DeÅŸi având o istorie de 78 de ani, 9 titluri de campioană, un spirit unic ÅŸi promovând de-a lungul timpului o duzină de jucători legendari la echipele naÅ£ionale, secÅ£ia de Polo pe Apă a clubului Rapid BucureÅŸti trece prin momente dificile.
ÎnarmaÅ£i cu ustensilele specifice, dar ÅŸi cu multă pasiune, dată tocmai de faptul că ambii autori sunt produsul acestui sport, practicându-l la anumite nivele, ne-am prezentat într-o seară friguroasă de martie la bătrânul bazin Floreasca (singurul utilizabil în perioada de iarnă din tot BucureÅŸtiul) pentru a realiza un scurt reportaj-interviu cu reprezentanÅ£ii celei mai vechi echipe de Polo aflate încă în activitate, echipa clubului Rapid BucureÅŸti, înfiinÅ£ată în anul 1932.
L-am avut ca partener de dialog pe binecunoscutul poloist ÅŸi antrenor de polo pe apă Cornel Rusu, legendă vie a poloului viÅŸiniu ÅŸi nu numai, membru al echipei de aur a poloului românesc, ocupanta locului IV la Olimpiada de la Montreal din 1976 ÅŸi participant, de asemenea, la o alta în anul 1972 (Jocurile Olimpice de la München).
De altfel, domnul profesor Rusu a adunat, pe lângă aceste participări la competiÅ£ia supremă a sportului cu mingea în apă, numeroase titluri de campion naÅ£ional la polo cu echipa Rapid BucureÅŸti, fie ca jucător, fie ca antrenor (ca jucător, în anii 1972, 1975, 1976, 1977 ÅŸi 1981, iar ca antrenor, în anii 2001, 2002, 2003, 2004, fiind participant la toate succesele Rapidului din GiuleÅŸti, acesta luptând de o viaţă pentru culorile alb-viÅŸinii), participând de asemenea, ca jucător ÅŸi apoi antrenor, la nu mai puÅ£in de 12 Turnee Finale de Campionate Mondiale ÅŸi Europene, obÅ£inând clasări meritorii pentru poloul românesc aflat pe atunci în primă tranziÅ£ie.
Demarăm interviul rugându-l pe domnul Rusu să ne facă o scurtă descriere a poloului pe apă rapidist, de la începuturi până în prezent.
Aflăm astfel că secÅ£ia de polo a clubului de sub Podul Grant este cea mai veche secÅ£ie în activitate, fiind înfiinÅ£ată încă din anul 1932 de către muncitorii feroviari, care aveau, la acel moment, echipe la mai multe discipline sportive (fotbal – înfiinÅ£at în anul 1923, iar baschet ÅŸi volei – la începutul anilor 1930).
Prima atestare documentară a unui meci de polo al echipei Rapid a fost înregistrată în anul 1933, la Bazinul descoperit de la Complexul Tineretului, Bazinul Kisellef pe atunci (complex aflat momentan într-o stare deplorabilă, datorită unor interese ce exced laturii sportive), C.F.R. BucureÅŸti, cum se numea atunci, participând în acel an la primul Turneu al Campionatelor NaÅ£ionale, organizat pe atunci de FederaÅ£ia de NataÅ£ie, Sărituri în Apă ÅŸi Polo pe apă, echipa giuleÅŸteană înregistrând, din păcate, numai înfrângeri.
Trecând de etapa pionieratului, domnul profesor începe să ne povestească cu mândrie de anii de glorie ai clubului rapidist, ani la care a participat ÅŸi dânsul în calitate de jucător. Astfel, ne povesteÅŸte interlocutorul nostru, în aceÅŸti ani din plin comunism, clubul Rapid luptând cu forÅ£ele proprii contra echipelor bucureÅŸtene înfiinÅ£ate de tancurile sovietice, a reuÅŸit să câÅŸtige primul titlu naÅ£ional la seniori, încheind o hegemonie de 15 ani a clubului Securităţii Dinamo BucureÅŸti.
Amintim printre principalii actori ai acelui succes pe valorosul antrenor Constantin Vasiliu (Nea Tică, cum ÅŸi-l aminteÅŸte Nea Rusu) sau pe distinsul conducător al secÅ£iei, domnul inginer Petre Măinescu, vremuri de mult apuse, în care cluburile erau conduse de oameni de calitate, bine pregătiÅ£i ÅŸi pasionaÅ£i.
De altfel, începând cu acel an de graÅ£ie 1972, clubul Rapid începe să devină o forţă în poloul pe apă românesc, câÅŸtigând încă patru campionate naÅ£ionale de seniori ÅŸi devenind o pepinieră atât pentru celelalte echipe de club, cât ÅŸi pentru echipa naÅ£ională, formând pe bandă rulantă jucători, cum ar fi Gheorghe Ilie, George Gaiţă, Adrian Schervan, Florin ÅŸi Ilie Slăvei, Cosmin Radu sau Andrei BuÅŸilă.
Datorită acestor eforturi ale conducătorilor secÅ£iei, în vremuri extrem de grele pentru sportul feroviar, care deÅŸi cu foarte mulÅ£i susÅ£inători (fiind de notorietate faptul că Rapid BucureÅŸti înregistra la acea vreme cei mai mulÅ£i suporteri, indiferent de disciplina sportivă jucată), era nevoit să se încline în faÅ£a altor cluburi de tradiÅ£ie din România, din diferite motive independente de factorul sportiv. TotuÅŸi, acesta a continuat să îÅŸi desfăşoare activitatea, promovând tinere valori ÅŸi fiind, nu de puÅ£ine ori, un adversar incomod pentru celelalte combatante.
După evenimentele din 1989, continuă cu o evidentă emoÅ£ie în glas Nea Rusu, pentru clubul Rapid au început momente dificile, clubul zbătându-se în anonimat, pierzându-ÅŸi în condiÅ£ii neelucidate casa ÅŸi identitatea (bazinul de sub Podul Grant, inima clubului, fiind abandonat la ordinele unor politruci în anul 1989, oameni care din păcate ÅŸi în ziua de azi sunt destul de vizibili), totul până în anul 2001, an în care, reuÅŸind să îÅŸi clădească o echipă formidabilă, din jucători formaÅ£i în pepiniera proprie ÅŸi cu jucători consacraÅ£i, transferaÅ£i de la cluburile rivale, a reuÅŸit să aducă din nou titlul naÅ£ional în GiuleÅŸti. De altfel, nu putem uita momentul de neuitat când echipa de polo campioană naÅ£ională a fost aclamată pe Stadionul GiuleÅŸti de 18.000 de oameni veniÅ£i să sărbătorească câÅŸtigarea celui de-al treilea campionat de echipa de fotbal (cu ocazia ultimei etape de campionat, susÅ£inută contra echipei de fotbal U.T.A Arad).
Au urmat ani foarte buni pentru echipă, care, sub conducerea domnului Profesor Rusu, secondat de domnul Răzvan Mustaţă, sub conducerea fermă a PreÅŸedintelui Mihai Gherman (în acelaÅŸi timp ÅŸi sponsor principal al echipei) a reuÅŸit să domine autoritar campionatul, câÅŸtigând încă trei campionate consecutive.
TotuÅŸi, din păcate, vremurile bune se pare că au apus, odată cu criza financiară survenită recent apărând ÅŸi problemele financiare la clubul Rapid, sprijinul INTRAROM fiind din ce în ce mai restrâns, implicarea domnul Mihai Gherman fiind din ce în ce mai redusă.
Astfel, clubul ce are o istorie de mai bine de 75 de ani, a ajuns să supravieÅ£uiască de la o zi la alta cu un buget de aproximativ 20.000 de lei împărÅ£it tuturor echipelor clubului (cinci la număr, la fiecare categorie de vârstă, până la echipa mare de seniori). Trebuie menÅ£ionat că doar chiria bazei de antrenament se ridică la peste 8.000 de lei, restul sumei de bani fiind necesar achitării salariilor, a medicamentaÅ£iilor sportivilor ÅŸi a celorlalte cheltuieli. ConstrânÅŸi de toate aceste aspecte, clubul a fost nevoit, conform spuselor domnului Rusu, să vândă jucătorii cei mai reprezentativi pentru a reuÅŸi să îÅŸi achite restanÅ£ele financiare către ceilalÅ£i jucători (cazul poloiÅŸtilor Radu Gospodinov ÅŸi Pavel Popescu, cedaÅ£i Stelei anul trecut).
AÅŸadar, deÅŸi se fac eforturi însemnate de către conducerea clubului, acesta înregistrează, conform surselor noastre, restanÅ£e însemnate la jucători, riscând ca, în cazul în care nu se găseÅŸte un sprijin financiar urgent (s-a obÅ£inut doar o neînsemnată finanÅ£are de la societatea comercială REMAT HOLDING), să piardă ÅŸi ceilalÅ£i jucători ai echipei, aceÅŸtia putând solicita încetarea contractelor pentru neachitarea salariilor restante, clubul aflându-se în cea mai delicată situaÅ£ie din istoria sa.
Trebuie să semnalăm în finalul acestui interviu faptul că, în opinia autorilor, eforturile însemnate ale domnului Rusu nu pot fi singulare, fiind de neacceptat ca un club care ÅŸi-a îndeplinit toate obiectivele pentru sezonul în curs, fiind al patrulea în România, să nu poată fi susÅ£inut coerent de către instituÅ£iile statului sau de către oameni de afaceri potenÅ£i, iubitori de sport.
Considerăm că sportul de performanţă nu se poate face fără a deÅ£ine o bază materială adecvată, fără a plăti în mod decent jucătorii echipei sau fără a asigura condiÅ£iile optime de pregătire pentru obÅ£inerea performanÅ£ei. TotuÅŸi, cu toate acestea, nea Rusu continuă să facă ce ÅŸtie de mai bine de 40 de ani, anume să reprezinte cu mândrie ÅŸi caracter culorile alb-viÅŸinii, luptând aÅŸa cum bine stă unui mare rapidist: SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR!
Sperăm că totuşi farmecul etern al vieţii, care este clubul Rapid, să nu moară niciodată.
HAI RAPIDUL! |
