Cât de des simţi nevoia să faci curăţenie în tot ceea ce te reprezintă? De câte ori nu avem acel impuls de a ne apuca de curăţenie în casă sau să luăm maşina să o ducem la spălătorie pentru a străluci din nou. Sunt manifestări ale acelei nevoi de a pune lucrurile în ordine. E o nevoie interioară, dar pentru că ne este prea greu să aşezăm lucrurile în ordine în interiorul nostru, ne îndrep tăm către exterior. Este adevărat că nu este uşor să pornim, dar până nu începem să aşezăm parte cu parte fiecare capitol al vieţii noastre, o să ne tot lovim de obstacole şi vom avea acea senzaţie că ceva nu funcţionează cum trebuie. Cu ce să încep? Aud întrebarea asta foarte des.... Cred că la un anumit nivel, fiecare simte ce parte a vieţii lui e cea mai şubredă. Cu o analiză deschisă şi foarte sinceră, ne putem da seama fiecare în ce sector ar fi bine să lucrăm mai mult cu noi. Putem începe cu renunţarea la perfecţiune. Perfecţiunea

nu există şi nu a existat nici măcar la sfinţi...

Într-adevăr, ne este mult mai uşor să ne minţim şi să fim mai indulgenţi cu noi dacă ne creăm nişte repere despre care credem că sunt perfecte. Putem spune: păi normal să nu mă zbat prea mult sau să fac greşeli repetate, doar nu sunt sfânt, sau auzim des: ce eşti tu, Maica Tereza, Iisus? În schimb, toate aceste personaje din mintea noastră au avut numerose slăbiciuni ştiute foarte bine de mulţi, dar asta nu i-a împiedicat să facă fapte măreţe. Da, şi tu poţi face fapte măreţe cum discutam în alte articole, chiar dacă te consideri plin de defecte. Începe să renunţi la ideea de perfecţiune, de om perfect, şi re aranjează-ţi templul interior, templu în care nu te mai minţi, în care îţi apreciezi şi dezvolţi calităţile şi în care poţi fi mai tolerant cu greşelile tale. Te vei simţi mult mai curat, mai eliberat, mai echilibrat după ce vei reevalua toate acţiunile, comportamentele tale de până acum şi vei lua ho tărârea că într-adevăr tu poţi schimba tot ce consideri că nu ţi-a folosit până acum nici ţie, nici celor din jur.

În loc să gândim că unii oameni sunt perfecţi, fapt care nu poate decât să ne descurajeze şi să ne încetinească mersul, haideţi să recunoaştem că acei eroi nu sunt diferiţi de noi decât prin faptul că nu s-au împiedicat de defectele lor pentru a face ceva eroic şi prin faptul că atunci când au simţit că nu sunt pe un drum bun, au avut puterea să schimbe direcţia în care mergeau. Astfel nu vom face decât să ieşim din stadiul de victimă, victimă a propriilor greşeli, a tendinţelor depresive, victimă a şefilor noştri, a celor din jur şi cum spunea un shaman înţelept, vom deveni făuritorii propriului vis.

Atunci când visezi la nivelul sufletului, observi cum ţi se ivesc şanse numeroase şi găseşti curajul să acţionezi în loc să cazi pradă disperării, tristeţii. În momentul în care reuşeşti să ajungi în punctul vieţii tale în care faci totul cu pasiune, dedicare, apar numeroase opor tunităţi pentru a manifesta tot ce doreşti. Asta este diferenţa dintre oamenii împliniţi şi cei nefericiţi. Di ferenţa nu constă în nivelul lor de trai, nici în numărul bunurilor deţinute, ci în faptul că unii trăiesc în sufletul lor, iar ceilalţi doar în minte.