Pe caietul de antrenament, timp de 4 ani, zi de zi, desenam cu ajutorul unui banut cele cinci cercuri olimpice. Deasupra lor scriam: REVANSA!
„Iolanda Balas: o viata exemplara, un destin consecvent cu miracolul“, spunea scriitorul Fanus Neagu despre cea care avea sa scrie istorie in atletismul mondial. Timp de un deceniu, intre 1957 si 1967, Iolanda Balas a dominat categoric proba de saritura in inaltime, castigand 140 de concursuri consecutive si reusind sa urce recordul mondial de la 1,75 metri la 1,91 metri. Retrasa din activitate din cauza unor probleme de sanatate, „Doamna de fier“ a atletismului romanesc a ramas sa slujeasca sportul care a facut-o celebra. Antrenoare pentru cateva luni, profesor de educatie fizica, arbitra, angajata a cabinetului meto dic de la CS Steaua, Iolanda Balas a condus destinele atletismului romanesc din postura de presedinte intre anii 1990 si 2005.
A jucat baschet
Atletismul nu a fost prima dragoste a Iolandei Balas. „La inceput am jucat baschet, la liceul numarul 4 din Timisoara“, povesteste fosta atleta. Campioana nationala la pentatlon Luiza Lupsa avea insa sa-i schimbe destinul. „Locuiam in aceeasi casa cu Luiza Lupsa, campioana nationala la atletism. Vazandu- ma cat sunt de inalta, dar si de neastamparata, tanti Louise, asa cum ii spuneam eu, m-a invitat sa o insotesc la stadionul Electrica, acolo unde se antrenau cei mai mari atleti ai tarii“, isi aminteste fosta atleta. Intalnirea cu „monstrii sacri“ ai vremii, Ioan Soter, fratii Aurel si Mihai Raica, Ion Wiessenmayer, a fost extrem de emotionanta pentru fetita de numai 12 ani. „Şi astazi imi persista in minte prima zi in care am pasit pe stadion. Sa ma aflu fata-n fata cu atatia campioni a fost pentru mine ceva extraordinar“, re memo reaza fosta cam pioana olimpica. Desi statura o recomanda pentru proba de saritura in inaltime, Iolanda avea sa se axeze mult mai tarziu pe proba care a facut-o celebra. „Profesorul Ion Arnautu, primul meu antrenor, m-a trimis, la inceput, sa ma pregatesc la semifond si fond. A urmat saritura in lungime, pentru ca abia apoi sa ajung la proba care avea sa ma consacre. Ioan Soter mi-a marcat decisiv cariera. Ma fascina felul in care sarea, tehnica lui, astfel ca am decis sa-mi indrept intreaga atentie spre aceasta proba“, a povestit fosta atleta romana.
„Cosmarul“ Melbourne
Ambitioasa si talentata, Iolanda si-a facut destul de rapid un nume in atletismul mondial. Vicecampioana euro peana la Berna la numai 18 ani si detinatoare a recordului mondial, pe care-l stabilise la 14 iulie, la Bucuresti, eleva antrenorului Ioan Soter pornea din postura de favorita la Jocurile Olimpice din 1956. Competitia in care isi pusese sperante atat de mari avea sa se transforme rapid intr-un cosmar. „Am plecat la Melbourne fara antrenor. Singurul tehnician trimis sa insoteasca delegatia de atleti a cerut azil politic imediat ce a ajuns pe aeroport. Soter, desi facuse baremul, nu a fost lasat sa iasa din tara. Avea un frate la Perth, iar autoritatile ro mane se temeau sa nu rama nem acolo. Desi eram favo rita, am terminat doar pe 5. De-aici a inceput cosmarul. Am fost facuta tradatoare de tara, mi s-a reprosat ca am vandut medalia americanilor. Pozele cu mine, care imbracau peretii pavilionului Romaniei de la Melbourne, au fost facute bucati. Nici la intoarcerea acasa nu am avut o viata mai buna. Un an de zile am fost pedepsita, nu am mai pri mit indemnizatie“, isi amin teste Iolanda Balas.
Cu gandul la revansa
Pe multi, esecul la Jocurile Olimpice i-ar fi determinat sa renunte. Nu insa si pe tanara atleta din Timisoara. Ambitioasa si tenace, Iolanda a decis sa-si continue pregatirea, promitandu-si ca intr-o zi va reusi sa-si ia revansa. Rezultatele nu au intarziat sa apara. In 1957, atleta romana a egalat recordul mondial, pentru ca un an mai tarziu sa devina campioana europeana a probei. Nu era insa de ajuns. „Gan durile mele se concentrau doar pe titlul olimpic. Nimic altceva nu conta. Pe caietul de antrenament, timp de 4 ani, zi de zi, desenam cu ajutorul unui banut cele cinci cercuri olimpice. Deasupra lor scriam: REVANŞA“, povesteste presedintele Fundatiei Atletismul romanesc.
Intalnire de gradul 0 cu Gheorghiu-Dej
„Cosmarul“ de la Melbourne parea ca se va repeta la Roma. Iolanda Balas era din nou obligata sa mearga la Jocurile Olimpice fara antrenor, intrucat lui „Hansi“ Soter i se refuzase acordarea vizei. „De aceasta data, am decis sa iau atitudine. Dele gatia olimpica plecase deja spre Roma, iar eu refuzasem sa urc in avion. M-am dus la sediul Comitetului Central si am cerut sa vorbesc cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Eram deja un nume, aveam 14 recorduri mondiale, si, in plus, ma gandeam: ce poate sa-mi faca? Am intrat in audienta la Gheorghiu-Dej si i-am spus ca nu mai merg la Olimpiada sa reprezint o tara care nu are in credere in mine. Atunci, Gheor ghiu Dej m-a linistit: «Lasati tovarasa ca se re zolva ». Desi ne-au lasat sa plecam la Roma, autoritatile roma ne au fost cu ochii pe noi. Imediat ce am ajuns pe aeroportul din Italia, am fost preluati de un colonel de securitate care ne-a insotit pe tot par cursul sederii noastre acolo. Doar la WC nu venea cu noi“, isi aminteste Iolanda. Olimpiada de la Roma avea insa sa-i aduca Iolandei revansa mult asteptata. A castigat titlul olimpic intr-o maniera categorica, la o di ferenta de 14 cm fata de a doua clasata, poloneza Jaroslava Jozwiakowska. Patru ani mai tarziu, la Tokio, Iolanda Balas reusea sa re editeze succesul. Romanca a cucerit din nou laurii olimpici, cu o diferenta notabila. Ele va antrenorului „Hansi“ So ter a terminat concursul cu performanta de 1,90 m, in timp ce australianca Michel Brown, detinatoarea medaliei de argint, s-a oprit la numai 1,80m.
A refuzat bursa la UCLA
Performantele Iolandei Balas au atras atentia america nilor. Convinsi ca romanca este o adevarata „mina de aur“, acestia au incercat „sa o inregimenteze“ la UCLA. „Eram in America, pentru un turneu demonstrativ. Cei de la Universitatea din California (UCLA) mi-au oferit o bursa de studiu in valoare de 15.000 de dolari pe an, cazare gratuita in campus si un Volkswagen. Le-am spus ca eu sunt studenta in tara mea. Tot nu au renuntat si mi-au promis ca-mi vor echivala stu diile. Nu am vrut insa sa ra man. Soter ra ma sese in tara, nu puteam avea o fa milie in aceste conditii: el acolo si eu aici. Asa ca am refuzat politicos si m-am in tors acasa“, spune Iolanda.
A concurat cu infiltratii
Turneul american avea sa insemne insa finalul carierei pentru atleta romana. Cele 7 saptamani de de mon stratii au lasat urme adanci asupra sanatatii campioanei olimpice. „Eram precum circul: ne plim bam dintr-un oras in altul pentru demonstratii. Evenimentul era gaz duit in salile polivalente care aveau pe jos podea, si nu zgura, asa cum lucram eu acasa. Duritatea po delei mi-a afectat sana tatea, tendonul ahilian de la piciorul de bataie mi s-a inflamat. La inceput am facut infil tratii pentru a putea concura, dar problemele s-au agravat“, isi aminteste Iolanda. Pentru ca durerile nu incetau, iar in tara nimeni nu-i gasea „leacul“, fosta atleta a fost ne voita sa apeleze la cu nostin te pentru a-si trata problemele la tendon. „Am ajuns la medicul lotului olimpic german. Acesta mi-a zis: «Ai 31 de ani. Sunt sanse sa-ti tai ten donul bolnav si sa-ti implantez unul de plastic. Nu vei avea insa voie sa faci sarituri pe el». Nu am acceptat sa ma operez, pentru ca vroiam sa mai fac sport. Am continuat sa ma tratez clasic, cu infiltratii, raze. Rezultatele erau insa slabe, abia saream 1,67 m. Ca urmare, am decis ca este mai bine sa-mi inchei cariera si sa incep o alta viata“, a incheiat „Doamna de fier“ a atletismului romanesc.
Leave a Reply