ai condiÅ£ii de antrenament profesioniste. În acea perioadă am participat la un turneu în sală, care consta de fapt în trei turnee diferite. Cei care câÅŸtigau unul din turnee se calificau la Masters, un concurs din circuitul WTA. Ei bine, eu am câÅŸtigat toate cele trei turnee, astfel fiind singura calificată la acel Masters. Surpriza pe care am făcut-o nu a constat doar în calificarea la Masters, ci ÅŸi în victoria mea în acel concurs. Recunosc că ÅŸi pentru mine a fost o surpriză, nu mă aÅŸteptam ca la finalul Mastersului să fiu eu cea care va ridica trofeul deasupra capului.“

Dar condiÅ£iile nemÅ£eÅŸti nu au fost suficiente pentru a o Å£ine pe jucătoare în Germania. Dorul de casă ÅŸi de cei dragi a copleÅŸit-o ÅŸi VeneÅ£ia a revenit pe meleagurile natale. Reîntoarsă în Å£ară, a divorÅ£at de Alexandru Ghiţă, cu care se căsătorise în Germania: „Alexandru m-a ajutat foarte mult. Mi-a fost alături ÅŸi m-a susÅ£inut în tot ceea ce făceam. Când nu aveam unde să mă antrenez, stătea ÅŸi îmi arunca mingi de tenis din găleată, ajutându‑mă astfel să mă menÅ£in în formă. AÅŸa a învăţat el tenis ÅŸi acum este antrenor la clubul Olimpia. Apoi am născut-o pe fata mea, Karina, care la numai trei ani Å£inea deja o rachetă în mână. Dar m-am gândit că este prea sensibilă pentru a practica sportul de performanţă, motiv pentru care am îndreptat-o spre muzică. Cu toate astea, pentru ea sportul a devenit un mod de viaţă. A făcut înot în clasele primare la Colegiul «Emil Racoviţă», iar acum face ÅŸi gimnastică. Face mult sport.“

DiscuÅ£ia despre copilul ei o face pe VeneÅ£ia să îÅŸi amintească de alÅ£i copii, de acei copii deosebiÅ£i care au un talent ÅŸi cărora le este dificil, dacă nu imposibil, să exceleze, din anumite cauze. VeneÅ£ia nu se fereÅŸte să vorbească despre asta: „Cei care sunt ambiÅ£ioÅŸi, răzbat. Că-i mai plăcută viaÅ£a când te distrezi decât când te antrenezi, asta e adevărat, dar cei care-ÅŸi doresc cu adevărat să facă sport îl fac. Contează mult însă ÅŸi situaÅ£ia socială, pentru că ai nevoie de echipament, ai nevoie să ieÅŸi din Å£ară pentru diverse concursuri, ai nevoie de ore individuale ÅŸi nu toÅ£i îÅŸi permit asta. O invidiam pe Irina Spârlea că lua ore individuale cu domnul Cosmescu, însă tocmai de aceea m-am bucurat când într-o perioadă reuÅŸeam să o înving pe Irina. Tenisul a fost întotdeauna un sport pentru cei mai avuÅ£i, este un sport nobil. O altă problemă este că există prea mulÅ£i antrenori care nu-ÅŸi au locul, antrenori care poate nu au făcut ÅŸcoală, ci au cumpărat o diplomă. E adevărat că există ÅŸi antrenori care sunt ÅŸi buni pedagogi. Eu am făcut ÅŸcoala de antrenori la Centrul NaÅ£ional din Offenbach, o ÅŸcoală foarte dură, nu ÅŸtiu aici cum e. E păcat că statul nu se implică, aici contează doar fotbalul. Nici FederaÅ£ia Româ­nă de Tenis nu prea susÅ£ine cluburile care sunt afiliate. Poate acum, cu Ruxandra Dragomir la conducere, lucrurile se vor schimba în bine. Am avut vicecampioni cu echipa la juniori, la băieÅ£i, ÅŸi tot ce am primit a fost un bax de mingi ÅŸi o rolă de racordaj. Nu suntem susÅ£inuÅ£i în calitate de club. Făcând atâÅ£ia ani sport, lucrez cu copii ÅŸi adulÅ£i ÅŸi mă axez pe performanţă. Acum antrenez o fetiţă de patru ani, Antonia, căreia îi prevăd un viitor mare ÅŸi sper să merg cât mai departe cu ea. Mai am o elevă, Mădălina Voicu, cea cu care jucam când aÅ£i venit, care este ÅŸi ea promiţătoare.“

VeneÅ£ia Ghiţă încheie cu un sfat adresat părinÅ£ilor, dar care priveÅŸte copiii în egală măsură: „Încurajez părinÅ£ii să-ÅŸi dea copiii la tenis, pentru că este un sport care formează un trup armonios ÅŸi care dezvoltă viteza, rezistenÅ£a, mobilitatea, supleÅ£ea ÅŸi se joacă în cea mai mare parte a timpului în aer liber.“