Cum întotdeauna ne-am dorit să fim originali, mai ales atunci când vine vorba de „presa sportivă“ şi cum sperăm că v-am şi obişnuit, în acest număr vă vom prezenta încă un sport care la noi este aproape inexistent dar care în afară adună câteva sute de participanţi (restricţionat ca număr) la o simplă competiţie... TRIATLON. Pentru necunoscători, triatlonul presupune parcurgerea succesivă a 1,5 km înot (ape libere), a 40 km pe bicicletă şi încheierea cu „doar“ 10 km de alergare. De asemenea, există şi o variantă mult mai dificilă denumită „IRONMAN“ ce presupune parcurgerea aceloraşi probe dar pe următoarele distanţe: înot 3,86 km; bicicletă 180,25 km iar alergarea de 42,195 km (maratonul). Aşa cum afirmam şi mai sus, în ţărişoara noastră dragă, acest sport nu prea există. A intrat sub „oblăduirea“ Federaţiei de Ciclism în 2003 şi de atunci toate merg şnur. A devenit sport olimpic abia în anul 2000 la Olimpiada de la Sydney, iar noi până în prezent nu am reuşit să avem reprezentanţi la vreo ediţie a Jocurilor Olimpice. Personal, cunosc câţiva sportivi pentru care dacă s-ar fi făcut oarecare investiţii şi s-ar fi dat interesul mai mult, poate ajungeau să ne reprezinte în competiţiile internaţionale.
În cele ce urmează vi-l prezentăm pe Ciprian Bălănescu, cel mai valoros triatlonist român în momentul de faţă. În vârstă de 26 ani, Ciprian practică triatlonul de 10 ani şi speră, împreună cu antrenorul său Ştefan Nagy, ca în 2016 să fie primul triatlonist român participant la JO. Pentru a afla mai multe despre triatlonul românesc cât şi despre el, i-am luat un scurt interviu.

S.R.: De ce triatlon? Cum te‑ai apucat de triatlon?
C.B.: M-am apucat de triatlon deoarece prietenii mei vorbeau de un anume Tudy (Tudor Oprea) din Sibiu, care mergea foarte tare pe bicicletă, alerga de rupea şi ei susţineau că nimeni nu poate să-l învingă. Auzind aces­tea, mi-am pus în minte un singur lucru, să-l bat pe acest Tudy. Aşa m-am apucat de triatlon.
S.R.: Ai reuşit să-l învingi pe acest Tudy?
C.B.: Din păcate, nu! Când m-am prezentat la prima mea cursă de triatlon, mai exact Half-Ironman, el nu s-a prezentat. În prezent suntem buni prieteni şi îl admir foarte mult ca sportiv.
S.R.: Ne poţi detalia ce înseamnă un antrenament de triatlon?
C.B.: Vreţi să ştiţi cum arată, la modul general, o zi de de-a mea de antrenament, nu? (zâmbeşte) Pot începe cu o oră – o oră şi jumătate de alergare, mai exact circa 15-17 km. Distanţele pot creşte, mai ales iarna, când este perioada de acumulare. Urmează apoi un antrenament de înot (când parcurg minim 4 km) şi, după o pauză la prânz, un nou antrenament, care poate fi „rulou“ (home training) la ciclism. Desigur, ordinea, intensitatea şi volumul antrenamentelor depind mult de perioada de antrenament şi de obiectivele pe care mi le propun.
Oricum, în triatlon există cam şase zile de antrenament pe săptămână, iar a şaptea e de odihnă activă. În ce mă priveşte, într-un an ajung să înot cel puţin 1500 km, să merg cam 15 mii de km pe bicicletă şi să alerg aproape 6 mii de km.
S.R.: Cum este dezvoltat triatlonul la nivel naţional?
C.B.: Sincer, foarte prost... cum de altfel se întâmplă în toate sporturile... Ca să vă dau şi un exemplu, la competiţiile organizate de federaţie, la seniori nu avem mai mult de 10 sportivi, iar cu tot cu juniorii sunt undeva la 50 de participanţi. În schimb, la o competiţie organizată de către o asociaţie privată, pot veni şi 500 de participanţi. La aceste competiţii lumea vine cu mai mult drag pentru că există o atmosferă plăcută, există un punct de revitalizare, arbitri pe traseu ce-ţi îndrumă direcţia corectă şi nu îţi aduc injurii, nu creează o atmosferă tensionată cum avem la naţionale.
S.R.: Dar la nivel internaţional?
C.B.: Nu există termen de comparaţie cu ceea ce se întâmplă în ţară. Să vă spun că cei din federaţie trăiesc cu impresia că triatlonul pentru că are şi proba cu bicicleta este ciclism, când de fapt este o altă ramură sportivă? Plus că se consideră specialişti acolo unde ei nu sunt, în înot şi alergare...
S.R.: Cum vezi viitorul triatlonului în România?
C.B.: Ar fi păcat ca peste 5 ani, la un nou interviu pentru revistă, tot eu să fiu cel mai bun sau printre cei mai buni triatlonişti din România.
S.R.: Cum te descurci din punct de vedere financiar, ţinând cont că triatlonul este un sport destul de scump?
C.B.: Cel puţin pe partea de echipament, am mare noroc cu sponsorii mei, dar ca să particip în Mauritius, nu am cum să mă duc doar cu echipamentul şi produsele primite de la sponsori. Îmi trebuie bani de drum, de cazare, mâncare... şi aici apar problemele.
S.R.: Sprijin din partea federaţiei pentru competiţiile internaţionale...?
C.B.: Nimic.
S.R.: La ce competiţii vei participa anul acesta?
C.B.: Ar trebui să merg la multe competiţii internaţionale, însă lipsa banilor face acest lucru aproape imposibil. Dacă nu voi fi plecat la vreo cursă internaţională, voi participa la toate competiţiile din ţară.
S.R.: Te vedem la Londra?
C.B.: Eu încă de anul trecut am ţintit către Olimpiadă, însă din cauza unor dificultăţi am fost nevoit să întrerup pregătirea. Anul ce urmează voi lua o pauză activă în care voi încerca să-mi îmbunătăţesc tehnica de înot, deoarece la acest capitol sunt deficitar, iar după acestă pauză voi reintra într-un nou ciclu olimpic. În 2016 sper să fiu primul triatlonist român participant la Olimpiadă.
Ştefan Nagy (despre federaţie): "I-au luat până şi costumul de neopren, după ce că i l-au dat doar cu o săptămână înaintea competiţiei".