„Îmi place să fiu ascultat dincolo de cuvinte, să fiu înÅ£eles ÅŸi lămurit“ (Andre Moreau)

Nu putem să nu comunicăm, iar modalităţile de comunicare cele mai cunoscute sunt: comunicarea verbală (limbajul oral – vorbirea –, ÅŸi limbajul scris) ÅŸi comunicarea nonverbală.
Cercetătorii domeniului au stabilit că un procent de 7% din conÅ£inutul comunicării îl reprezintă cuvintele, 38% – calitatea vocii, tonul ÅŸi 55% reprezintă ponderea limbajului nonverbal, expresivitatea mimică ÅŸi corporală. Este surprinzător să afli că în transmiterea mesajului cuvintele intervin atât de puÅ£in; ele au însă greutate, reuÅŸind să impresioneze auditoriul sau persoana căreia ne adresăm.
Comunicarea verbală e importantă în măsura în care vorbitorul / emiţătorul  se face auzit / receptat. Oamenilor le place să fie ascultaÅ£i, ascultarea atentă fiind dovada respectului manifestat de interlocutor. Adesea oamenii Å£ipă unii la alÅ£ii pentru a se face auziÅ£i, este un „dialog al surzilor“, în care nimeni nu aude ce spune celălalt.
Comunicarea nonverbală este esenÅ£ială; spre deosebire de comunicarea verbală, aceasta e necenzurată, spontană, autentică. Deseori, cuvintele rostite sunt „trădate“ de mesajul de dincolo de cuvinte, care scapă controlului conÅŸtient, iar cel mai convingător „mesager“ sunt ochii. Ochii sunt mijloace de comunicare privilegiate, astfel încât ceea ce spun sau ascund (atunci când este ferită privirea), poate constitui sursa unor interpretări variate.
De exemplu, în cuplu, unul „citeÅŸte“ în ochii celuilalt dezaprobarea, răceala, mustrarea, ÅŸi se simte înstrăinat, blocat în a-ÅŸi exprima sentimentele, frământările.
Apropo, de când n-aÅ£i mai întâlnit privirea iubitei / iubitului, să vă lăsaÅ£i purtat, vrăjit de ea?
Vă mai jucaÅ£i de-a privitul în ochi, de a descoperi culori ÅŸi irizări nebănuite?
Dar, să ne gândim la mesajele trupului, la multitudinea limbajelor pe care acesta le foloseÅŸte pentru a „vorbi“ ÅŸi a „tăcea“. Limbajul trupului spune multe, prin reacÅ£iile fiziologice declanÅŸate: roÅŸeaţă, transpiraÅ£ie, tremur, accelerarea respiraÅ£iei, a bătăilor inimii, la întâlnirea cu celălalt, în dialog cu interlocutorul. RespiraÅ£ia e cea mai „lovită“, înăbuÅŸită, sufocată în relaÅ£iile cu dominantă afectivă (blocaj, hipertensiune). Anumite atitudini de retragere de „orbire“, de „surzenie“, de insensibilitate par să semnifice neacceptarea, respingerea; această insensibilitate aparentă îl va face pe partener să gândească: „n-a înÅ£eles nimic“. Åži astfel, intervine tăcerea, care e mai rea decât o ceartă, în care lucrurile se rostesc, se clarifică.
Din limbajul trupului fac parte ÅŸi mângâierile, atingerile, zâmbetul. TandreÅ£ea mâinilor răscolitoare, sau smuciturile brutale sunt limbaje utilizate frecvent în relaÅ£iile de cuplu. Zâmbetul, cu bogăţia lui de sensuri, te poate opri din drum, te „dezarmează“ sau te încurajează, îÅ£i întăresc sentimentul că exiÅŸti, că eÅŸti observat, recunoscut ÅŸi apreciat în ceea ce spui ÅŸi în ceea ce faci.
Limbajul atingerilor se poate învăţa: atingerea, mângâierea, masajul, dăruirea de sine celuilalt, necondiÅ£ionat, înlătură blocaje ÅŸi refuzuri, relaxează ÅŸi relansează o relaÅ£ie de cuplu tensionată.
Într-o comunicare este important ca partenerii de dialog să fie atenÅ£i la prezenÅ£a celuilalt ÅŸi la felul său propriu de a se manifesta, începând cu apariÅ£ia sa, felul său de a fi, de a se îmbrăca, comportamentul nonverbal, gesturile, mimica, privirea (binevoitoare, ameninţătoare, indiferentă), dar ÅŸi felul cum vorbeÅŸte, mesajul pe care vrea să-l comunice.

A comunicat (succint) despre comunicare, cititorilor acestei ediţii,
Emilia Ciocîrlan