Rob Kaman a fost considerat „cel mai bun kickboxer al sec. 20“. DeÅŸi au existat sportivi care să-l învingă, Kaman avea ceva special: capacitatea de a controla lupta aÅŸa încât chiar o victorie a adversarului era de obicei extrem de scump plătită, iar atunci când reuÅŸea să se impună, putea încheia lupta cu procedee extrem de dificile tehnic, unele intrate în colecÅ£iile de rarităţi ale sportului. Desigur, orice campion va spune că „secretul principal“ este munca, dar Kaman a accentuat că este un perfecÅ£ionist al vizualizării. „Construiesc mental imagini ale luptei ÅŸi le repet de mii de ori“, spunea Kaman.

Experimente de vizualizare în numeroase discipline sportive au dovedit că imaginarul are un rol important în perfecÅ£ionarea sportivului, cu condiÅ£ia să fie bine condus. Un studiu care a făcut modă acum ceva timp, fiind uÅŸor de organizat ÅŸi reprodus, s-a efectuat pe un test al perfecÅ£ionării în aruncarea la coÅŸ. Au fost recrutate două grupe omogene de sportivi, fără antrenament specific în baschet. Gru pele au fost testate pentru aruncarea la coÅŸ, înregistrându-se raportul succes la eÅŸec înainte de antrenamente. Apoi, una a fost antrenată să execute tehnicile de aruncare clasic, cu antrenor de baschet. Cealaltă grupă a primit imagini video cu execuÅ£ii ÅŸi sportivii, fără antrenament practic, au fost solicitaÅ£i să vizualizeze mental de cât mai multe ori tehnicile. După trei săptămâni, grupele au fost testate din nou. Ambele au avut rezultate îmbunătăţite faţă de primele teste. Oarecum surprinzător, cei antrenaÅ£i prin vizualizare au avut rezultate numai cu foarte puÅ£in inferioare celor antrenaÅ£i clasic.

Limita metodei: după cele trei săptămâni, cei antrenaÅ£i prin vizualizare ÅŸi-au plafonat îmbunătăţirea aruncărilor, cei care lucrau practic devenind mai performanÅ£i. Este evident că nici un sport nu poate fi lucrat cu mintea de pe o canapea, poate cu excepÅ£ia ÅŸahului. Este la fel de evident că imaginarul are conexiune cu realitatea. Din experienÅ£a mea, sportivii din sporturi marÅ£iale sunt foarte deschiÅŸi la explorarea acestor posibilităţi, dar metodele sunt frecvent plafonate de lipsa de corelare cu execuÅ£ii tehnice bune ÅŸi de lipsa de dezvoltare creativă dar ÅŸi aplicată la situaÅ£ie.

Există sportivi care aparent preferă să nu vizualizeze, exemplul tipic fiind Hoost, care a uimit lumea, când a devenit multiplu campion K-1, cu declaraÅ£ia că el nu urmăreÅŸte niciodată înregistrări cu adversarii, nu vizualizează tehnici, nu-ÅŸi constituie scenarii. Din descrierile altor sportivi similari, aceÅŸti sportivi au o stare „specială“ de concentrare în timpul meciului pe care o urmăresc, o focalizare intensă neÅ£inând cu totul de raÅ£iune, până la faptul că au probleme ulterior să-ÅŸi aducă aminte chiar ÅŸi detalii importante ale meciului. Unii au vorbit de ceea ce englezii numesc „tunnel vision“, percepÅ£ii distorsionate ale timpului, senzaÅ£ia că un eveniment rapid se produce lent, intuiÅ£ii despre acÅ£iunile adversarului etc. În mod tipic, un asemenea sportiv, după o victorie categorică, vine la colÅ£ ÅŸi îÅŸi întreabă antrenorul cu o figură aiurită: Cum a fost? Ce am făcut? Am câÅŸtigat?

Pare surprinzător, dar nu este. Dacă în articolul precedent am vorbit de separarea funcÅ£ională „pe orizontală“ a sistemului nervos, emisfera cerebrală stângă având specializări diferite de cea dreaptă, indiciile de mai sus duc la o concluzie despre separarea „pe verticală“: Kaman este un exemplu de sportiv care utilizează etajele superioare ale creierului, cortexul, unde gândirea ÅŸi imaginaÅ£ia produc sinteze rapide, asumate conÅŸtient, asupra unei strategii. Hoost este la extrema opusă. Fără să desconsidere de fapt atenÅ£ia, tactica sau strategia, asemenea sportivi accesează (suspendând deliberat procese prea complicate ale cortexului) zona creierului intermediar, acolo unde avem „stocate“ instinctele ÅŸi comportamentele ancestrale pradă-prădător. Ei execută de fapt o „vizualizare dinamică“, ÅŸi anume optimizează prin concentrare capacitatea de a supraveghea adversarul, de a-i provoca greÅŸeli ÅŸi de a-i anticipa acÅ£iunile. Asemenea sportivi dovedesc frecvent intuiÅ£ii excelente asupra acÅ£iunilor oponentului, părând că pot să le ghicească. De fapt, creierul intermediar, format de la nivelul reptilelor pe scara complexităţii biologice, deÅ£ine numeroase mecanisme prin care un „prădător“ (agresor) poate înÅ£elege, din detalii aparent minore ale informaÅ£iilor despre „Å£intă“, lucruri importante privind ce urmează aceasta să facă. Nu este chiar o „ghicire“, ci frecvent o anticipare prin instincte. Fără a suspenda o parte din procesele conÅŸtiente, această zonă ar fi bruiată de activitatea luxuriantă a cortexului. De aici aparenta nevoie a sportivilor de acest tip să evite imaginarea prea multor detalii ÅŸi să se concentreze asupra esenÅ£ialului. Sportivii care vizualizează folosesc un antrenament care, pas cu pas, perfecÅ£ionează un plan până poate fi aplicat la foarte multe situaÅ£ii. Sportivii care accesează sfera instinctelor perfecÅ£ionează propriile execuÅ£ii până devin automatisme excelente, după care îÅŸi concentrează resursele pe a răspunde cât mai rapid ÅŸi la obiect la acÅ£iunile adversarului.