Doru Tureanu – Sufletul echipei

De-a lungul timpului sportul românesc a produs multe valori pe care din păcate avem tendinţa de ale uita sau ignora. În privinţa celor tineri şi a generaţiilor ce vin, valorile trecutului trebuie readuse în prim plan. Nu putem construi decât pe o temelie pu ternică şi având drept exemplu marile performanţe ale trecutului. Veţi observa multe puncte comune şi păreri ase mă nătoare, exprimate de mari sportivi şi antrenori (foşti sau actuali) sau oameni fa miliarizaţi cu frumosul şi complexul fenomen sportiv.

Cum a început totul?

Acum mulţi ani… eram un copil, aveam 10-12 ani. Am început prin a juca fotbal, fiind coleg de generaţie cu Mircea Sandu, apoi în paralel am început hocheiul. Maestrul Mihai Framalopol m-a pus să aleg între cele două sporturi, iar destinul m-a oferit hocheiului. Aşa a început cariera mea, prima echipă fiind I.P.G.G. Sportul Studenţesc, apoi am cunoscut consacrarea alături de Dinamo. La 15 ani eram selectat în lotul României.

„Este bun canadianul, dar mai bun este Tureanu“

Dacă aţi face un top al celor mai importante momente şi me ciuri ale carierei dvs, cum ar arăta acesta?

Cel mai frumos moment din campionatul intern s-a petrecut în 1972, atunci când Dinamo învingea Steaua cu 3-2, toate golurile fiind marcate de mine. A urmat un meci memorabil la Viena, în 1977, în grupa A valorică, aco lo unde România învingea SUA cu 4-2 şi înscriind de două ori. Apoi anul 1980, Jocurile Olimpice de Iarnă susţinute în oraşul Lake Placid – SUA. România spulbera Germania cu 6-4 iar eu mi-am adus aportul prin trei reuşite. Ziarele din SUA titrau: Tureanu vs R.F.G – 6-4… apoi au început să vină ofertele. Canada mi-a oferit două milioane de dolari, casă şi condiţii de excepţie… am ales însă România… asta e viaţa…

Cum era privit hocheiul românesc atât în ţară, cât şi peste hotare, şi ce echipă străină vă plăcea şi apreciaţi?

Pe plan mondial eram o forţă, o valoare. Ne băteam de la egal cu mari forţe ale hocheiului şi putem pune reale probleme oricui. În ţară era o plăcere să joci, tribunele erau arhipline, suporterii a veau mai mult bun simţ, iar Dinamo vs Steaua era un adevărat recital sportiv. Na ţionala Rusiei era echipa mea preferată, o adevărată „maşinarie de luptă“!

Dar ce ne puteţi spune despre starea sportului în perioada comunistă?

Da, o întrebare foarte bună. Exista o implicare REALĂ a statului în sport, atât din punct de vedere al investiţiilor, cât şi grija faţă de sportivii de performanţă. Simţeai respectul şi ajutorul factorilor de decizie. Era un profesionism bine înţeles de toa tă lumea, iar asta ducea către obţinerea de mari performan ţe. Îţi făceai întâi datoria şi apoi se vorbea de bani sau prime. Mai toate uşile erau des chise… alte vremuri. Vremuri bune pentru sportul românesc.

După 1989, cum vedeţi hocheiul în special şi sportul româ nesc general?

CATASTROFAL!!! O totală lipsă de interes din par tea statului, lipsa investitorilor şi infrastructurii. Aş tept un nou suflu, atât în hochei, cât şi în sportul românesc. Cehia şi Slovacia au patinoare în fiecare oraş, în Brno sunt 136 de patinoare… se investeşte. Ce să mai vorbim de SUA şi Canada, este o adevărată industrie. Lipsesc pepinierele de copii, nu se mai fac selecţii în şcoli. Majoritatea secţiilor sportive sunt într-o stare deplorabilă. Promovarea altor sporturi (decât fotbalul) şi a sportivilor de valoare, cu rezultate de excepţie lipseşte aproape cu desăvârşire. Aţi văzut că cei de echipa de sărituri în apă nu au bazine de antrenament, se antrenează pe saltele… şi tot fac performanţe. Am înţeles că sunt bani la primărie pentru construirea unui patinoar nou, tot ce trebuie este implicare şi interes din partea celor abilitaţi.

Cine e de vină pentru sta rea actuală a hocheiului din România şi ce se mai poate face?

Păi cine a condus destinele acestui minunat sport din 1990 până în 2007?! Ar trebui să-l întrebaţi pe domnul Pană Eduard şi acoliţii de care s-a înconjurat (din motive doar de dânsul ştiute) de starea jalnică în care se gă seşte hocheiul… unde sunt investitorii, unde sunt performanţele, unde sunt pepinierele, managementul, promovarea, fondurile etc. unde?!? Avem nevoie de oameni capabili şi instruiţi, să pună pe primul plan dorinţele şi do lea nţele departamentelor pe care le conduc şi NU dorinţele propriilor buzunare şi interese deşarte, nocive sportului. Ar fi benefică o investigaţie jurnalistică, să elucideze în ce condiţii a plecat Janos Kurko din federaţie şi cine a avut interes în acest sens… of, e lung şi anevoios drumul reconstrucţiei sportului. Vă mulţumesc pentru interesul arătat şi la început de drum vă doresc baftă şi coloană vertebrală! Numai bine!