„A devenit o regulă, iar viaÅ£a a demonstrat-o, că marii sportivi nu ajung niciodată an trenori de renume, pentru că îÅŸi consumă pasiunea ÅŸi talentul în perioada în care fac performanţă“, declara cu ceva timp în urmă fostul preÅŸe dinte al FederaÅ£iei Române de Gimnastică, Nicolae Vieru. Åži totuÅŸi, există câteva nume în sportul românesc care au contrazis „regula“. Unul dintre acestea: Dan Grecu. Campion mondial ÅŸi european la inele, deÅ£inător al unui „bronz“ olimpic, Dan Grecu a reuÅŸit, ca antrenor, să aducă medalii pe bandă rulantă pentru România.

"Vreau sa fiu aproape de juniori, sa lucrez mai mult cu ei, pentru acolo este baza. Mi-as dori ca intr-o zi, la Resita sa putem concretiza acel centru de excelenta, care este deocamdata doar pe hartie."

O familie de gimnaÅŸti

    Gimnastica pare să fi fost numitorul comun în familia Grecu. „M-am născut într-o fa milie cu cinci copii, trei băieÅ£i ÅŸi două fete. ToÅ£i cinci am practicat gimnastica de mici, însă numai doi am ajuns să facem de per for manţă: eu ÅŸi fratele cel mic, Valentin. Tata, care era ofiÅ£er la gră niceri, mă lua deseori cu el la serviciu. Acolo avea încropită o sală de pregătire fizică pentru soldaÅ£i: o bară, niÅŸte paralele, frânghii. Era lumea mea. La 8 ani, am intrat pentru pri ma dată într-o sală de gim nas tică, la IaÅŸi, alături de fra tele mai mare, Florin. Eram extrem de zglobii, iar părinÅ£ii au decis că ar fi mai sănătos să ne con sumăm energia în mod organizat, într-o sală de sport. Ne-au dus la CSM IaÅŸi, unde am lucrat cu antrenorul Oc tavian Ungureanu“, îÅŸi amin teÅŸte actualul antrenor federal. Doi ani mai târziu însă, Dan Grecu s-a văzut nevoit să-ÅŸi întrerupă pregătirea, întrucât familia sa a revenit în BucureÅŸti: „lucram ca înce pător, făceam gimnastica de bază la IaÅŸi“. Nu a fost însă un repaus prea lung. „Într-o zi am fost remarcat de profesorul de sport de la ÅŸcoală, care m-a întrebat: Tu ai făcut gimnastică? Nu ai vrea să faci în continuare? Ca urmare am participat cu ÅŸcoala la un concurs unde lucram la sol ÅŸi făceam sărituri peste capră. Am fost remarcat acolo de profesorul Mircea Bă du lescu ÅŸi, iată, cum am ajuns să mă legitimez la CS Viitorul. AÅŸa am intrat în pâine în gimnastica adevărată“, spune Dan Grecu.

A „ratat“ măcelul de la München

    Perioada fastă avea să înceapă după 1969, anul legitimării la Clubul Sportiv Dinamo. „Am reuÅŸit câteva concursuri bune ÅŸi ca junior, însă nu am excelat în plan internaÅ£ional. Senioratul avea să mă scoată din anonimat. Îmi amintesc că prima participare cu echipa de seniori a fost în 1970 la Mondialele de la Ljubljana. Nu am urcat pe podium, dar am reuÅŸit un onorant loc 8 pe echipe care ne-a adus biletele pentru Olimpiada de la München“, povesteÅŸte fostul antrenor al lotului olimpic. Doi ani mai târziu, la JO din Germania, tânărul de numai 22 de ani reuÅŸea să ajungă între primii 35 de gimnaÅŸti ai lumii, rezultat care l-a adus în atenÅ£ia specialiÅŸtilor de pe toate continentele. „Olimpiada de la München a fost cu noroc pentru noi. Åži nu mă refer aici la rezultate. Ei bine, atacul terorist în urma căruia 11 membri ai delegaÅ£iei spor tive israeliene au fost uciÅŸi a avut loc chiar în clădirea noastră. Noi plecaserăm în dimineaÅ£a aceea, cu câteva ore înaintea măcelului“, a mai spus Dan Grecu, cel care în 1973 aducea prima medalie pentru gim nastica masculină românească, argint la Europenele de la Gre noble. „Cea mai dra gă medalie cucerită ca sportiv ră mâne cea de aur de la Mondialele de la Varna“, măr tu riseÅŸte tehnicianul.

Bronz olimpic cucerit cu infiltraţii

    Deja un nume în gimnastica mondială, Dan Grecu pleca la Jocurile Olimpice de la Montreal din postura de favorit la medalia de aur. „Concursul olimpic începuse foarte bine pentru mine. Reu ÅŸisem să mă calific în finala de la individual compus cu ÅŸanse să intru în primii 6 gimnaÅŸti ai lumii. De-aici a început dezas trul. În finala de la individual compus am început cu inelele, aparat la care m-am accidentat: am suferit o deÅŸirare de fibre musculare în por Å£i u nea bicepsului. Am făcut toa te cele ÅŸase aparate, cu exer ci Å£ii de caricatură, ca să trec. Aveam o zi pauză, după care trebuia să intru în alte trei finale: inele, sărituri ÅŸi pa ralele. Legat la mână ÅŸi cu o in jecÅ£ie pentru a calma dure ri le, am reuÅŸit să execut un exer ciÅ£iu bun la inele, pentru care am obÅ£inut medalia de bronz. A urmat finala de la să rituri, unde am venit pe locul 4, foarte aproape de podium. După cele două aparate a urmat o festivitate de pre miere. Între timp, mie mi-a dispărut efectul anesteziei, astfel că nici nu mai pu team ridica braÅ£ul. O a doua injecÅ£ie nu a fost ac ceptată de medicul competiÅ£iei. Ca urmare, la paralele nu m-am mai prezentat“, pov esteÅŸ te tehnicianul, care a fost recompensat pentru „bronzul“ olimpic cu un Trabant. Ghinionul de la Montreal avea să se repete, patru ani mai târziu, la Moscova, ultimul concurs din cariera sportivă a lui Dan Grecu. „Exact în finala de la inele mi s-a rupt celălalt biceps. Am făcut un început de Azarian, apoi am sim Å£it că îmi explodea ză umă rul. DeÅŸi mai aveam o finală, la paralele, am fost obligat să renunÅ£“.

Åži-a antrenat fratele

    Retras din activitatea compe tiÅ£ională, Dan Grecu nu a putut sta departe de sala de gimnastică. „După retragere, am fost cooptat în colectivul de antrenori al lotului de seniori. Am avut prilejul să-i am ca elevi pe Mircea Apolzan, actualul secretar general al federaÅ£iei, dar ÅŸi pe fratele meu, Valentin, care a făcut parte din lotul lărgit, dar nu a prins nicio competiÅ£ie ma joră“, povesteÅŸte Grecu. Dar sportul cere sacrificii, iar Dan Grecu este conÅŸtient de acest lucru. Solicitat de federaÅ£ie, în martie 1984, să plece la Re ÅŸi Å£a pentru a antrena nou-înfi in Å£atul lot de juniori, Grecu a privit această propunere ca pe o provocare pe care a acceptat-o fără să stea pe gânduri. „Mi-am luat familia ÅŸi ne-am mutat într-un cămin la ReÅŸiÅ£a. Abia prin 1986 am reuÅŸit să obÅ£inem o garsonieră“, îÅŸi aminteÅŸte Dan Gre cu. Dar sacri ficiile au me ritat, iar rezultatele mun cii sa le nu au întârziat să apară. Ma rius Gherman, Dan Burinca, Marius Urzică ÅŸi, nu în ul timul rând, Marian Drăgu lescu sunt doar câÅ£iva dintre gimnaÅŸtii care, sub „bagheta magică“ a lui Dan Grecu, au reuÅŸit să triumfe pe podiumurile mondiale. „Bronzul pe echi pe de la Jocurile Olimpice de la Atena este medalia mea de suflet. Pentru un antrenor este mult mai im por tan tă o medalie cucerită de echi pă decât una obÅ£inută la in dividual“, spune Dan Grecu.

La un pas de moarte

    ViaÅ£a avea să-i ofere un moment de cumpănă în 1997. Atunci, Dan Grecu „s-a născut“ a doua oară. În urma unei toxiinfecÅ£ii alimentare, a stat în comă 10 zile. Medicii nu-i mai dădeau ÅŸanse de su pra vieÅ£uire, iar pe la patul bol navului trecuse chiar ÅŸi pre otul pentru a-i da sfânta îm părtăşanie. „Eram la ReÅŸ i Å£a în duminica PaÅŸtelui. În prima fază, am simÅ£it o stare de disconfort ÅŸi de rău ce nu părea să anunÅ£e grozăvia prin care aveam să trec. A doua zi, pentru că mă simÅ£eam din ce în ce mai rău, m-am dus la Spitalul JudeÅ£ean. De-aici, s-a rupt filmul. Am intrat în

comă. Medicii i-au spus soÅ£iei mele că doar eu ÅŸi organismul meu mai putem lupta pentru viaţă. Au chemat chiar ÅŸi pre o tul pentru a mă împărtăşi. Până la urmă, am învins. A fost o victorie colosală. Desti nul a fost de partea mea, am re uÅŸit cea mai mare izbândă a vieÅ£ii mele. Am stat în spital de la PaÅŸte la ÎnălÅ£are“, po ves teÅŸte tehnicianul.

Colaborează cu soţia

    Dan Grecu avea să-ÅŸi găsească „jumătatea“ în sala de gimnastică. „Elena, soÅ£ia mea, a practicat la început gim nastica artistică la Dinamo, după care s-a reprofilat pe ritmică. Din 1984, formăm o echipă la lotul olimpic de gimnastică: eu - antrenor, ea - coregraf. Am lucrat îm preună la centrul de la ReÅŸiÅ£a, am venit amândoi la BucureÅŸti ÅŸi vom continua să facem naveta între BucureÅŸti, ReÅŸiÅ£a ÅŸi BistriÅ£a. Vreau să fiu aproape de juniori, să lucrez mai mult cu ei, pentru că acolo este baza. Mi-aÅŸ dori ca, într-o zi, la ReÅŸiÅ£a să putem concretiza acel centru de excelenţă, care este deocamdată, doar pe hârtie“, a spus Dan Grecu. Tatăl a doi copii, Mona ÅŸi Bog dan, tehnicianul român a devenit în urmă cu doi ani ÅŸi jumătate bunic. „Am o nepo Å£ică de la fiica mea. Aniana Casandra are doi ani ÅŸi 7 luni. Este slăbiciunea mea, o păpuşă vie. Am dus-o deja în sala de gimnastică ÅŸi dă semne că îi place“, a mai spus fostul campion mondial.

Am avut prilejul să-i am ca elevi pe Mircea Apolzan, actualul secretar general al federaÅ£iei, dar ÅŸi pe fratele meu,  Valentin, care a făcut parte din lotul lărgit, dar nu a prins nici o competiÅ£ie majoră