SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Saturday, September 23, 2017
Sunteti aici: Home » Politică Sportivă » Strategia viitorului începe cu depistarea talentelor – diferenţa între sistem şi întâmplare –

Strategia viitorului începe cu depistarea talentelor – diferenţa între sistem şi întâmplare – 

dorin aradavoaicei foto razvan pasarica

Căutarea şi identificarea tinerilor înzestraţi cu talent pentru sport este, a fost şi va fi principala preocupare a naţiunilor care îşi doresc să realizeze excelenţa. Succesul la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale sau Europene va fi din ce în ce mai încert dacă talentele nu vor fi descoperite într-un mod organizat, sistemic şi la timp.
Procesul de selecţie trebuie să-şi stabilească linii directoare pentru fiecare ramură sportivă, să evalueze continuu eficienţa acestora pentru a-şi asigura şi menţine excelenţa în sportul românesc. Pe baza legii şi teoriei lui Darwin, ce vizează condiţiile necesare pentru a exista, fie dictate de natură, fie de om, acestea implică aplecarea asupra succesului sau insuccesului oricărei strategii.
Hagedorn atrăgea atenţia că „dincolo de prezent trebuie să ne dedicăm viitorului”. Pretutindeni se vorbeşte de globalizare, internaţionalizare, multimediatizare, internet, creşterea emigrării, explozia demografică, comercializare şi privatizare, colaps energetic, ambiental şi climatic, tranformarea valorilor. Politicienii vorbesc (nu fac!) despre reforme (fiscale, sanitare, în educaţie, în învăţământ) în spatele unor macrotrend-uri ascunse. Acestea, pornite din trecutul mai îndepărtat sau cel recent, trecând prin prezent, se îndreaptă şi ne direcţionează spre viitor.
Atenţie, natura şi cultura au soluţii de continuitate şi nu fac salturi, nu sunt decât schimbarea unor stări cunoscute în altele noi, ce pot fi prevăzute. Trăind într-o societate de risc, aflată într-o fază critică de transformare, dar departe de reînnoire, trebuie să ne detaşăm de vorbăria politicienilor ageamii în tot ce spun şi fac şi să ne căutăm drumul viitorului singuri. Cei mai mulţi, însă, abordează viitorul în sportul autohton cu mijloacele trecutului, greşind flagrant.
Se poate vorbi chiar de „potenţial distructiv al valorilor sacralizate”, după cum spune Verbeer. Pentru ca „cel puţin ceva să rămână neschimbat, aproape totul trebuie să se schimbe”. Am uitat cu toţii, din păcate, vorbele lui Aristotel: „înaintea părţii se situează întotdeauna întregul” şi ne ocupăm de detalii, desigur, şi ele importante (tactică, management, marketing, calificări olimpice, rezultate, clasamente), uitând de procese pe termen lung.
Aceste procese pe termen lungi le ignorăm, deoarece modificările pe termen mediu sunt minime, le neglijăm cu uşurinţă, astfel încât percepem procesele pe termen scurt, deşi ultimele sunt consecinţa primelor. În cazul depistării talentelor, strategia trebuie să fie cea a integrării (să fie căutate cele cu o înaltă predispoziţie constituţională, psihică, cu o motivaţie crescută pentru sportul de înaltă performanţă şi care se dezvoltă într-un mediu propice).
Azi, creşterea stresului cauzat de anonimat îi determină pe tineri să se îndrepte spre sporturi în forma liberă şi comercială. Talentele afirmate ulterior sunt exploatate în scopuri diverse, în slujba prestigiului naţional, a intereselor părinţilor, antrenorilor, conducătorilor. Aşadar, există o presiune crescută pentru succes şi redusă faţă de eşec, risc mare de accidentări, abandon cu prima ocazie.

Paradoxurile prezentului

Progres tehnologic – izolare crescândă, spaţiu de locuit mărit – reducerea contactelor sociale, surse multiplicate de informare – analfabetism în creştere, dezvoltare economică nelimitată – rapida dispariţie a speciilor vegetale şi animale, standard de viaţă în creştere – sărăcie agravantă continuă, dorinţa mare de apartenenţă – exerciţiul parazitar de tutelă sunt câteva dintre antinomiile prezente în societatea contemporantă, atât de nocive performanţei.
Programul strategic al descoperirii talentelor cuprinde trei etape: reperarea (depistarea talentelor, cum ajungem la ele); promovarea (cum procedăm după ce le-am descoperit); conservarea (cum evităm fenomenele de abandon, drop-out).
În primă fază este ştiut că avem de-a face şi cu strategia întâmplării, hazardului, presupunând că printre noi se găsesc nişte talente care vor ieşi singure la iveală. Astfel, putem vorbi de talente la întâmplare. În acest caz, multe dintre ele se pierd, întârzie să fie găsite, neştiind că sunt aşteptate cu nerăbdare în sportul de performanţă. Tocmai de aceea pledez pentru parcursul invers al acestui fenomen, anume selecţia organizată, instituţionalizată, care evită hazardul, bazându-se pe criterii prestabilite, instrumentate cu măsurători, teste cu o precizie ridicată. Acestea ne oferă şansa să cunoaştem părţi, nu şi întregul unitar, şi ne spun câte ceva despre viitor. Ele au o valoare crescută, diagnostică, dar una de pronosticare redusă, nereuşind să separe „grâul de pleavă. Se întâmplă ca cei mediocri la testare să culeagă medalii şi invers, cei care au obţinut rezultate excelente la testare să intre în echipa învinşilor care abandonează.
Faza a doua, cea de promovare a talentului, presupune existenţa unor motivaţii şi unui sistem de recompense. Pentru părinţi, promovarea unui talent cu care este înzestrat copilul face parte din „grija părintească”, împovărându-i cu sarcini multiple. Tot aici există riscul unui faliment dacă părinţii nu au bani sau timp pentru a investi în copil. Sistemul de recompense îmbracă aspecte diferite, de la satisfacţie părintească, la prestigiu în competiţie, consideraţie publică, în familie sau grup de apartenenţă, victorie asupra concurenţilor sociali. Acest tip de recompense priveşte atât sportivul, cât şi antrenorul. Orice talent descoperit, promovat, dezvoltat este un acont pentru un viitor, chiar incert. Este asemenea unui arbore cu rod timpuriu, pe care unii îl plantează, iar alţii îi culeg roadele crescute dincolo de gardul lor. La atâtea garduri alăturate, pierderile şi câştigurile ar putea fi compensate. Slabă compensare şi consolare dacă cel mai valoros talent îţi trece în grădina vecinului.
Cazurile de sportivi care abandonează o disciplină pentru a trece la alta se încadrează în dialectica strategiei noastre: de la judo la lupte libere, de la gimnastică la sărituri în apă, de la aerobică la săritura cu prăjina etc. Arta antrenorilor de elită, de a promova talentele, constă tot mai mult în reuşita de a echilibra succesul rapid, spectaculos cu şansa de câştig. Acest fragil echilibru poate fi uşor afectat de factori perturbatori: opinia celor din jur, presa, sponsori, familie, manageri. Astfel, frecvenţa „divorţurilor” antrenori-talente sportive va creşte mereu.
Antidotul? Un program garantat printr-un contract!

Continuarea în numărul viitor al revistei „Sport Revolution”

Articol apărut în nr. 50 al revistei Sport Revolution

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.