Peste Jocurile Olimpice de iarnă s-a tras duminică seara cortina. România, care a participat la această ediţie a întrecerilor olimpice cu 24 de sportivi, a făcut act de prezenţă la Soci, fiind una dintre ţările “exotice”, aşa cum au fost Jamaica, Andorra sau Bermuda. Poate pe undeva comparaţia e oarecum forţată, dar, privind clasamentele probelor în care au participat români, nu putem să trecem cu vederea faptul că aceştia au fost mai mereu ultimii. Onoarea României a fost salvată, ca de fiecare dată, de Eva Tofalvi, veterana noastră biatlonistă care se va retrage din activitate după această Olimpiadă. Eva a obţinut cele mai bune rezultate ale României la Soci în probele de biatlon, dar o picătură într-un ocean e totuşi prea puţin.
Dacă ne ghidăm după principiul enunţat de părintele Jocurilor Olimpice moderne, Pierre de Coubertin, important e să partipi la Olimpiadă, dar nu e suficient (cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câștigi, ci să participi, așa cum în viață nu contează triumful, ci lupta). Ar fi complet inoportun să ne mulţumim cu puţin dacă ne dorim să progresăm. Autosuficienţa a stat mereu în calea progresului.
Revenind la Jocurile Olimpice de la Soci, ar fi inutil să căutăm vinovaţii care au scufundat România în abisul clasamentului pe naţiuni. Sportivii şi antrenorii cu siguranţă nu au nicio vină. Ei au meritul de a fi participat la această ediţie a Olimpiadei, de a ne fi reprezentat aşa cum au putut mai bine. Poate nici preşedinţii de federaţii nu sunt atât de vinovaţi încât să ne vărsăm năduful pe ei. Ce ar putea face un preşedinte de federaţie pentru sportul pe care îl păstoreşte dacă nu are buget, dacă societatea nu are cultură sportivă, iar firmele nu doresc să investească în sport, dat fiind lipsa infrastructurii şi a legilor care să le permită acest lucru? Nu cumva aceste aspecte obstrucţionează dezvoltarea sportului? Tocmai asta a fost marea problemă a României, lipsa unor infuzii serioase de capital în sport şi, în acest context, în sporturile de iarnă.
Vorbind de investiţii, am pus punctul pe “i”. Cea mai spinoasă problemă a noastră este interesul tot mai scăzut al factorilor de decizie faţă de sportul românesc. Pentru aceştia sportul este a treia roată de la căruţă, care funcţionează din pură inerţie. Ignoranţa conducătorilor a atins în ultimul timp cote inimaginabile. De mai bine de un an Bucureştiul nu are un patinoar funcţional. Fără patinoar, hocheiul şi patinajul în Capitală au fost inexistente. Putem vorbi de o normalitate sau de lipsă de potenţial, când în anii ‘70 România învingea SUA la hochei? În al doilea rând, Federaţia Română de Patinaj nu are din decembrie 2012 buget, în condiţiile în care în 2013 România a organizat FOTE, iar cele mai multe medalii au fost câştigate de patinatori. Un paradox mai elocvent nici că puteam să găsim! Dacă mai luăm în calcul şi că la Soci am avut un patinator calificat, Zoltan Kelemen, care s-a pregătit pe barba lui, dacă ţinem cont de faptul că nu avem o pistă omologată de bob şi sanie, poate înţelegeţi mai bine tabloul dezolant al sporturilor de iarnă din ţara noastră. Cine-i vinovat? Vă lăsăm pe dumneavoastră să aflaţi răspunsul, deşi îl puteţi descoperi chiar în acest paragraf.
MTS-ul şi toţi funcţionarii de acolo trăiesc parcă în altă lume, unde totul e lapte şi miere. Cu siguranţă că cei care conduc acest minister conştientizează că sportul românesc e la pământ, dar nu vor s-o arate. Gabriela Szabo, consilierul ministrul Nicolae Bănicioiu, spunea în urmă cu câteva zile că sportul nostru e falimentar. Probabil a fost admonestată serios pentru că a avut curajul să recunoască această stare de fapt. Sinceritatea fostei atlete trebuie să le dea de gândit celor care conduc MTS-ul, să-i determine să tragă la aceeaşi căruţă, să-i determine să conştientizeze cât este de importantă aplicarea cât mai rapid a unei strategii de dezvoltare a sportului pe termen scurt, mediu şi lung. Povestea cu criza nu mai ţine! Avem bani, însă ne lipsesc resursele umane de calitate. Când vor înţelege aceste realităţi, cu siguranţă sportul românesc va progresa.
România are sportivi talentaţi, are condiţii climaterice excelente atât pentru practicarea sporturilor de iarnă, cât şi a celor de vară. Nu de asta ducem lipsă, ci ne lovim mereu de rigiditatea sistemului ticăloşit care conduce acest domeniu de activitate şi ne împiedicăm la fiecare pas de incompetenţa factorilor decizionali (vezi cazul oamenilor puşi în funcţii de conducere pe criterii de apartenenţa politică sau de nepotism).
Sportul românesc dispune de un izvor nesecat de talente, care trebuie şlefuite pentru a le face să sclipească. Stimaţi conducători, nu irosiţi acest talente, nu le lăsaţi să se ofilească, puneţi-le în valoare şi întreaga Românie va avea de câştigat în viitorul apropiat. Când veţi înţelege acest lucru, cu siguranţă nu ne va mai fi ruşine să privim clasamentul pe naţiuni la Jocurile Olimpice, fie ele de vară sau de iarnă și tot astfel am putea reveni într-o normalitate în care am mai fost, adică alături de nota zece.
FOTO: cosr.ro
