Majoritatea părinÅ£ilor se de­clară cel puÅ£in nedumeriÅ£i de faptul că, deÅŸi instruiÅ£i „ca la carte“, învăţaÅ£i ce să facă ÅŸi mai ales ce să nu facă în viaÅ£a de zi cu zi, copiii lor sunt ne­as­cultători, nu respectă ce­rin­Å£ele părinÅ£ilor, educatorilor.
Este grea meseria de pă­rin­te, deseori ne dovedim ne­pu­tin­cioÅŸi  în faÅ£a „copilului pro­blemă“ ÅŸi apelăm la specialiÅŸti (consilieri ÅŸcolari, psihologi) pentru a schimba comportamentele indezirabile ale celor mai iubite, dar vai, neînÅ£elese fiinÅ£e din viaÅ£a noastră.
În acest sens, vă propun  pa­tru obiective de urmărit într-o „lecÅ£ie de iubire“ pentru copil:
VorbeÅŸte, ascultă, înÅ£elege, în­curajează ÅŸi susÅ£ine copilul!
Acordându-le atenÅ£ie ÅŸi ascultându-le dorinÅ£ele, grijile, visele, glumele, necazurile, le arătăm că sunt importanÅ£i pen­tru noi, că le apreciem ca­lităţile unice, că nu am vrea să fie altfel decât sunt.
Evită să-l ridiculizezi, să-l bla­mezi, să-l critici pe copil!
 RuÅŸinea ÅŸi vina sunt sentimente puternice (le-aÅ£i trăit cu siguranţă ÅŸi dvs.) ÅŸi de ace­ea trebuie folosite cu măsură. Să ne amintim că blamând nu pro­vocăm neapărat comportamentul dorit la copil, pe când, dacă copilul înÅ£elege rolul lui în generarea unui efect ÅŸi se ÅŸtie responsabil de faptele lui, devine tot mai responsabil: vede legătura dintre ceea ce a făcut ÅŸi ce s-a în­tâm­plat ÅŸi va contribui la în­drep­­tarea situaÅ£iei. Pentru co­pil, critica pare mai curând un atac la persoană ÅŸi-i pro­voa­că mai curând o atitudine de autoapărare decât una de cooperare. Pe măsură ce se maturizează, copiii ajung să aibă încredere în capacitatea lor de a discerne binele de rău ÅŸi să înÅ£eleagă că uneori, când ceva nu merge aÅŸa cum trebuie, înseamnă că au procedat greÅŸit. Învaţă să respecte sentimentele celorlalÅ£i ÅŸi să-ÅŸi ceară iertare pentru greÅŸeala făcută ÅŸi pot primi iertarea.
Evită să-i compari pe copii!
ToÅ£i suntem diferiÅ£i, aÅŸadar ÅŸi copiii sunt diferiÅ£i, fiecare este unic, de aceea, în loc să ve­dem lipsurile copiilor noÅŸ­tri, este mult mai bine să ne concentrăm asupra punctelor lor forte ÅŸi să apreciem ce are deosebit fiecare copil, culti­vân­du-i calităţile. A-i compara între ei, sau, ÅŸi mai rău, a favoriza pe unul în detrimentul celuilalt, cultivă rivalitatea, invidia, reducând ÅŸan­se­le copiilor de a deveni prieteni. Când copilul simte că so­ra/fratele lui este mai lău­dat(ă) de mama/tata, de profesori sau de apropiaÅ£i, în timp ce pe el îl critică toÅ£i, nu ÅŸtie dacă să-ÅŸi urască sora/fratele, sau dacă să  se urască pe sine, gândind: „pe ea o place mai mult mama/profesorul/colegii“, sau „eu nu sunt bun de nimic, nu fac ni­mic cum trebuie“. Fiecare copil nu poate fi comparat cu ni­­meni altcineva, decât cu el însuÅŸi, lăudându-i-se progre­sele.
Important este ceea ce facem, nu ceea ce spunem!
 Indiferent ce le-am spune copiilor despre cum trebuie să se poarte, adevăratul mesaj transmis de noi este felul în care ne comportăm noi unul cu celălalt: familia, profesorii, formatorii.
Spre exemplificare, o scurtă poveste, intitulată „LecÅ£ie de viaţă“
„Emma ÅŸi Emily, două ge­me­ne în vârstă de opt ani s-au certat toată ziua. În cele din urmă, mama îÅŸi pierde răb­darea ÅŸi strigă:
- Terminaţi cu cearta, nu mai suport!
Fetele o privesc surprinse, apoi Emma ripostează:
- Dar tu ÅŸi tata vă certaÅ£i me­­reu. De ce noi n-avem voie?
Mama amuÅ£eÅŸte. Niciodată nu privise lucrurile în felul acesta, dar ÅŸtie că Emma are, din păcate, dreptate.“
Copiii remarcă felul în care vorbim unul cu celălalt: tonul vocii, atitudinea, sentimen­tele neexprimate, gesturile de tandreÅ£e ÅŸi grijă, sau de res­pin­gere ori indiferenţă.
Atmosfera de bunăvoinţă, consideraÅ£ie ÅŸi toleranţă faţă de diferenÅ£ele dintre indivizi din interiorul familiei îi va pre­găti pe copii să respecte drepturile ÅŸi nevoile ce­lor­lalÅ£i.

Dragi părinÅ£i, profesori, for­­­­­matori, recitiÅ£i această lec­Å£ie de iubire ÅŸi reflectaÅ£i mai atent asupra misiunii dvs. de a servi drept modele demne de urmat de către copiii mai mici sau mai mari ce nu în­tâmplător vă sunt în preajmă.