Lumea sportului este foarte frumoasă, dar ştim cu toţii că implică sacrificii, multă muncă şi perseverenţă. Tocmai de aceea, atunci când eforturile le sunt răsplătite sportivilor, aceştia savurează clipa victoriei, iar toate momentele grele din timpul antrenamentelor sau competiţiilor, dispar. Indiferent de sportul practicat, podiumul are tot trei trepte şi orice sportiv îşi doreşte să devină campion. Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, club cu tradiţie şi renume ne-a obişnuit cu rezultate deosebite, pe care le admirăm şi în prezent. Pentru a crea un mediu propice pentru sportivii din întreaga ţară, Dinamo a pus bazele Centrului Sportiv de la Braşov, unde îşi desfăşoară activitatea patru secţii: judo masculin, lupte libere, tenis şi schi. Secţia de schi cuprinde patru ramuri sportive: fond, alpin, biatlon şi sărituri.
Pentru început, ne vom opri asupra ramurei de schi-fond, sport de iarnă practicat cu schiuri care au legături cu călcâi mobil. Antrenorul acestei secţii este subcomisarul de poliție, Daniel Borca: „La Dinamo am venit în 1995, în calitate sportiv. Mi-am dorit să rămân în cadrul clubului şi în acest fel am preluat antrenoratul grupei de schi-fond în anul 2006. De 8 ani de zile sunt antrenor, am prins două cicluri olimpice, m-am ocupat de lotul naţional, lotul olimpic şi am fost la două Olimpiade, la Vancouver (2010) şi Soci (2014)”, a declarat antrenorul Borca.
Până să fie preluaţi de Bucureşti, cei de la central din Braşov se ocupau doar de ceea ce înseamnă performanţă şi înaltă performanţă. De câţiva ani, a început să îi preocupe iniţierea şi creştea copiilor, după cum ne-a explicat coordonatorul grupei de schi-fond: „Dorim crearea unei pepiniere proprii. Acest lucru nu era de competenţa noastră, însă în ultima vreme, din cauza situaţiei actuale, suntem nevoiţi să facem şi acest lucru. În sensul acesta, avem şi un antrenor secund, voluntar, cu care colaboram. El se ocupă de selecţie, caută tinere talente, copii de perspectivă, viitori campioni. Din păcate, este din ce în ce mai greu să găsim copii, ştim cu toţii că în întreg sportul românesc există această problemă, sunt din ce în ce mai puţini tineri interesaţi de ceea ce înseamnă performanţă. Noi ne străduim şi ne dorim să aducem cât de mulţi copii către sporturile de iarnă. În prezent avem 10 sportivi legitimaţi la începători şi avansaţi, şi cinci la profesionişti, la seniori. Ca bază de selecţie ne axăm pe localităţile Şirnea şi Tohanul Nou, dar şi aici este foarte greu de pătruns deoarece sunt cluburi şcolare care caută sportivi şi nu vrem să intrăm în conflict cu acestea, ei având deja o arie prestabilită. Este o sarcină foarte grea să găseşti copii care nu au fost recrutaţi de către şcolile din împrejurimi.”
Dinamoviştii de la schi-fond îşi dedică timpul acestui sport şi desfăşoară aceeaşi activitate pe care o derulează şi loturile naţionale. „Facem două antrenamente pe zi în faza de tranziţie şi trei antrenamente în faza de acumulare. Este foarte mult de muncă, uneori 6-8 ore pe zi. Momentan sportivii fac faţă chiar dacă au şcoală sau loc de muncă, reuşim să împăcăm toate aceste aspecte. Sigur, nu este deloc simplu şi sunt făcute sacrificii din toate punctele de vedere. Avem sportivi dedicaţi şi valoroşi precum Paul Pepene, care este campion mondial la tineret, Sara Timea – o tânără şi bună sportivă de perspectivă, care are un loc 13 la Campionatul Mondial de Juniori şi avem aşteptări de la sportivi precum Sara Peter, junioare. Vrem să mai cooptăm în lotul nostru şi alţi tineri de valoare. Într-adevăr, este foarte greu să faci performanţă într-un sport aşa costisitor cum este schiul la nivel de seniori, unde este o industrie şi se investesc foarte mulţi bani. Este vorba de contracte importante şi ne confruntăm cu naţiuni cu tradiţie care investesc foarte mult în acest sport. Noi nu putem concura cu ei ca resursă umană deoarece ne lipsesc condiţiile, un medic sportiv care să stea alături de echipă pe toată perioada, un maseur, un psiholog, sunt multe lacune la nivel de seniori”, a adăugat Daniel Borca.
Secţia de schi-fond caută tinere talente
Chiar în cazul acestui sport atât de frumos există lipsa motivaţiei, iar tentaţiile zilelor noastre sunt mai puternice decât dorinţa de a face mişcare. Antrenorul dinamovist susţine că promovarea de către mass-media a nonvalorii, duce la aceste efecte negative: „Promovând nonvaloarea, posibilii viitori campioni observă cât de uşor se pot câştiga banii dacă fac altceva în afară de sport. Acest lucru ne face sarcina mult mai dificilă şi, într-adevăr, un sportiv este foarte greu de motivat; sportivii se axează pe partea materială, veniturile contând foarte mult pentru ei. Tentaţiile sunt foarte mari, este mult mai uşor să stai în faţa unui calculator, decât să munceşti la sală sau să stai pe schiuri cinci ore. Probabil că este o problemă şi de educaţie, la care părinţii au renunţat şi acest lucru se resimte. Oricum, trebuie să recunoaştem că nu suntem un popor care promovează mişcarea, sportul, performanţa. Şi totuşi, în ceea ce priveşte clubul nostru, ţinând cont de situaţia în care ne aflăm la nivel naţional, consider că există implicare şi dorinţa de a face mai mult. Însă, sistemul nu ne permite să facem mai mult. Poate că o lege a sponsorizării mai elaborată şi axată pe ceea ce înseamnă performanţa, ar face diferenţa. Şefii noştri îşi fac datoria şi fac tot ceea ce este posibil omeneşte să ne creeze condiţii optime. Pe această cale, chiar vreau să mulţumesc conducerii că nu l-a uitat pe Paul Pepene şi i-au acordat un loc de muncă, este un exemplu pentru cei care vin din urmă. Din păcate, nu este suficient pentru că nu toţi pot fi campioni sau medaliaţi. Înseamnă foarte mult pentru vremurile de astăzi, dar să sperăm şi să rămânem optimişti că o să fie mai bine.”
Cu bune şi cu rele, mergem mai departe şi nu putem decât să sperăm la o redresare a sportului românesc, în vederea obţinerii unor rezultate, care să ne propulseze în cele mai bune naţiuni ale lumii, aşa cum era pe vremuri. „Copiii care îşi doresc să facă performanţă nu au un viitor asigurat. Fără medalii la Campionatele Europene, Campionatele Mondiale, Jocurile Olimpice sau FOTE, este foarte greu de crezut că poţi să mai obţii un loc de serviciu pentru un tânăr care îşi doreşte să facă performanţă. Acest lucru ne împiedică să promovăm sportul, să ne promovăm ca şi club, ca şi imagine. Este complicat… nu putem să ne prezentăm în faţa unui sportiv doar cu promisiuni. Ne bucurăm că în momentul de faţă putem să dăm un exemplu, acela al lui Paul Pepene, care după ce a obţinut titlul de campion mondial la tineret, urmează să fie angajat ca şi ofiţer. Este un bun exemplu pentru viitor. Ca obiectiv şi nivel de performanţă, ne dorim o participare mai mult decât onorabilă la Campionatul Mondial din februarie anul viitor, iar la nivel de iniţiere, dorim să recrutăm mai mulţi sportivi”, a concluzionat antrenorul Daniel Borca.
Material preluat din numărul 47 al revistei Sport Revolution.
FOTO: CS Dinamo
Leave a Reply