În sport, la fel ca în viaţă, există etape ale dezvoltării psihologice, ce au ca finalitate atingerea măiestriei sportive. Dacă prima etapă este cea de căutare a sportului preferat, a doua este cea a luptei pentru supremaţie, a treia se caracterizează prin altruism în emergenţa echipei, pentru ca, în final, să se ajungă la etapa de măiestrie, în care sportivul îşi poate exprima adevărata sa identitate sportivă. În acest interviu se poate urmări un asemenea parcurs, dar şi o experienţă incredibilă a unuia dintre cei mai buni piloţi de karting. Constantin Răileanu s-a născut pe 15 octombrie 1984, la Tulcea. Tatăl sau, fost campion naţional la lupte greco-romane, i-a transmis gena de luptător, iar mama sensibilitatea pentru muzică. Constantin a urmat timp de opt ani cursurile şcolii de muzică, secţia vioară. A studiat, de asemenea, pianul şi naiul. Totuşi, concertul motoarelor ambalate l-au sedus într-o clipă şi astfel magia vitezei i-a schimbat brusc destinul. La 9 ani, Constantin cucerea titlul naţional la clasa Mini.
Performanţe
În perioada 1993-2005, Constantin Răileanu a câştigat numeroase premii la karting şi apoi la automobilism, printre care enumerăm locul 2 la Cupa Balcanică, câştigător al Cupei Ucrainei, multiplu Campion Naţional al României şi al Cupei României, declarat cel mai bun debutant la Formula Ford International 2003, absolvent al Şcolii de Pilotaj La Filliere FFSA, Le Mans, Franţa, Pilot La Filière FFSA, Pilot Formule Campus Renault Elf, Test Porche Carerra Cup, Test Prototype Courage. În 2006 pune bazele unei echipe de karting Real Racing în calitate de antrenor şi team manager.
“Contează ce alegi, dar mai ales ce faci după ce ai ales”
S.R.: Când şi cum ai început această muncă?
C.R. : Am început karitingul la Tulcea, când aveam 7 ani. Pentru că părinţii mei erau la lucru, eram în grija fratelui meu mai mare, care era pasionat de animale şi natură (mai tarziu a devenit medic veterinar). El mergea la un cerc de botanică la marginea oraşului şi mă lua cu el pentru că nu aveam cu cine să stau acasă. În aceeaşi zonă era şi clubul de karting. Când am simţit prima dată mirosul de benzină şi sunetul unui motor de kart, a fost dragoste la prima vedere. Părinţii mei m-au susţinut şi m-au înţeles chiar dacă ei îşi doreau altceva de la mine. Când a sunat profesoara de vioara să-i spună mamei că nu mai dădusem pe la orele de vioară de o lună, atunci au înţeles că simfonia motoarelor de curse este cea care îmi place mai mult decât muzica clasică. De atunci au trecut mai bine de 20 de ani, însă pasiunea mea pentru acest sport a crescut continuu. Cred că aş fi fost un violinist foarte bun dacă aş fi investit aceeaşi pasiune în vioară. Se spune că alegerile sunt importante în viaţă şi de aceea mulţi despică firul în patru. Eu am ales fără nicio ezitare, am ales să trăiesc viaţa la intensitate maximă. Magia kartingului constă în faptul că trebuie să fi prezent 100%, atunci fracţiunile de secundă se dilată, adrenalina îţi extinde toate simţurile şi trăirea este maximă. Faptul că rulezi cu 250 Km pe oră la volanul unei maşini de curse nu este mare lucru, frumuseţea acestui sport o fac virajele, depăşirile, manevrele rapide, lupta în pluton.
Etapa luptei pentru a fi tot mai bun
S.R.: Cum şi când ai ajuns la marea performanţă?
C.R. : De când am început acest sport am ştiut că aceasta este calea pe care vreau să o urmez, aşa că am apăsat pe acceleraţie cât am putut de tare. Acest sport înseamnă o luptă pemanentă cu adversarii, cu sutimile de secundă, cu tine însuţi, cu instinctul de conservare… Performanţa însemna pentru mine fiecare pas înainte prin care mă autodepăşeam, fiecare titlu pe care îl câstigam. Îmi amintesc că, la o cursă pe ploaie, la Dijon, am plecat ultimul, din cauza unor probleme tehnice şi am terminat printre primii. Chiar dacă n-am fost pe locul 1, am simţit că m-am autodepăşit. În contabilitatea unei curse, fiecare viraj sau depăşire contează, pe fiecare trebuie să le faci tot mai bine. Un moment important în cariera mea a fost când am fost admis la şcoala de pilotaj “La Filiere – FFSA” din templul automobilismului din Le Mans, Franţa. Examenul a constat în teste pe circuitul de la Le Mans, locul de desfăşurare al prestigioasei curse anuale de 24 de ore. Probele au durat o lună. În urma unei selecţii acerbe la care au participat 3.000 de participanţi din toată lumea, au fost admişi doar 25 de piloţi. Apoi victoria de la Bucharest City Chalange în faţa oamenilor de acasă sau podiumul de pe circuitul francez de Formula 1 Magny Cours după o luptă pe muchie de cuţit au fost rezultatul unei permanente lupte.
Altruism, rezultatul unei motivaţii înalte
S.R.: Când ai simţit că ai nevoie de un plus de motivaţie?
C.R. : Când concurezi într-o echipă trebuie să-ţi găseşti resurse suplimentare pentru a putea ajuta partenerul care cedează la un moment dat, fără să te gândeşti dacă şi el ar face la fel. O experienţă extraordinară a fost şi cursa de 24 de ore de kart de la Le Mans, unde am participat cu echipa Real Racing. La o cursă de 24 de ore, echipajul este compus din 3 sau 4 piloţi, însă nu ai timp timp să te odihneşti pentru că în timp ce tu eşti pe pistă, colegul tău trebuie sa stea la boxe, echipat în combinezon şi cu casca pusă ca să poată intra imediat daca e nevoie. Şi cum kartingul este un sport de vară, pot fi peste 30 de grade afară. Din trei ore, una conduci, una stai rezervă la stand şi doar una de poţi odihni. Iar când un coleg nu mai poate, trebuie să continui. Când este ora 4 dimineaţa, ai condus deja ore bune şi simţi că nu mai poţi, îţi dai seama că eşti abia la jumatatea cursei şi trebuie să gaseşti resurse să ajungi la finish. Chiar dacă oboseala este mare, e foarte greu ca într-o ora să te detaşezi de febra cursei şi sa te odihneşti. Este practic un maraton în care de sâmbătă dimineaţa şi până duminică la ora 17 nu poţi dormi şi tot organismul este supus unor încercări extreme în condiţiile în care trebuie să fi concentrat maxim pe pistă. Senzaţia dominantă în aceste 24 de ore este ca a unui maratonist care termină cursa şi este anunţat că trebuie să înceapă alta.
Măiestria sportivă este exprimarea acumulărilor în subconştient
S.R.: Cum te concentrai pentru o cursa importanta?
C.R.. : Înainte de fiecare cursă îmi plăcea să stau singur, închis în maşina de cursă, la 60 de grade. Intram într-un fel de transă şi nu mai simţeam nimic. Nu-mi plăcea să fiu deranjat nici măcar de cei care doreau să mă încurajeze. Pentru mine era un sentiment foarte plăcut, chiar dacă pentru toţi tensiunea era maxină. Acea stare nu făcea decât să pregătească ce urma să vina. După start, paradoxal, totul se opreşte în loc, deşi vitezele erau de 250 km/h, uneori şi mai mult. Parcă nimic nu te poate atinge, pluteşti lin pe o mare agitată. Eşti într-un flux în care eşti martorul reflexelor tale, gândirea rămâne în urmă doar ca un ecou care spune mai repede, mai bine. Când cursa este încununată de o victorie, totul este mirific. Nimic nu e mai plăcut decât să îţi auzi imnul, să simţi fiori prin corp şi încordarea adversarilor ascunsă sub un zâmbet.
“Acum o iau de la început, alături de elevii mei”
S.R.: Ce planuri de viitor ai?
C.R.. : Pe vremea când am evoluat eu, ţara noastra nu era pregatită să aibă piloţi la nivel înalt. Din păcate, noi nu avem tradiţia altor ţări. Însă, îmi pun mari speranţe în viitor. Îmi doresc mult ca unul din copii pe care îi antrenez azi la karting să ajungă cândva în Formula 1. Acum o iau de la început, alături de elevii mei. La Clubul Real Racing am copii foarte talentaţi, cum ar fi Andrei Ponta, Kristopher Schlett, Andrei Mărgărit, Alex Iancu, Vlad Ceangă, Ada Arsene. Îmi place să le împărtăşesc tot ce am învăţat în 20 de ani de activitate. Când faci asta, alături de copii, este de 100 de ori mai plăcut.
Leave a Reply