SPORT REVOLUTION - Revista sportului românesc|Saturday, September 23, 2017
Sunteti aici: Home » Sporturi de apă » Canotaj » Studiul genialității în sport – Elisabeta Lipă, Canotoarea Secolului XX

Studiul genialității în sport – Elisabeta Lipă, Canotoarea Secolului XX 

1.FUTSAL:COLEGIUL NATIONAL SPIRU HARET-LICEUL MIRCEA ELIADE 2-3,CUPA LICEELOR (2.02.2007)

În acest număr al revistei Sport Revolution vă prezentăm, probabil, cel mai evident model de succes în sport, dar și în plan social. Elisabeta Lipă este președintele CS Dinamo București, chestor de poliție și președinte al FR Canotaj. În anul 2000, sportiva Elisabeta Lipă era declarată Canotoarea Secolului XX de către Federația Internațională de Canotaj.

În spatele acestei distincţii atât de onorante se aflau cele mai multe medalii Olimpice şi Mondiale câştigate vreodată de cineva în canotajul feminin. În palmaresul impresionant al acestei unice sportive  sunt cinci medalii de aur, două de argint şi una de bronz la şase Olimpiade, 13 medalii la Campionatele Mondiale. Aceste rezultate au fost posibile cu un efort titanic, depus timp de mai bine de 25 de ani, la fiecare antrenament, datorită unui talent şi a unei constituţii  biologice de excepţie. Dar, în desluşirea secretului ce duce la astfel de performanţe, este bine să pornim căutarea prin declaraţiile inedite relatate în acest interviu.

Destinul favorabil este al celor ce au curaj să încerce

Întrebând-o pe Elisabeta Lipă, dacă oamenii cu rezultate excepționale se nasc cu un talent deosebit sau sunt rodul muncii lor, am fost captivat de spontaneitatea și naturalețea răspunsurilor, plecate dintr-o încredere imensă pe care Elisabeta Lipă o degajă. „ Oamenii talentați se nasc cu ceva aparte. De altfel, orice copil se naşte cu un talent deosebit pe care mai întâi trebuie să îl descopere, apoi are datoria de a-l dezvolta prin muncă, implicare şi o gândire îndrăzneaţă. Dar, fără muncă nu se poate, geniul ascuns trebuie demonstrat prin realizări concrete. Eu eram un copil foarte activ, îmi plăcea atletismul şi am jucat baschet în liceu. Nu mă gândeam atunci că mă voi realiza prin sport. Dar când mi s-a oferit șansa să fac canotaj, nu am ezitat De mică mă caracterizează curajul de a încerca acolo unde altora li se pare greu. Simţeam că pot încerca orice, fără să am nici o urmă de îndoială sau frică. Cred că aici a intervenit destinul, aşa m-a îndrumat Dumnezeu şi simţurile mele, că acolo trebuia să ajung”.

Primul antrenor amprentează întreaga carieră sportivă

Îndrăsneala de a încerca și încrederea că obiectivele sunt realizabile au fost susținute și de antrenor. „Plecasem de acasă cu un caracter puternic în care mândria, onoarea şi vrednicia erau moştenire de familie şi aveau rădăcini adânci. Cu toate acestea, aveam 16 ani când am plecat de acasă, eram încă un copil.Antrenoarea Ileana Pavel, care m-a selecţionat, a ştiut să fie pentru mine mamă, tată şi profesoară. Era totul pentru mine, a fost un model şi aşa a rămas până în prezent. Am învățat de la ea să fiu disciplinată, corectă, cinstită, să am ţeluri în viaţă şi să muncesc atât de mult cât trebuie pentru a mi le realiza, fără îndoieli sau ezitari.”

Obiective, motivaţie şi atitudine

Cu aceste calități fizice și psihologice sportiva Elisabeta Lipă și-ar fi putut propune obiective mărețe încă de la începutul carierei sale, dar: „Îmi doream obiective pe termen scurt, dar pentru care luptam. Mi-am dorit, totdeauna, să fiu cea mai bună. Mi-au plăcut provocările. Chiar greul în sine era o provocare. La un moment dat, greul nu îl mai simţi dacă îţi doreşti ceva şi, mai ales, când îl realizezi. Ţin minte că, încă din primul an am câştigat tot ce se putea caştiga la juniori. Deși, mă simţeam bine pregătită, iar toată lumea de la antrenor, medic, INCS-ul cu testele biochimice, îmi spuneau că am calităţi deosebite și că sunt cea mai bună, eu ştiam că dacă nu îmi urmăresc propria mea autodepășire, cu seriozitate, oricând era posibil să nu prind finala. Nu poţi spune niciodată că eşti cel mai bun şi ceilalţi să se dea la o parte. În primul rând, trebuie să demonstrezi că eşti cel mai bun, ducând o cursă de la start la finish, în care să nu laşi nicio lovitură de vâslă la întâmplare. A fi cel mai bun înseamnă o atitudine implicată total, responsabilă la antrenamente şi eficienţă maximă în fiecare secundă a concursului. Nu m-am întrebat dacă sunt cea mai bună, dar am făcut în fiecare zi, la antrenamente şi la concurs, tot ce era mai bine pentru a fi cea mai bună.”

Obiectivele realizabile te motivează să mergi mai departe

Mereu am vrut să aflu de ce unii sportivi continuă sportul la cel mai înalt nivel chiar și după ce au realizări mari pe toate planurile (financiar, social), pe când alții se lasă imediat după ce și-au asigurat un venit sufiecient. „Longevitatea în sport se bazează pe un organism şi un psihic care să te ajute să reziști, pentru că sportul de înaltă performanță este dur. Dacă îţi asculţi inima şi ai un obiectiv clar pe care ţi-l doreşti mult, atunci ai resurse să mergi mai departe, o iei pas cu pas, concentrat pe autodepăşire, de la antrenament la antrenament şi de la competiţie la competiţie, succesul şi progresul îţi dau încredere şi dorinţă de a merge mai departe. Eu am ieşit campioană olimpică la 19 ani, a fost o experienţă unică şi ce am trăit atunci nu am mai trăit niciodată la aceeaşi intensitate. Atunci, am zis: Dacă e posibil acest lucru acum, nimic nu mă poate opri să merg mai departe! Sănătatea era de partea mea, de muncă nu fugeam pentru că de mică mi-a plăcut să muncesc. Nu am fugit niciodată de muncă, ori să las pe a doua zi ce pot face azi”.

Realiatea este aşa cum o interpretăm la nivel personal

Majoritatea oamenilor preferă să evite munca sau solicitările ce îi pot scoate din zona de confort, dar se pare că tocmai aceste ieșiri sunt secretul oamenilor de succes. Cu toate astea nu mi-am putut abține surpriza când am auzit-o pe Elisabeta Lipă spunând că, „totul îi place la muncă” și o spune cu toată convingerea, fără nicio ezitare, cu o privire dură ca oțelul. „Nu îmi place să treacă timpul fără să fac ceva, idiferent de activitate.  Apoi, mie îmi plac provocările şi când cineva îmi spune „nu poţi face asta, nu ai nici o şansă, nu te hazarda pentru că oricum nu ai să reuşeşti”, atunci mă ambiţionez mai tare şi pot să spune că am realizat tot ce mi-am dorit, poate că nu imediat, dar perseverând pe acel lucru, mi-a reuşit. Eu merg mai departe pentru că aşa mi se pare normal. Altfel, pentru ce trăim? Trebuie să ne propunem nişte dorinţe, vise, pe care să le îndeplinim şi să trecem mai departe. Fericirea apare când esti martorul propriei dezvoltări. Dacă nu ai vise pentru care să lupţi, înseamnă că trăieşti degeaba şi viaţa nu are niciun sens.  Când eşti deschis provocărilor, se întâmplă ca la „telefonul fără fir”, pleci de la ceva şi ajungi mult mai departe decât ai fi crezut.”

FOTO: Răzvan Păsărică.

* Articol publicat în numărul 44 (noiembrie-decembrie) al revistei Sport Revolution

Articole relevante

Adaugă comentariu

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.