Cu toÅ£ii ne dorim performanÅ£e cât mai mari la competiÅ£iile la care participă sportivii români ÅŸi ni se pare o reală tragedie când, la o disciplină la care odată eram mereu în frunte, nu reuÅŸim să cucerim nici o medalie. Cauzele care duc la o astfel de situaÅ£ie sunt numeroase ÅŸi aici putem enumera lipsa bazelor de pregătire, lipsa banilor sau lipsa unor persoane competente în funcÅ£iile de conducere ale sportului. Dar mai există o problemă destul de importantă ce duce în timp la scăderea calităţii sportului românesc, dar care nu este prea luată în seamă: SPORTUL DIN ÅžCOLI.

Åžtim cu toÅ£ii la ce stadiu se află ÅŸi cum este privit atât de majoritatea copiilor ÅŸi părinÅ£ilor, cât ÅŸi de profesori (cu excepÅ£ia celor de sport) ÅŸi, cel mai grav, de către miniÅŸtrii care s-au perindat pe la conducerea ministerului. La capitolul cadre didactice treaba e simplă. Majoritatea dintre ei consideră că materia pe care o predau este cu mult mai importantă decât ora de sport ÅŸi nu de puÅ£ine ori există cazuri în care profesorii chiar insistă ca în timpul orei de educaÅ£ie fizică ÅŸi sport să se facă o oră suplimentară de matematică sau mai ÅŸtiu eu ce. În plus, celor care se joacă neîncetat cu destinul învăţământului românesc schimbând câte ceva la fiecare guvernare doar pentru a-ÅŸi face norma, le-a năzărit o idee... „Ce-ar fi să scoatem noi sportul din programă?” au spus aceÅŸtia după câteva ore bune de ÅŸezut în scaunele moi, tapiÅ£ate cu catifea. Pai bine... domnilor, faptul că v-a trecut o idee atât de proastă prin capetele dumneavoastră, luminate de altfel, nu înseamnă tocmai că este nevoie de sport? Dacă aÅ£i fi făcut puÅ£ină miÅŸcare (de exemplu să vă fi dus măcar până la automatul de cafea în loc să vă trimiteÅ£i secretara), v-aÅ£i fi dat seama că aceasta (miÅŸcarea, nu cafeaua) e vitală ÅŸi că pentru o bună funcÅ£ionare a creierului este nevoi de oxigenarea acestuia, proces care se realizează mult mai uÅŸor făcând... nu legi, ci sport! Noroc că a mai rămas totuÅŸi o oră de sport pe săptămâna, deÅŸi aceasta nu este nicidecum de ajuns.

De parcă toate acestea nu sunt de ajuns, ne mai confruntăm cu încă un fenomen care nu face altceva decât să dea apă la moara celor care susÅ£in că sportul în ÅŸcoală nu are nici un Dumnezeu ÅŸi anume cu refuzul elevilor de a participa la orele de sport. Există nenumărate cazuri în care elevii preferă să ofere o mică atenÅ£ie doctorilor de familie în schimbul unei scutiri care să-i Å£ină departe de caloriile pierdute, de endorfinele ÅŸi serotoninele secretate de corp (care apropos, se mai numesc „hormonii binelui”), de reducerea riscului de a face boli cardiovasculare sau de îmbunătăţirea productivităţii muncii lor. Astfel se ajunge la o situaÅ£ie alarmantă cu tot mai puÅ£ini practicanÅ£i ai sportului de masă, fapt care scade ÅŸi aria de selecÅ£ie a cluburilor care doresc sportivi de performanţă, cât ÅŸi cu tot mai mulÅ£i tineri supraponderali ÅŸi bolnavi care se întreabă nedumeriÅ£i de ce au ajuns în această stare. Pentru că nu păcăliÅ£i sportul, ci pe voi.

Dacă aceasta ar fi fost mentalitatea pe care copiii români ar fi avut-o dintotdeauna, probabil că noi nu am fi avut pentru ce să luptăm ÅŸi ce glorii ÅŸi valori sportive româneÅŸti să apărăm pentru că istoria lor ari fi fost cu totul alta.

Astfel, probabil acea imagine frumoasă de la Sidney cu Octavian Bellu ridicând-o pe umerii săi pe Andreea Răducan nu ar fi putut fi imortilizată niciodată pentru că la baza de pregătire de la Deva nu ar fi fost nici o sportivă care să poată participa la Olimpiadă, ci doar niÅŸte fetiÅ£e prea grase pentru vârsta lor care s-ar fi ascuns prin băi sau alte locuri pentru a mai fuma o Å£igară sau a mai mânca un burger. Sau poate că singurele rachete pe care Ilie Năstase sau Ion Å¢iriac le-ar fi Å£inut în mână ar fi fost cele primite cadou la un Happy Meal. Ori poate că singurul contact al lui Gheorghe Hagi cu fotbalul ar fi fost în timp ce acesta ar fi privit partidele de la televizor în timp ce s-ar fi îndopat cu chipsuri. Cine ÅŸtie, probabil că recent retrasul din activitate, Răzvan Florea nu ar mai fi înnotat în bazinele jalnice ale României, ci prin litrii de alcool vărsaÅ£i prin mult mai frumoasele cluburi de noapte ale BucureÅŸtiului care par a fi mai importante decât sportul din moment ce recent un astfel de club a fost construit peste un bazin la Tineretului. Dar haideÅ£i să ne mai jucăm puÅ£in cu imaginaÅ£ia ÅŸi să vedem cum ar fi arătat viaÅ£a sportivilor noÅŸtri dacă s-ar fi confruntat cu aceleaÅŸi probleme cu care se confruntă copiii de astăzi: nepăsarea guvernanÅ£ilor, comoditatea ÅŸi educaÅ£ia sportivă defectuoasă pe care o primesc atât în ÅŸcoli cât ÅŸi în societate. AÅŸadar, Ivan Patzaichin nu ar mai deÅ£ine ÅŸapte medalii olimpice, patru de aur ÅŸi trei de argint, ci ar fi fost un biet pescar din Mila 23, satul în care acesta s-a născut. Sau Leonard Doroftei... probabil că ar fi fost un paznic umflat cu steroizi care nu ar fi boxat decât clienÅ£ii dornici de scandal al vreunui club ploieÅŸtean.

Acestea fiind spuse ÅŸi mergând pe principiul „nu vă întrebaÅ£i ce poate face Å£ara pentru voi, ci ce puteÅ£i face voi pentru Å£ară”, nu-mi rămâne decât să vă îndemn să mergeÅ£i la orele de sport, dacă nu pentru a vă îndrepta pe viitor către o carieră sportivă, măcar în speranÅ£a că vom avea avea cândva o naÅ£iune sănătoasă, cu oameni sănătoÅŸi ÅŸi dârzi, cu minÅ£i lucide ÅŸi competente, o naÅ£iune aÅŸa cum numai sportul o poate forma.