Victor Conte, fost director al laboratorului american Balco, implicat într-un scandal în 2004, îi acuză de dopaj pe cei opt finaliÅŸti ai probei de 100 metri de la JO-2000, într-un interviu acordat Gazzetta dello Sport, în care susÅ£ine că astăzi "65 la sută dintre atleÅ£i folosesc steroizi". "La Sydney, în finala la 100 m masculin, toÅ£i erau dopaÅ£i", susÅ£ine Conte, informează AFP. El a adăugat că ÅŸi în finalele feminine de 100 metri de la JO din 2000 ÅŸi de la Campionatele Mondiale din 2003, multe dintre participante erau dopate. "Sunt convins că în finala feminină de 100 metri, de la Sydney, când Marion Jones a câÅŸtigat aurul, majoritatea participantelor era dopată, aÅŸa cum s-a întâmplat ÅŸi în finala din 2003, când s-a impus Kelly White. La Paris, erau cel puÅ£in alte cinci sportive dopate. Åžtiu asta pentru că eu le-am furnizat produsele", a declarat Conte. Kelly White a fost depistată pozitiv în urma unui control efectuat la Campionatele Mondiale din 2003, de la Paris. Întrebat dacă apreciază că astăzi sportul este mai curat, Conte a răspuns: "Cred că înainte de afacerea Balco, 80 la sută dintre atleÅ£i consumau steroizi, iar astăzi procentul e de 65 la sută". Victor Conte a adăugat că a încercat să colaboreze cu AgenÅ£ia Mondială Antidoping (WADA), dar nu s-a dorit acest lucru. "M-am pus la dispoziÅ£ia lor, nume, adrese, pagini de web, protocoale... ÅžtiÅ£i ce mi-au răspuns? Că nu pot avea încredere într-o persoană care a fost condamnată", a precizat fostul director al laboratorului Balco. El spune că a semnalat care ar fi perioada în care controalele ar trebui să fie intensificate, ultimul trimestru al anului care precede o competiÅ£ie importantă. "Dacă se gândesc că îi vor prinde în timpul JO sau a unui Campionat Mondial, atunci se înÅŸeală amarnic", a mai spus Conte. La JO de la Sydney, cei opt finaliÅŸti ai probei de 100 metri au fost americanul Maurice Greene, câÅŸtigătorul cursei, Ato Boldon (Trinidad-Tobago), locul 2, Obadele Thompson (Barbados), britanicii Darren Campbell ÅŸi Dwain Chambers, ghanezul Aziz Zakari, americanul Jon Drummond ÅŸi Kim Collins (St. Kitts ÅŸi Nevis), campion mondial în 2003. Fostul mentor al sportivei americane Marion Jones ridică suspiciuni cu privire la succesul sportului jamaican ÅŸi al vedetei Usain Bolt. "La CM din 2001, sportivii unei naÅ£iuni din Caraibe, care nu este Jamaica, mi-au povestit că medicul echipei le furniza testosteron, EPO ÅŸi alte tipuri de steroizi. Îl cunoÅŸteam, pentru că eu am procurat EPO direct de la el. AcelaÅŸi informator mi-a spus că înainte de JO din 2008, au aplicat protocolul Balco, al meu adică, în Jamaica. Nu am probe, însă este suficient să te uiÅ£i la rezultate: am mari suspiciuni în ceea ce-i priveÅŸte pe Usain Bolt ÅŸi alÅ£ii", a spus Conte pentru Gazzetta dello Sport. Conte mai spune că, în opinia sa, ciclistul american Lance Armstrong, de ÅŸapte ori câÅŸtigător al Turului FranÅ£ei, ÅŸi la adresa căruia au fost formulate acuzaÅ£ii de dopaj, este "fals precum o bancnotă de 3 dolari (n.r. - care nu există)", dar că acesta va fi "achitat de justiÅ£ie". Victor Conte a fost directorul laboratorului american Balco, aflat în mijlocul unui vast scandal de dopaj ce a permis, în final, descoperirea substanÅ£ei dopante THG (tetrahidrogestrinon). Scandalul a afectat, în principal, atletismul din SUA ÅŸi fotbalul american ÅŸi a însemnat finalul carierei americanului Tim Montgomery, deÅ£inător al recordului mondial la 100 metri, ÅŸi încarcerarea pentru sperjur a atletei Marion Jones, care câÅŸtigase trei medalii de aur la JO de la Sydney. Conte ÅŸi-a recunoscut vina în 2005 ÅŸi a ispăşit o pedeapsă de patru luni de închisoare. |