Cea de-a 55-a ediÅ£ie a Campionatelor InternaÅ£ionale de Atletism ale României s-a desfăşurat în data de 4 iunie. Cu toate că am avut de-a face cu o competiÅ£ie sportivă tradiÅ£ională, considerată drept una dintre cele mai vechi pe continentul european, întrecerea a fost o premieră, atâta timp cât ConstanÅ£a a debutat în calitate de gazdă. Fapt prevăzut, de altfel, în strategia FederaÅ£iei Române de Atletism care dă prilejul unor oraÅŸe importante ale ţării să ofere un cadru propice derulării unor concursuri de anvergură. În acest caz, politica federală s-a îmbinat cum nu se poate mai armonios cu istoricul acestei discipline sportive pe melegurile dobrogene, dar ÅŸi cu măiestria de care au dat dovadă cei care au renovat, de curând, Stadionul “Farul”. Cei mai valoroÅŸi atleÅ£i români ai momentului, alături de câÅ£iva sportivi din Liban, Egipt ÅŸi Republica Moldova au oferit un spectacol deosebit, gustat din plin de spectatorii prezenÅ£i. Marele premiu, conform tabelei internaÅ£ionale de cotaÅ£ie, a revenit lui Marian Oprea (triplusalt - 16,88 m, adică 1142 de puncte). Vicecampionul olimpic, revenit în arenă după 22 de luni, “repaus” impus de nenumăratele accidentări, soldate ÅŸi cu o intervenÅ£ie chirurgicală, a primit un premiu în bani ÅŸi ÅŸi-a inscripÅ£ionat numele pe trofeul care urmează să intre în “vitrina” atletului care câÅŸtigă de trei ori întrecerea. La senioare, o suma similară a răsplătit rezultatul Mirelei Lavric (800 m - 2:01,58, 1125 pct). Åži cum Mirela este încă junioară, moldoveanca ÅŸi-a trecut în cont ÅŸi suma pentru cea mai bună performanţă la această categorie de vârstă. Juniorul cel mai bine “cotat” a fost Adrian Cârnaru (800 m - 1:49,79, 1034 pct). Premiile au fost oferite de către ACTAVIS ÅŸi MARS România. ForÅ£ată de situaÅ£ia “din teren”, FRA a programat probele de aruncări, la CSN Snagov-SiliÅŸtea, cu excepÅ£ia suliÅ£ei, cel mai valoros rezultat înregistrat fiind cel al discobolului Sergiu Ursu (disc-64,74 m, 1139 pct). |