Există multe lucruri grele în sportul de performanţă ÅŸi încă mai multe în cel de mare performanţă. Dar cei care au experienţă tind să îÅŸi concentreze aten­Å£ia asupra acelor aspecte care sunt critice (pot decide rapid între succes ÅŸi eÅŸec) ÅŸi unde ceea ce obÅ£inem depinde numai în parte de voinÅ£a noastră. Eu compar acest fenomen cu alinierea planetelor: există un ritm în modul cum trei planete gravitează în jurul astrului central, dar, deÅŸi totul pare previzibil, alinierea celor trei este un moment rar. Pierderea lui duce la amânări greu de suportat sau, din păcate, la eÅŸec.
Multitudinea problemelor care re­zultă este cu neputinţă de epuizat într-o revistă, dar putem încerca să abordăm, dacă nu problemele în sine, cel puÅ£in felurile sănătoase ÅŸi productive în care să privim acest orizont.
Cam toată lumea care a făcut sport suficient de mult ÅŸtie ce frustrant e momentul întâlnirii cu un punct mort, cât de providenÅ£ial privim ajutorul care  ne scoa­te din impas. De ce oare, ne în­trebăm cât se poate de logic, organismul pare, în unele momente, să refuze pur ÅŸi simplu să se adapteze? De ce lecÅ£ii care păreau simple devin cu neputinţă de însuÅŸit?
Învăţăm cu mintea, deci, dacă partea pur tehnică a fost corect administrată, cel mai frecvent răspunsul se află în modurile de funcÅ£ionare ale minÅ£ii. Creie­rul uman conÅ£ine cele mai complicate tipuri de circuite neuronale, locuri unde informaÅ£ia este procesată ca într-o reÅ£ea de calculatoare ÅŸi putem compara situaÅ£ia, intuitiv, cu mai multe modele.
Circuitul centrat de o verigă critică: mai mulÅ£i observatori se concentrează asupra câte unei particularităţi a aceleiaÅŸi probleme, fiecare executând o parte din sarcini, aÅŸa cum mai mulÅ£i muncitori operează o diviziune a muncii asupra unui obiect, cutare executând fasonarea primară, cutare – detaliile mari, iar ce­lălalt – finisajele de precizie. După ce s-au obiÅŸnuit cu lucrul în comun, atenÅ£ia trebuie să se concentreze pe optimiza-rea cooperării, încât să nu se blocheze reciproc ÅŸi să elimine timpii morÅ£i. De exemplu, sarcina este executarea unei lovituri de picior. FuncÅ£iile vizuale iden­tifică modelul (predarea tehnicii). Func­Å£iile tactile ÅŸi kinestezice dezvoltă modalităţi de a îmbunătăţi execuÅ£ia, adaptând propriile senzaÅ£ii la ceea ce transmite văzul. FuncÅ£iile legate de domeniul apărare/fugă condiÅ£ionează organismul să nu modifice execuÅ£ia în rău datorită stresului, durerii etc.
Cooperarea în reÅ£ea (obÅ£inerea de cu­noÅŸtinÅ£e noi sau depăşirea unei situ­aÅ£ii problematice): Aici nu există o pro­blemă definită, ci un impas. Dacă în primul model operatorii se aÅŸează „cu faÅ£a spre interiorul cercului“, unde se află obiectul definit care trebuie mo-delat/transformat, atunci când nu avem un obiect al muncii, ci o dilemă, am putea compara starea cu mai mulÅ£i observatori „cu spatele“ la un loc (pro­blema despre care au decis că nu au soluÅ£ii), fiecare întors spre o anume zonă exterioară. Deîndată ce unul iden­tifică o posibilă soluÅ£ie, ea este transmisă altora ÅŸi se încearcă identificarea unui mod de aplicare. Exemplu: un sportiv nu are alonjă ÅŸi acest lucru devine un parametru critic. Partea de sistem nervos responsabilă de execuÅ£ii integrate poate sugera că soluÅ£ia este un joc de paÅŸi agil. Partea responsabilă de apă­rare/fugă poate sugera că soluÅ£ia ar fi blocaj/contraatac etc.
IntervenÅ£ia altui etaj. Mai mulÅ£i sol­daÅ£i sunt copleÅŸiÅ£i de adversari. Un ofi­Å£er superior iden­tifică însă un punct slab, exami­nând problema dintr-un loc privilegiat (post de ob­servaÅ£ie). De exemplu – inamicul are un flanc slab, pe un­de poate fi în­văluit. Decizia poa­te fi aparent para­doxală – în loc să aducă întăriri în tranÅŸeu, să scoată oameni din prima linie pentru a ataca pe neaÅŸteptate flancul. O situaÅ£ie similară survine când examinăm o problemă din alt unghi, eventual prin intervenÅ£ia unei funcÅ£ii psihice superioare, depistând că poate fi depăşită prin folosirea altei verigi a lanÅ£ului.
Exemplele pot continua la nesfârÅŸit. Ceea ce trebuie să înÅ£elegem nu este, aÅŸa cum spun citatele din titlu, un „cum“, ci un „când“. Viteza comu­ni­cării între centrele de co­mandă nu poate fi infinită. Apa­riÅ£ia modificării care sal­vează situaÅ£ia este de­pen­dentă de timp, chiar dacă în orice alt sector coo­perarea este perfectă. Al doilea factor decisiv este dis­cernământul, decizia luată fără a ne iluziona cu chestiuni subiective. Dis­cer­­nă­mântul primar este comparabil cu nevoia unor ofiÅ£eri superiori de a comunica până ajung la o decizie de care nu sunt în stare fiecare separat. Oda­tă comunicarea atinsă, so­luÅ£ia apare ca de la sine, dar, până atunci trebuie evitată cramponarea de propriile poziÅ£ii. E ridicol peisajul unui luptător care perse­ve­rează în atitudini „kamikaze“ în loc să caute soluÅ£ii alternative cu mai puÅ£ină bătaie de cap. Din nou, trebuie să ÅŸtii nu neapărat cum să faci ceva, ci când să renunÅ£i la un mo­del neperformant pentru a asuma alte abordări. Deciziile de acest fel nu sunt grele, este grea numai cooperarea centrilor de comandă potriviÅ£i. Sunt importante neutralitatea terenului unde centrii de comandă cooperează, refuzul de a ne lăsa bruiaÅ£i de stres, urgenÅ£a problemei, informaÅ£ii inutile. Un stat major cuprins de febra luptei poate lua decizii catastrofale. Entuziasmul, pasiunea, angajamentul personal sunt calităţi utile pentru a motiva o decizie, dar, în absenÅ£a vederii clare, selectarea variantei bune poate deveni imposibilă. Napoleon, întrebat cum găsea soluÅ£ii neaÅŸteptate pentru pro-bleme grele ÅŸi cum reuÅŸea să provoace pierderi mari adversarilor chiar într-o situaÅ£ie aparent compromisă, a răspuns că unui comandant îi trebuie „vederea de ansamblu“ (coup d›oeil“), prin care decizia Å£ine cont de informaÅ£iile existente fără a fi bruiată, fără a recurge la prea multe lămuriri, care pot fi bune, dar întârzie fatal adoptarea soluÅ£iei salvatoare.
Ei bine, toate acestea depind de viteza circulaÅ£iei informaÅ£iei în niÅŸte circuite interne ale creierului. Optimiza-rea ei este un factor critic, ÅŸi nu se supune întotdeauna regulilor pe care le deducem din experienÅ£a „brută“...