Am descoperit snookerul pe la 14 ani, când butonam te­le­comanda şi am ajuns pe Eurosport. În prim plan era chipul regretatului Paul Hun­ter care se concentra asemeni unui lunetist pregătit să tri­mi­tă lovitura fatală victimei sale. Şi a urmat lovitura... Am ră­mas complet fascinat de precizia de ceas elveţian a englezului şi curiozitatea a început să mă macine: cum se numea acest sport, care sunt regulile lui?
În a doua jumătate a seco­lu­lui al nouăsprezecelea, în India se năştea un nou sport. Ofi­ţerii armatei britanice, ju­că­tori înflăcăraţi de biliard, au jonglat cu regulile acestuia până au ajuns la o variaţie a jocului care constă în alternarea loviturilor la bilele roţii cu loviturile la bilele colorate, nu­mită astăzi snooker. Po­ves­tea numelui, care are de asemeni origini militare, este sim­plă. Colonelul Sir Ne­ville Chamberlain de Devonshire juca această nouă variantă de biliard când adversarul său a ratat o lovitură. Ofiţerul a râs de el numindu-l „snooker“, ter­men care în argoul militar se foloseşte pentru cadeţi şi personalul neexperimentat.
Noul joc şi-a continuat evo­luţia astfel încât în 1927 Joe Davis a organizat primul Cam­­pionat Mondial de Snoo­ker, mutând astfel snoo­ke­rul în sfera profesiona­lis­mu­lui. De atunci, Davis a câş­tigat fiecare titlu mondial pâ­nă în 1946 când a decis să se retragă. Jocul a cunoscut o perioadă de criză între anii 1950-1960 din cauza interesului scăzut al publicului. Pen­tru a creşte popularitatea snooke­rului, Joe Davis a adăguat în 1959 alte două bile colorate, dar această va­ri­antă a jocului, numită sno­o­ker plus nu a atras nici măcar ju­cătorii. Salvarea a venit de la David Attenborough, oficial al BBC, care, vrând să pre­zinte avantajele televiziunii color, a pro­fi­tat de paleta bogată de culori a jocului şi, în 1969, a rea­lizat o serie de emsiuni numită „Pot Black“ în care erau trans­mise partide de snooker. Emisiunea a devenit un succes, ajun­gând să fie pe locul doi într‑un clasament al au­di­en­ţelor televiziunii BBC Two. De atunci popularitatea snoo­­­kerului este în continuă creştere, fiecare Campionat Mondial fiind urmărit de peste 10 milioane de oameni.
Regula jocului este aceeaşi ca la majoritatea sporturilor: cel care înscrie mai multe punc­te, câştigă. Pentru a punc­ta, un jucător trebuie să bage în buzunar câte o bilă din cele 15 roşii care valo­rea­ză câte un punct, urmată de una din bilele colorate cu va­lori cu­prinse între două şi şap­te puncte. Jucătorul are drep­tul să stea la masă până ra­tează, punctajul obţinut până în acel moment numindu-se „break“. Breakul ma­xim, 147 de puncte, se poate obţine alternând fie­care bilă roşie cu cea nea­gră, fără a rata vreo lovitură. Când nu mai sunt bile roşii pe ma­să, jucătorul trebuie să ba­ge bilele în buzunar în ordine crescătoare, astfel: galben
(2 pct.), verde (3 pct.), maro (4 pct.), albastru (5 pct.), roz (6 pct.), negru (7 pct.).
De asemenea, punctele se pot obţine şi când adversarul co­mite fault. Faultul este acor­­dat pentru diverse greşeli pre­cum atingerea unei bile co­lorate când obiectivul este lo­virea bilei roşii sau ratarea ie­şirii din snooker. Poziţia de snooker se declară când ju­că­to­rul care părăseşte masa la­să bila albă într-o poziţie din care adversarul său nu poate lovi direct bila obiect.
Partidele de snooker constau în mai multe jocuri şi sunt arbitrate de un singur arbitru ce are şi rolul de a re­aranja bilele pe masa de joc.
În România o federaţie de snooker a fost înfiinţată doar în urmă cu trei ani. Pre­şe­din­te­le acesteia, Francisc Toba a făcut tot posibilul pentru a adu­ce Campionatul European la Bucureşti. Strădania lui a fost recompensată, astfel în­cât iubitorii snookerului din ţara noastră au putut lua parte între 27 mai şi 5 iunie la eu­ropenele de snooker. Şi pen­tru ca acest eveniment să fie cu adevărat o sărbătoare, Jimmy White, de şase ori finalist al Campionatului Mondial, a susţinut un meci demonstrativ împotriva  jucă­to­ri­lor români.
Învingătorul competiţiei de la Bucureşti a fost belgianul Luca Brecel care, ad­ju­de­cân­du-şi titlul european a devenit la cei doar 15 ani cel mai tânăr câştigător al titlului european. Talentatul jucător are deja un palmares impresionant, fiind şi campion european la juniori. Belgianul l-a avut ca adversar pe olandezul Roy Stolk care l-a condus cu scorul de 3-1, Brecel re­venind în luptă după ce a re­uşit cel mai mare break al său la acest campionat şi anu­me 120 de puncte.
Din păcate, jucătorii ro­mâni s-au oprit prea repede, ne­reuşind o performanţă no­ta­bilă, dar snookerul românesc este încă la început de drum. Important este ca sta­tul să lase această federaţie (şi nu numai) să se dezvolte.