“Românul e născut poet”, spune una dintre vorbele de duh din popor, ÅŸi poate că aÅŸa este, dar – din alt punct de vedere - această mostră de spiritualitate autohtonă nu face altceva decît să evidenÅ£ieze tendinÅ£ele mentalităţii noastre balcanice, aceeaÅŸi mentalitate care ne transformă în victime ÅŸi care ne predispune la melancolie, stări pasive ÅŸi meditaÅ£ii prelungite, precum ÅŸi la obsesiva căutare a confortului.

Nu despre asta ar povesti orice sportiv român care obÅ£ine performanţă. V-ar vorbi poate, dar numai dacă l-aÅ£i întreba, despre orele petrecute în săli de sport transpirînd, despre fiecare exerciÅ£iu care cultivă mintea ÅŸi trupul, despre cum să înveÅ£i să-Å£i depăşeÅŸti limitele. În niciun caz nu s-ar victimiza. Pentru că ÅŸtie prea bine că succesul este un rezultat, ÅŸi nu o întîmplare, pentru că în rigoarea programului său nu încap subterfugiile. Åžtie bine că odihna cea mai dulce este pe treptele podiumului, ÅŸtie că se poate opri ÅŸi poate savura liniÅŸtea abia pe linia de finiÅŸ a pistei de atletism.

O scurtă privire în istoria ţării noastre ar putea să explice starea pasivă. Românii, de când se ÅŸtiu, nu au făcut altceva decât să se apere de invadatori. Războaiele de cucerire sunt un mit pentru Å£ara noastră, cel mult un vis frumos. Cultivarea ambiÅ£iei, a voinÅ£ei sunt tratate chiar ÅŸi în literatură ca elemente ale procesului de parvenire, mai puÅ£in ale unei minÅ£i sănătoase ÅŸi limpezi. Din timpuri îndepărtate, strămoÅŸii noÅŸtri romani au pierdut un imperiu din cauza faptului că s-au dedat acestei comodităţi, aceeaÅŸi comoditate care astăzi s-a transformat într-o inerÅ£ie bolnăvicioasă, aceeaÅŸi comoditate care ne transformă în păpuÅŸi cu sfori, în victime ale manipulării ÅŸi ale unor mecanisme chiar lipsite de strategie.

PerformanÅ£ele sunt mult prea mult pentru omul de rînd care priveÅŸte aÅŸezat, cum altfel, confortabil, rezultatele altora, fără să se gîndească la condiÅ£iile ÅŸi la munca depusă. Confortul pe care îl căutăm ne determină să devenim pur individualiÅŸti, să ne înrăim ÅŸi să ne complacem în situaÅ£ii penibile. De la canapeaua joasă,  performanÅ£a ne apare pe un piedestal, iar asta nu e un lucru rău, dar ne împiedică să o privim ca fiind cotidiană, ca fiind a noastră. Ei, cei care ne demonstrează cu fiecare medalie că succesul e o chestiune de echilibru, disciplină ÅŸi ambiÅ£ie, ei sunt cei la care ne mulÅ£umim doar să privim admirativ. Mai nou, ei sunt aceia care devin din ce în ce mai rar subiecte de primă pagină ÅŸi din ce în ce mai des monumente vii ale uitării. Cu toate astea, performanÅ£a e printre noi. Poate fi tînăra care cumpără roÅŸii din piaţă sau băiatul atletic ÅŸi încercănat care se plimbă prin parc. Trecem grăbiÅ£i pe lîngă ei, fără să îi observăm, nu reuÅŸim să le memorăm numele, iar magnificul lor exemplu nu ne spune nimic.

Se pare, aÅŸadar, că românul e născut pasiv. Pasiv atunci cînd totul se prăbuÅŸeÅŸte, pasiv atunci cînd victoriile altora îi defilează pe ecranul televizorului, pasiv atunci cînd exemplele pozitive aproape că strigă la el ÅŸi îl iau de guler din pagini de revistă, din cărÅ£i, de peste tot. Cît despre cei care spun că nu le pasă,  e bine de ÅŸtiut că ÅŸi nepăsarea e tot o altă faţă a pasivităţii, a unui confort nesănătos care ne moleÅŸeÅŸte simÅ£urile. Nepăsarea, pasivitatea toate astea sunt expresii ale unei minÅ£i albe, lipsite de ambiÅ£ie, de pasiune, de înflăcărarea de a schimba ceva.

Åži, apropo de schimbare... Åžtim bine cu toÅ£ii că de asta avem nevoie. De schimbare, de activitate, de muncă depusă măcar pentru noi înÅŸine. Avem nevoie să ne antrenăm muÅŸchii trupului ÅŸi pe cei ai minÅ£ii, să devenim puternici, să reuÅŸim să definim performanÅ£a în funcÅ£ie de noi ÅŸi nu de alÅ£ii. Dar asta este imposibil atunci cînd exemplele promovate sunt cele ale înavuÅ£irii forÅ£ate, ale oamenilor care s-au îmbogăţit făcînd giumbuÅŸlucuri de toate felurile. Sportivii, ei sunt aceia care nu fac astfel de manevre de circari. Pe ei nu-i veÅ£i vedea la TV cu scopul de a se arăta, de a se bate cu pumnii în piept. Ei nu ÅŸtiu să facă glume proaste, să dea cu pumnul, să jignească în direct. Pe ei îi veÅ£i vedea fie pe podium, fie dezamăgiÅ£i. Iar dezamăgirea ÅŸi bucuria lor trebuie să ne spună ceva. Să ne mustre nepăsarea, lenea, starea pasivă ÅŸi să ne împingă la fapte. Ei sunt un exemplu bun, sănătos ÅŸi reconfortant.

SR promovează astfel antidotul împotriva pasivităţii. Pentru că sportul nu este numai o chestiune de aritmetică musculară, ci de voinţă, determinare, ambiÅ£ie, lucruri pe care le-am pierdut demult ÅŸi pe care nu le mai recunoaÅŸtem ca fiind ale noastre. Ca să învăţăm să luptăm pentru noi, să apreciem efortul, să ne desprindem de trecut ÅŸi de statutul de marionete ÅŸi să ne încordăm puterile pentru un maraton al succesului, pentru campionatul voinÅ£ei, pentru un knock-out covîrÅŸitor adresat nepăsării.