AÅŸ începe această pledoarie, reamintind un adevăr pe care îl găsim evidenÅ£iat în toate lucrările de specialitate, adevăr care îi îndeamnă pe toÅ£i cei care acÅ£ionează pentru obÅ£inerea perfomanÅ£elor sportive, să înceapă în funcÅ£ie de specificul fiecărei ramuri de sport cu realizarea unui sistem organizat, susÅ£inut ÅŸtiinÅ£ific ÅŸi material care să asigure continuitatea ÅŸi eficienÅ£a procesului de selecÅ£ie ÅŸi pregătire a juniorilor.

Raportându-ne la acest adevăr, trebuie să recunoaÅŸtem că sportul românesc a dispus de un asemenea sistem care a produs valori de talie internaÅ£ională, sistem care, din păcate, în ultimele două decenii a pierdut pasul cu cerinÅ£ele impuse de obÅ£inerea performanÅ£elor sportive. Dispunem de suficiente date care dovedesc contribuÅ£ia, în special a unor unităţi sportive ÅŸcolare ÅŸi a centrelor naÅ£ionale olimpice, la promovarea multor valori autentice în loturile olimpice.

Trebuie subliniat faptul că la „amorÅ£eala“ în care se complac principalele structuri ale sportului românesc s-au aliniat ÅŸi cele destinate selecÅ£iei ÅŸi pregătirii juniorilor. De fapt, preocupările reduse ale organelor de conducere pentru actualizarea ÅŸi modernizarea acestor structuri se pot constitui într-una din principalele cauze ale situaÅ£iei în care se găseÅŸte astăzi sportul românesc. Rezultatele înregistrate până în prezent în prima parte a anului preolimpic (7 medalii, dintre care un aur ÅŸi ÅŸase de bronz, aduse numai de patru ramuri de sport ÅŸi 52 de puncte) confirmă cele afirmate mai sus. S-a ajuns chiar în situaÅ£ia în care să ne bucurăm ÅŸi să stabilim ca obiectiv principal calificarea unor sportivi pentru Jocurile Olimpice din anul 2012, fără a lua în calcul valoarea performanÅ£elor cu care s-au obÅ£inut aceste calificări ÅŸi care, de fapt, sunt determinante pentru poziÅ£ionarea sportului românesc în arena olimpică.

Trecând la problematica temei puse în dezbatere consider că, fără conceperea ÅŸi punerea în practică a unui sistem unitar care să asigure o selecÅ£ie continuă ÅŸi pregatire a juniorilor, sportul românesc va pierde din ce în ce mai mult teren, ajungând ca, în arena internaÅ£ională să marcheze doar apariÅ£ii sporadice sau întamplătoare.

Bazându-mă pe experienÅ£a autohtonă ÅŸi a altor ţări, din care unele s-au inspirat din practica noastră, voi prezenta mai jos, în mod orientativ, unele componente ÅŸi etape care pot constitui ÅŸi defini un sistem eficient care să asigure soluÅ£ia ÅŸi pregătirea tinerelor generaÅ£ii pentru aportul de performanţă.

Într-o asemenea acÅ£iune trebuie să se pornească de la realitatea potrivit căreia, marea majoritate, dacă nu chiar toÅ£i tinerii cu calităţi pentru sportul de performanţă se găsesc în diferite tipuri ÅŸi grade de învăţământ. În acelaÅŸi timp, trebuie să evidenÅ£iem faptul că învăţământul dispune deja de o serie de structuri sportive (cluburi sportive ÅŸcolare, liceu cu program sportiv, clase cu program sportiv, sistem competiÅ£ional propriu sau participativ) în care activează zeci de mii de elevi pregătiti de câteva mii de profesori calificaÅ£i. Din păcate, toată această avere sportivă, concepÅ£ional ÅŸi metodic, a rămas de „căruţă“, nefiind încadrată ÅŸi aliniată corespunzător într-un sistem de selecÅ£ie ÅŸi pregătire a juniorilor, care să respecte principalele cerinÅ£e ale făuririi performanÅ£ei sportive.

Având în vedere faptul că astăzi sportul se găseÅŸte în subordinea Ministrului Învăţământului, consider că acestuia, prin organismul naÅ£ional de specialitate (Autoritatea NaÅ£ională pentru Sport ÅŸi Tineret) îi revine misiunea de-a regândi ÅŸi elabora un sistem eficient de selecÅ£ie ÅŸi pregătire a juniorilor (elevilor), făcându-ÅŸi, în primul rând, ordine în propria ogradă. Din păcate, la orizont nu se întrezăreÅŸte nimic în acest sens.

În structura unui sistem sportiv o primă componentă foarte importanta, unii specialiÅŸti o denumesc „decisivă“, o reprezintă selecÅ£ia, prezentă de la fazele ei primare ÅŸi până la încheierea carierei sportive. În cadrul procesului de selecÅ£ie, căutarea ÅŸi descoperirea talentelor ÅŸi nu aÅŸteptarea venirii lor trebuie să domine activitatea practică. Este momentul să renunţăm la „obiceiul“, puternic împământenit potrivit căruia „lucrăm cu cine vine“ ca să avem ce raporta ÅŸi nu cu cine trebuie sau „lucrăm într-o veÅŸ­nică perspectivă“ ÅŸi vom vedea de la an la an ce va ieÅŸi. Acest mod de-a înÅ£elege ÅŸi de-a efectua selecÅ£ia s-a dovedit complet neproductiv ÅŸi foarte neeconomicos. În tot mai multe ţări se vorbeÅŸte ÅŸi se scrie despre rentabilizarea actului de selecÅ£ie, reactualizând-se „zicala“ potrivit căreia „decât mulÅ£i ÅŸi ...., mai bine puÅ£ini, dar buni“.

Grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziile oferă cel mai bun teren pentru căutarea şi descoperirea tinerilor cu calităţi pentru sportul de performanţă.

La acest capitol cred că se impune specializarea unor profesori ÅŸi antrenori pentru efectuarea procesului de selecÅ£ie, înarmându-se cu metodologia specifică.

Etapa următoare are în vedere iniÅ£ierea tinerilor selectionaÅ£i în tainele ramurilor de sport pentru care au fost aleÅŸi, activitate care revine astăzi, aproape în exclusivitate profesorilor ÅŸi antrenorilor din unităţile sportive ÅŸcolare. IniÅ£ierea este de fapt o fază superioară a selecÅ£iei primare, practicarea sportului respectiv lămurindu-i în mod corespunzător pe educatori cu cine vor continua activitatea.

Pentru ambele etape, de căutare ÅŸi de iniÅ£iere, fermitatea educatorului de a renunÅ£a la cei care nu mai corespund cerinÅ£elor este un act care trebuie să caracterizeze profesionalismul acestuia. Dacă aceste componente ale sistemului care vizează selecÅ£ia ÅŸi iniÅ£ierea pot fi realizate chiar în structurile sportului ÅŸcolar, componenta pregătire, pentru a se putea realiza în mod corespunzător, necesită asigurarea unor condiÅ£ii corespunzătoare, în situaÅ£ia în care astăzi tineretul este asaltat de numeroase ÅŸi variate tentaÅ£ii.

Principala cerinţă a pregătirii o reprezintă asigurarea unui volum de antrenament compatibil cu ceea ce se realizează pe plan internaÅ£ional, adică minimum două activităţi pe zi. Pentru a se supune unui asemenea efort, tânărul trebuie să beneficieze de condiÅ£ii corespunzătoare, dintre care aÅŸ enumera: program de pregătire ÅŸcolară, alimentaÅ£ie corespunzătoare efortului depus, posibilităţi de refacere după antrenamente, condiÅ£ii de odihnă între activităţile fizice, bază sportivă dotată corespunzător, echipament sportiv, profesori sau antrenori cu experienţă ÅŸi autoritate profesională.

Sportul românesc are ceva experienţă în acest domeniu, vorbind aici de centre­le naÅ£ionale olimpice de pregătire a juniorilor, dar numărul acestora este încă redus, iar implicarea ÅŸi, mai ales, răspunderea federaÅ£iilor sunt insuficiente. De aceea, consider că organizarea la un nivel superior a unor centre, indiferent cum se vor numi, revine în primul rând Autorităţii NaÅ£ionale pentru Sport ÅŸi Tineret, federaÅ£iilor sportive care, indiferent cu cine vor colabora, poartă răspunderea pentru valoarea performanÅ£elor sportive româneÅŸti.

În încheiere, aÅŸ menÅ£iona faptul că reuÅŸita unui sistem depinde atât de veridicitatea prevederilor pe care le conÅ£ine, cât mai ales de felul în care este înÅ£eles, urmărit ÅŸi aplicat.