Fostul săritor cu schiurile, Adam Malysz (34 ani), care s-a retras din activitatea sportivă în luna martie a acestui an, va lua startul la Raliul Dakar 2012, în cadrul echipei RMF Caroline Team. Cavdruplul campion mondial va participa la clasa auto, unde va face pereche cu compatriotul său, Rafal Marton, cei doi urmând să concureze pe un Mitsubishi Pajero, cu numărul de concurs 372.
În cadrul unei conferinÅ£e de presă organizate la Bielsko-BiaÅ‚a, cu o zi înainte de plecarea spre Argentina, Malysz ÅŸi-a anunÅ£at obiectivul cu care îÅŸi face debutul în Dakar: "Cel mai mult îmi doresc să termin acest raliu pentru că este considerat cel mai greu din lume. Totul este nou pentru mine, sunt conÅŸtient că nu pot concura cu cele mai bune echipe, dar ÅŸtiu că toÅ£i aceia care ajung să termine Dakarul sunt consideraÅ£i câÅŸtigători. Întotdeauna am fost singur în aer, în timp ce zburam cu schiurile, însă trebuie să învăţ să colaborez cu colegul meu, să lucrez într-o echipă".
Malysz este unul dintre cei mai populari sportivi din Polonia, el câÅŸtigând de patru ori Cupa Mondială la sărituri cu schiurile (2001, 2002, 2003, 2007), două medalii de argint (2002, 2010) ÅŸi una de bronz (2002) la Jocurile Olimpice, patru medalii de aur, una de argint ÅŸi una de bronz la Campionatele Mondiale.
EdiÅ£ia 2012 a Raliului Dakar va fi a patra care se va disputa în America de Sud. Startul se va da pe 1 ianuarie, la Mar del Plata (Argentina), iar finiÅŸul este programat pe 16 ianuarie, la Lima. CompetiÅ£ia cuprinde 14 etape, cu o zi de pauză, pe 8 ianuarie, la Copiapo. Cea mai lungă probă specială va fi în etapa a 9-a, Antofagasta - Iquique, 556 km. |