Psiholog clinician
emilia.ciocirlan@yahoo.com
 
Tot mai frecvent, programele de ÅŸtiri ale posturilor de televiziune prezintă cazuri cutremurătoare de viol, incest, de activităţi sexuale în care sunt implicaÅ£i copii ÅŸi tineri, contrar voinÅ£ei lor, fe­nomen denumit abuz sexual. Studiile în domeniu estimează că între 5 ÅŸi 15% din­tre copiii sub 16 ani au fost abuzaÅ£i sexual, un sfert din violurile raportate au ca victime fete cu vârste cuprinse între 10 – 16 ani, vârsta minimă a minorilor abuzaÅ£i coborând chiar la vârsta preÅŸcolarităţii mari (5-6 ani), în mediile socio-economice defavorizate ÅŸi în fa­mi­liile cu un nivel educaÅ£ional scăzut. Fap­tele relatate arată că cei mai mulÅ£i dintre abuzatori sunt în relaÅ£ii foarte apropiate cu victimele, cel mai adesea taÅ£ii, dar ÅŸi bunicii, unchii, prietenii de familie, profesorii, iar mediile sociale sunt diverse.
Realitatea depăşeÅŸte cu mult statisticile, iar despre abuzuri sexuale nedeclarate află, în cel mai bun caz, psihoterapeuÅ£ii, care reuÅŸesc, printr-o cură terapeutică adecvată, să redea încrederea celui care solicită sprijin (ÅŸi care deseori se prezintă la psiholog cu o listă de probleme ce nu include abuzul sexual), să-l ajute să  funcÅ£ioneze mai adecvat ÅŸi eficient. Cei mai mulÅ£i copii ÅŸi tineri nu vorbesc despre abuz datorită sentimentelor de vină ÅŸi ruÅŸine sau a sentimentelor ambivalente de iubire-repulsie faţă de abuzator, precum ÅŸi datorită consecinÅ£elor sociale punitive.
Abuzatorii sunt, de regulă, persoane cu un grad scăzut de toleranţă la frustrare, au  dificultăţi de relaÅ£ionare, probleme cu autorităţile, o stimă de sine scăzută ÅŸi un slab control asupra propriei vieÅ£i; sunt persoane izolate, posibil ei înÅŸiÅŸi victime ale abuzului, care profită de inocenÅ£a copilului pentru a avea control asupra situaÅ£iei ÅŸi pentru a se simÅ£i mai puternici.
PărinÅ£ii, mama în special, dar ÅŸi profesorii, fini cunoscători ai comportamentului  copilului, au datoria să identifice orice formă de abuz ÅŸi să dezvăluie autorităţilor suspiciunea unor astfel de acte.
Manifestări comportamentale precum: respingerea nemotivată a unor locuri sau persoane, tulburări de somn, dificultăţi de învăţare, izolarea de prieteni, fuga de acasă, comportamente autodistructive ÅŸi autoagresive, începerea timpurie a vieÅ£ii sexuale, probleme de disciplină, tentative de suicid pot fi indicii ale abuzului sexual nemărturisit de către copil.
Emoţiile manifestate de copilul abuzat pot fi:
teama - de abuzator, de a pierde aprecierea adulÅ£ilor, de a fi dus acasă, de a fi „diferit“ sau diverse alte forme de manifestare a anxietăţii: teama de întuneric, de eÅŸec, de oameni;
furia – faţă de abuzator, faţă de adulÅ£i, faţă de propria persoană ca ÅŸi cauză a abuzului, faţă de ceilalÅ£i copii care par fericiÅ£i, faţă de lume ÅŸi viaţă;
izolarea – pentru că „ceva monstruos mi s-a întamplat mie“, pentru că se simte singur în trăirea experienÅ£ei, pentru că nu poate vorbi cu nimeni despre abuz;
vinovăţia – pentru că nu a putut împiedica abuzul, pentru că a consimÅ£it abuzul, pentru că a spus despre abuz, pentru că a păstrat secretul;
ruÅŸinea – pentru ce experienţă a trăit, pentru că se simte „murdar“;
tristeÅ£ea – pentru că a pierdut ceva, pentru că i s-a luat ceva, o parte din el  a dispărut, pentru că s-a maturizat prea repede, pentru că a fost trădat de o persoană de încredere. Deseori, tris­teÅ£ea poate lua forme grave de depresie, ducând chiar la suicid.
PrevenÅ£ia abuzului sexual  făcută de familie, profesori, consilieri ÅŸcolari ÅŸi psihologi are ca ÅŸi componente:
-  informarea copilului/tânărului privind dezvoltarea sexuală armonioasă, formele de abuz  ÅŸi efectele abuzului;
conştientizarea că anumite părţi ale corpului sunt intime, private;
învăţarea modalităţilor de răspuns la atingerile potrivite ÅŸi nepotrivite;
   luarea deciziilor  în situaÅ£ii de risc ÅŸi a unor măsuri de auto-protecÅ£ie;
învăţarea abilităţilor de a spune NU unei situaÅ£ii de în­călcare a drepturilor ÅŸi inti­mi­tăţii personale;
învăţarea abilităţilor de a cere ajutor, de a face faţă unor situaÅ£ii abuzive, de a face di­ferenÅ£a între încredere ÅŸi pre­ca­uÅ£ie;
a face diferenÅ£a între „a nu spune un secret ÅŸi informaÅ£ia care nu poate fi păstrată con­fi­denÅ£ială“, abuzul sexual fiind condamnat atât de către societate, cât ÅŸi de către bi­serică ÅŸi de legile statului de drept.
Personal, consider că toÅ£i factorii răspunzători: familia, ÅŸcoa­la, mass-media, biserica ÅŸi celelalte instituÅ£ii ale statului nu reuÅŸesc să stopeze proliferarea acestui fenomen vechi de când lumea, dar de o mai mare amploare în societatea modernă de azi când, paradoxal, accesul la informaÅ£ie a crescut, s-a diversificat, iar accesul la educaÅ£ie este neîngrădit. O atitudine mai fermă, o educaÅ£ie sexuală adecvată vârstei ÅŸi nivelului de înÅ£elegere indi­viduală făcută de cadre didactice bine pregătite prin programe de psihosexualitate, dezbateri publice ÅŸi în mass-media, în care specialiÅŸtii domeniului să accentueze consecinÅ£ele grave ale acestor traumatisme asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii copilului/tână­rului abuzat, procese publice ÅŸi pedepse mai aspre pentru abuzatori, în esenţă, eforturi amplificate pentru promovarea unei sexualităţi armonioase, nonabuzive ÅŸi afirmarea personalităţii libere, creative, cu aport substanÅ£ial în evoluÅ£ia societăţii aflată actualmente în declin evident ÅŸi sub acest aspect.
Cercetările arată că decizia adoles­cenÅ£ilor privind începerea activităţii sexuale este rezultatul sistemului lor de valori ÅŸi atitudini format de-a lungul întregii lor dezvoltări, un rol hotărâtor avându-l educaÅ£ia, ÅŸcoala. Cu cât aceste valori ÅŸi atitudini sunt mai bine structurate, consolidate (încrederea în sine, comunicare interpersonală armonioasă, luarea de decizii responsabile), cu atât debutul în viaÅ£a sexuală va fi făcut cu maturitatea  psiho-afectivă asumată.