Sorana Cîrstea, numărul 40 mondial, a eliminat-o în primul tur de la Indian Wells pe estonianca Kaia Kanepi. Românca a ieÈ™it victorioasă de pe teren (6-7; 6-3; 6-4) după 2 ore È™i 11 minute de joc.
A fost o partidă în care jucătoarea noastră a revenit de nenumărate ori, totul începând cu primul set când, după ce a câÈ™tigat primul game, a pierdut alte cinci, ca apoi să se apropie la doar un game de Kanepi. În cele din urma, Cîrstea a cedat primul set, cât È™i următoarele două game-uri din al doilea set, ca apoi să revină din nou È™i să preia conducerea. Astfel românca a reuÈ™it să câÈ™tige setul doi È™i să împingă meciul în decisiv, unde jucătoarea din TârgoviÈ™te È™i-a arătat din nou uriaÈ›a putere de revenire. După ce a fost condusă de jucatoarea din Estonia cu 2-4, Sorana Cîrstea a revenit spectaculos È™i câÈ™tigat setul 3, reuÈ™ind în acest fel să avanseze în turul doi al turneului de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de 4, milioane de dolari.
Următoarea adversară a Soranei Cîrstea este semifinalista de la Australian Open, chinezoaica Jie Zheng, favorita numărul 18.
Din păcate, Ioana Raluca Olaru, ocupanta locului 81 WTA, a fost învinsă în aceeaÈ™i fază a competiÈ›iei de slovena Polona Hercog (locul 52 WTA), în două seturi (7-5: 6-4). |