Am auzit până acum de nenumărate ori de Sambo sau de sportivii care practică o asemenea disciplină sportivă. Cu toate acestea, mulţi dintre noi nu ştim ce reprezintă acest stil de luptă, un sport complex, o sinteză a tuturor procedeelor din luptele naţionale ale mai multor popoare. Viorel Gâscă, Preşedintele Federaţiei Române de Sambo, ne-a vorbit într-un interviu despre ce înseamnă acest sport pentru ţara noastra, exprimându-şi totodată speranţa că Sambo poate deveni sport olimpic.

S.R.: Când aţi început să va ocupaţi de Sambo?
V.G.: Am început să practic sambo la vârsta de zece ani, în cadrul Clubului Sportiv „Dinamo“ Chişinău. De ce sambo? În sala de sport se practica sambo şi judo. La momentul înscrierii era iarnă, iar temperatura din sală nu era prea ridicată. Văzând practicanţii de judo cu picioarele goale, iar pe cei de sambo în ghete (cum gândea un copil la zece ani), am preferat la momentul respectiv sambo. Pe parcursul anilor am practicat mai multe discipline sportive din artele marţiale. În România am practicat Ju-jitsu din 1993, sub îndrumarea Marelui Maestru Kancho Florentin Marinescu, Preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale. Deţin centura neagră 4 DAN în Ju-jitsu, am absolvit Şcoala Naţională de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor cu specializarea în Arte Marţiale şi licenţa internaţională de antrenor Sambo. Ideea de a promova şi dezvolta Sambo-ul în România mi-a venit după ce am fost invitat oficial de către Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Sambo, multiplul campion mondial David Rudman, la Campionatul Mondial de Sambo, care s-a desfăşurat în anul 2004 la Chişinău, în Republica Moldova. Şi pentru că eu consider că investiţia în copii va asigura viitorul sportului românesc, am pus în lucru un program de combatere a criminalităţii juvenile prin introducerea de ore de sambo-educaţional la centrele de plasament. Acest program prevede o strânsă colaborare cu secţiile de poliţie pe raza cărora aparţin aceste centre, precum şi cu specialişti în psihologie infantilă.

S.R.: Pe înţelesul tuturor, ce este Sambo?
V.G.: În traducere directă din limba rusă, Sambo se defineşte prin autoapărare fără arme (n.r. - Samozashita Bez Orujia). Această ramură sportivă include o sinteză profundă a celor mai eficiente procedee din luptele naţionale ale diferitelor popoare: Azerbaidjan – „Gyulesh“, Moldova – „Trânta“, Armenia – „Kokh“, Tuvinia – „Khapsagai“, Georgia – „Cidaoba“, Japonia - „Ju Jitsu“ şi „Judo“, Mongolia – „Bukh Barilda“, China – „Shuai Jiao“, Franţa – „Savate“ etc. 

6 noiembrie 2008, o dată istorică pentru Sambo-ul din România

S.R.: Când s-a înfiinţat Federaţia Română de Sambo?
V.G.: Sambo în România se practică în mod organizat din anul 2005. Primele demonstraţii de sambo au fost făcute la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Bucureşti. Drumul spre recunoaştere a fost greu, deoarece Sambo ca ramură sportivă la acea dată nu era inclus în Registrul Sportiv al Ministerului Tineretului şi Sportului. Au urmat nenumărate demersuri către conducerea MTS şi ANST. În anul 2007, la iniţiativa mea, a avut loc o întâlnire între Preşedintele FIAS (n.r. – Federaţia Internaţională de Sambo), David Rudman şi Preşedintele ANS de atunci (Agenţia Naţională pentru Sport), Octavian Bellu, în cadrul căreia s-a discutat despre Sambo pe plan mondial, dezvoltarea şi promovarea acestei ramuri sportive şi pe teritoriul României. Între 2006 şi 2008 s-au organizat competiţii de sambo la copii, juniori şi seniori, acţiuni fără de care nu se putea face recunoaşterea oficială. Comisia desemnată prin ordinul Preşedintelui ANS pentru recunoaşterea ramurii sportive Sambo a fost prezentă la toate competiţiile şi antrenamentele deschise, la finalul cărora întocmea un raport. 6 noiembrie 2008 este o dată memorabilă pentru sambo-ul românesc. Prin ordinul numărul 518, semnat de către Preşedintele ANS, Octavian Bellu, se recunoaşte oficial practicarea ramurii sportive Sambo pe teritoriul României. A fost o bucurie enormă pentru toţi practicanţii de Sambo din România. Practic, este ziua de naştere a Sambo-ului românesc.

S.R.: Unde vă desfăşuraţi activitatea în prezent?
V.G.: În prezent, în cadrul Federaţiei activează 18 structuri sportive din diferite judeţe ale ţării: Bucureşti, Ilfov, Dâmboviţa, Arad, Bihor, Hunedoara, Dolj, Gorj, Suceava, Călăraşi. Prima sală de Sambo a fost deschisă la Buftea, judeţul Ilfov, unde se află şi „statul major“. În această locaţie s-au organizat stagii de pregătire şi iniţializare în Sambo pentru viitorii sportivi, arbitri şi antrenori. Sperăm ca până la sfârşitul anului 2011 să reuşim să deschidem a doua sală de Sambo la Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. Acolo lucrările sunt pe final.

S.R.: Câţi sportivi participă anual la concursurile de Sambo în România?
V.G.: După cum am mai precizat, Sambo-ul în România este la început. Ne mişcăm cu paşi mărunţi, dar siguri. Pe parcursul anilor 2007-2011 s-au organizat competiţii la categoriile de vârstă copii, cadeţi şi seniori. Unele cu caracter internaţional. Ar însemna să ne „plângem“ de lipsa de fonduri, că altfel am organiza mai multe concursuri, dar nu ne stă în caracter, suntem totuşi luptători. Prioritatea noastră este de a da sportivului şi antrenorului ceea ce le aparţin. Ei obţin marea performanţă, ei trebuie să fie pe primul plan. De ei trebuie să avem grijă, deoarece rezultatele obţinute de sportivii români pe plan internaţional oglindesc clar dezvoltarea şi creşterea interesului faţă de această ramură sportivă. Pe plan internaţional, Sambo este în mare creştere. FIAS este membră în majoritatea organizaţiilor sportive internaţionale, precum Sportacord, Taffisa, Federaţia Internaţională a Sportului Universitar. Ne apropiem cu paşi mari şi siguri de recunoaşterea olimpică, obiectivul major al fiecărui sportiv şi antrenor. Cred că a sosit timpul ca Sambo să devină sport olimpic, aşa cum a spus însuşi premierul Rusiei, Vladimir Putin.

„Viaţa fără luptă este o moarte lentă“

S.R.: Care sunt avantajele practicării stilului Sambo?
V.G.: Copiii se nasc diferiţi, fiecare are moştenirea genetică personalizată, individuală, particularităţi ale dezvoltării corporale. Şi totuşi, pe lângă dezvoltarea diferită a corpului, antrenamentele, educaţia fizică duc doar spre bine. Activitatea de mişcare de la o vârstă fragedă ajută la dezvoltarea armonioasă a intelectului şi a dezvoltării sănătăţii. Nu putem defini care ramură sportivă este mai avantajoasă şi care nu. Este un proces amplu de dezvoltare prin care se poate stabili specializarea pentru o ramură sportivă anume. Acest aspect îl stabilesc antrenorii cluburilor sportive şcolare în urma selecţiei, pe parcursul multor ore de antrenament.

S.R.: Ce mesaj aveţi pentru cititorii revistei "Sport Revolution"?
V.G.: Stimaţi cititori, îndrumaţi-vă copiii către sălile de sport. Sportul nu este un moft sau ceva la modă. Sportul trebuie să devină un mod de viaţă, să facă parte din ea. Sportul disciplinează şi educă în acelaşi timp, creează un spirit de echipă, de ajutor pentru cel slab, de respect pentru cel în vârstă. Dragi sportivi, drumul spre marea performanţă nu este uşor. Nu abandonaţi! Arătaţi ca sunteţi puternici când sunteţi slabi şi că sunteţi slabi când sunteţi puternici. Viaţa fără luptă este o moarte lentă!