S.R.: Domnule Puiu Gaspar, am promis cititorilor revistei Sport Revolution că vom aborda problema schiului alpin, disciplină care, la nivel de performanţă, cam suferă de ani buni...
P.G.: Este un paradox! Schiul alpin are cel mai mare număr de practicanÅ£i, pârtiile de pe Valea Prahovei sunt supraaglomerate, iar în week-end-urile din perioada iernii, coloane întregi de maÅŸini străbat sute de kilometri cu schiuri de toate mărimile pe portbagaj, semn că acest sport se practică în familie, la foarte mulÅ£i români. Din păcate însă nu se face saltul de la zona de distracÅ£ie, de sport de plăcere, la cea de performanţă. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, la schi alpin sunt înregistraÅ£i cei mai mulÅ£i antrenori.
S.R.: Åži cu toate acestea, nu avem copii în grupele de performanţă...
P.G.: La nivel de copii, lucrurile nu stau foarte rău, căci sunt mulÅ£i părinÅ£i care îÅŸi permit să asigure copiilor un echipament costisitor, faţă de alte sporturi, să le plătească chiar ÅŸi deplasări în străinătate pentru pregătire ÅŸi concursuri, dar toate acestea nasc însă mari probleme pentru mai târziu.
S.R.: În ce sens nasc probleme?
P.G.: Păi, în primul rând vin de la părinÅ£i, care plătesc ÅŸi au impresia că au dreptul ÅŸi cunoÅŸtinÅ£ele necesare implicării în programul de pregătire. Ba chiar mulÅ£i dintre ei îÅŸi însoÅ£esc odraslele peste hotare, în cantonamente, ceea ce face ca centrul de comandă, care trebuie să fie unic ÅŸi să fie deÅ£inut de antrenor, să se dizolve. Iar antrenorii nu se pot impune, căci nu vor să supere părinÅ£ii, care plătesc. E un cerc vicios. Åži tocmai pentru că există o piaţă, adică o cerere pentru cursuri de schi ÅŸi pentru tabere de schi ÅŸi o ofertă, venită din partea antrenorilor, în acest sens, activitatea a alunecat pe o pantă greÅŸită. Antrenorii de schi alpin preferă să facă pe monitorii, pe instructorii de schi, pentru că este foarte bănos. Åži nici nu ai obiective de preformanţă de îndeplinit...
S.R.: Toate acestea duc, practic, la eliminarea selecţiei, pentru că, din ce spuneţi, antrenorii nu refuză un copil fără calităţi fizice, fără perspective, pentru că părinţii săi plătesc pentru ca el să facă schi de amuzament.
P.G.: De amuzament, pentru întărirea organismului, pentru sănătate, dar numai pentru marea performanţă nu. Åži dacă totuÅŸi răsare vreun talent la vârste mici, nu ne putem baza că va continua să facă sport de performanţă ÅŸi ca junior ÅŸi, mai apoi, ca senior. Åži asta pentru că la schi alpin vin copii cu o situaÅ£ie financiară bună în familie. Iar familiile din care provin, agrează sportul, ÅŸi, cum spuneam, subvenÅ£ionează pregătirea copiilor, dar, de la o vârstă, pun accent pe pregătirea ÅŸcolară, lăsând schiul doar pentru vacanÅ£e. Or, marea performanţă cere dăruire totală! Să nu înÅ£elegeÅ£i însă că nu ne preocupă ÅŸi ÅŸcoala. Noi, federaÅ£ia, chiar ajutăm sportivii de la lot să-ÅŸi definitiveze studiile, dar marea performanţă cere sacrificii mari, cere renunÅ£area la timpul liber, dar copiii proveniÅ£i din familii înstărite, adică cei care practică schiul alpin, nu prea sunt dispuÅŸi la asemenea eforturi.
S.R.: Cu alte cuvinte, tocmai caracterul „aristocrat“, ca să-i spunem aÅŸa, al schiului alpin face ca accesul la performaţă să fie limitat.
P.G.: Avem exemplul schiului fond, sau al biatlonului, sporturi care, cel puÅ£in la noi în Å£ară, nu se practică doar ca amuzament. Aici sunt copii proveniÅ£i ÅŸi din familii mai puÅ£in înstărite, iar pentru ei sportul este o rampă de lansare, un drum în viaţă. De aici ÅŸi motivaÅ£ia pentru a face performanţă. Din păcate, încă aÅŸa stau lucrurile iar noi, iar pentru a schimba ceva, va trebui să încercăm printr-un program special, de genul celui aplicat la sărituri cu schiurile, unde am selectat o grupă de copii pentru pregătirea cărora am găsit finanÅ£are, în cadrul parteneriatului cu OMV, ÅŸi pe care mizăm în formarea unui lot de săritori cu care să ne înscriem ÅŸi noi în circuitul mondial al marilor trambuline. Cred că ceva similar va trebui să încercăm ÅŸi cu schiul alpin, căci este singura variantă pe termen scurt ÅŸi mediu prin care putem spera să avem ÅŸi noi reprezentanÅ£i în manÅŸele finale ale marilor concursuri. Trebuie să ne construim un laborator, dacă pot să-i spun aÅŸa, în care, experimental, să încercăm formarea unui lot de performanţă.
S.R.: Nu pot să nu vă întreb, în altă ordine de idei, cum staÅ£i cu pregătirile pentru FOTE 2013?
P.G.: Lucrurile sunt în grafic. Săptămâna trecută am primit aviz favorabil de la Ministerul Dezvoltării Regionale ÅŸi Turismului pentru proiectul construirii trambulinei K90, de la RâÅŸnov. Această a patra trambulină a Complexului de pe Valea Cărbunării va putea găzdui competiÅ£ii de nivel internaÅ£ional. Astfel, România, va apărea pe harta concursurilor majore de sărituri de la trambulină, ceea ce, fără îndoială, va atrage către marea performanţă ÅŸi alÅ£i copii, care vor avea modele, dar ÅŸi baze moderne pentru practicarea sportului îndrăgit.